Ei sunt premianții. Ce mașini au cumpărat europenii în 2015?
Volkswagen domină vânzările europene: modelele mărcii germane au reușit să fie primele în 3 dintre cele 12 segmente ale pieței. Au fost și surprize în clasamente, dar și lideri incontestabili care par de neatins.
Care sunt mașinile preferate de europeni în fiecare segment în parte? O întrebare la care ne răspunde compania Jato Dynamics, specializată în analiza piețelor auto la nivel mondial.
O privire asupra celor 12 segmente analizate de Jato pe parcursul anului 2015 ne dezvăluie o piață auto destul de pestriță, nu mai puțin de nouă mărci reușind să-și asigure cel puțin un loc 1 la vânzări.
Iată cum arată podiumul fiecărui segment european:
CLASA MINI: Fiat 500, Fiat Panda, Volkswagen Up!
Fiat 500 este liderul incontestabil al acestui segment, modelul dezvoltat de marca italiană reușind să conducă clasa mini la distanță apreciabilă de concurență. De altfel, Fiat este considerată o marcă specializată în dezvoltarea modelelor citadine, iar dovada supremă este legată de faptul că pe locul al doilea stă Fiat Panda, care deținuse înainte de 500 sceptrul acestui segment. Pariul făcut de Volkswagen prin dezvoltarea tripletei VW Up-Skoda Citigo-Seat Mii dă roade, Up! reușind să se claseze pe poziția a treia, în fața celeilalte triplete citadine europene: Citroen C1-Peugeot 108-Toyota Aygo.
CLASA MICĂ: Ford Fiesta, Renault Clio, Volkswagen Polo
Unul dintre cele mai disputate segmente de pe piața europeană este adjudecat în 2015 de Ford, care a mizat pe facelift-ul lui Fiesta pentru a-și atrage clienții de partea sa. De altfel, actualizarea estetică pe care a primit-o modelul Ford a fost principalul avantaj în lupta directă cu următorii doi clasați: Renault Clio, care așteaptă un facelift în scrut timp, și Voilkswagen Polo, care a primit un refresh mai degrabă tehnologic decât estetic acum un an și jumătate.
CLASA COMPACTĂ: Volkswagen Golf, Ford Focus, Skoda Octavia
Golf conduce autoritar acest segment, modelul german fiind de departe cel mai vândut model în Europa. Într-un segment care a pierdut din puterea pe care o avea acum ceva vreme în favoarea SUV-urilor, Ford a venit pe locul al doilea cu Focus, model care a trecut recent printr-o restilizare și retehnologizare. În sfârșit, dovada faptului că Grupul Volkswagen domină vânzările europene este adusă de prezența lui Skoda Octavia pe locul al treilea al podiumului.
CLASA MEDIE: Volkswagen Passat, Mercedes Clasa C, BMW Seria 3
Cu Opel Insignia aflat pe final de generație, noul Passat a prins un an întreg de performanță maximă la vânzări și a profitat de asta pentru a se instala lider detașat în segment. Chiar dacă Mondeo a fost lansat și el în spre finalul lui 2014, modelul Ford nu se află între primele trei mașini vândute în segmentul european mediu, acolo unde Mercedes și BMW reușesc performanțe fantastice prin Clasa C și Seria 3.
CLASA MARE: Audi A6, BMW Seria 5, Mercedes Clasa E
Ajungem în zona dedicată în mod tradițional mărcilor premium, acolo unde cele trei branduri germane domină atât vânzările la nivel mondial, cât și pe cele europene. Audi A6 a profitat în 2015 de faptul că Seria 5 și Clasa E sunt pe final de generații și și-a adjudecat victoria, în timp ce lupta pentru locul al doilea a fost câștigat de modelul BMW. De văzut în 2016 cum se va schimba acest segment, în care noua generație Clasa E tocmai și-a anunțat prețurile.
CLASA EXECUTIVE: Mercedes Clasa S, Audi A8, BMW Seria 7
Foarte interesant clasamentul pe 2015 în zona limuzinelor de lux. Mercedes Clasa S își menține avansul considerabil față de principalii săi urmăritori, profitând de efectyul pozitiv pe care l-a avut lansarea noii generații a modelului german. BMW Seria 7 a primit și el o nouă generație spre finalul anului trecut, dar nu a avut timp să atenteze la locul al doilea, deținut de A8. Ne așteptăm ca Seria 7 și A8 să facă rocada în 2016.
SUV-URI MICI: Renault Captur, Opel Mokka, Peugeot 2008
Renault conduce fără replică segmentul SUV-urilor subcompacte, demonstrând că strategia de a dezvolta exclusiv versiuni 4x2, deci mai ieftine, pe Captur a fost una profitabilă din punctul de vedere al rezultatelor de vânzări. Pe doi se clasează - surprinzător pentru unii - Opel Mokka, care astăzi va primi din toamnă un facelift estetic și tehnologic ce-i oferă o doză serioasă de optimism pentru următorul an. Pe locul al treilea s-a clasat Peugeot 2008, care se păregătește la rândul său de un facelift.
SUV-URI COMPACTE: Nissan Qashqai, Volkswagen Tiguan, Kia Sportage
Qashqai rămâne liderul clar al segmentului, depășindu-l pe Tiguan, care începe însă anul 2016 împins de la spate de o generație nouă ce va apărea în showroom-uri în această primăvară. pe locul al treilea al clasei vine Kia Sportage, însă podiumul este forțat de Renault Kadjar, model care probabil că în 2016 va ocupa locul al treilea în segment.
SUV-URI MEDII: Volvo XC60, Audi Q5, Mitsubishi Outlander
Volvo profită la maxim de diamantul pe care-l are în gamă, reușind să ocupe prima poziție la vânzări în 2015 într-un segment în care modele precum BMW X3 sau Mercedes GLK (Acum GLC) nici măcar nu au prind podiumul. Pe locul al doilea la vânzări s-a clasat Audi Q5, iar pe trei vine Mitsubishi Outlander, care își bazează aproape jumătate din vânzări pe versiunea hibridă plug-in.
SUV-URI MARI: BMW X5, Range Rover Sport, VW Touareg
Singura categoria dominată de BMW este cea a SUV-urilor mari, acolo unde X5 rămâne regele segmentului. Mai mult, principalii săi concurenți direcți, Q7 și GLE (fost ML) nici măcar nu prind podiumul, pentru că alte două modele de dimensiuni mari au reușit performanțe fantastice. Este vorba de Range Rover Sport și Volkswagen Touareg.
MONOVOLUME: Volkswagen Golf Sportsvan, Mercedes Clasa B, Fiat 500L
Un amestec de stiluri și abordări în zona monovolumelor, un segment care și-a pierdut serios din suflu în ultimii ani, fiind sufocat de creșterea cererii pe SUV-uri. Chiar și așa, versiunea monovolum a lui Golf a reușit performanțe bune, în timp ce Mercedes Clasa B demonstrează că-și păstrează avansul în zona premium în ciuda apariției lui BMW Seria 2 Active Tourer. Fiat 500L completează podiumul, reușind să profite de imaginea oferită de dezvoltarea pe verticală a gamei 500.
MAȘINI SPORT: Audi TT, Porsche 911, Mercedes SLK
Noua generație TT, apreciată în unanimitate de presa de specialitate deși a primit doar 4 stele EuroNCAP la testele de siguranță, a adunat grosul comenzilor din acest segment în anul 2015. Pe locul al doilea se află Porsche 911, simbolul sportivității mărcii germane, care în acest an plusează cu un facelift primit chiar la finalul lui 2015. În sfârșit, podiumul este completat de Mercedes SLK.
bravo lor!tot respectul pt. maiestria de a-si promova produsele...asta nu inseamna ca sunt si bune...personal,nu mi-as mai cumpara masina germana....in veci!!!!!!!!!!