Eiji Toyoda, omul care a creat Toyota Corolla şi brandul Lexus, a murit la 100 de ani

Publicat marţi, 17.09.2013 13:21 de Bogdan Mirică

Toyota a anunţat că Eiji Toyoda, una dintre cele mai proeminente figuri din istoria companiei, a încetat din viaţă la vârsta de 100 de ani.

Cel mai mare producător de automobile din lume este astăzi în doliu. Eiji Toyoda, un membru important al familiei care a fondat Toyota, a trecut în nefiinţă la vârsta de 100 de ani. Unul din verii primari ai fondatorului Kiichiro Toyoda, Eiji a încetat din viaţă după ce inima i-a cedat în cadrul unui spital din Japonia.

Eiji Toyoda a ocupat funcţia de preşedinte al companiei japoneze între anii 1967 şi 1983, ajutând constructorul să crească foarte mult la capitolul vânzări. De la plecarea din funcţie el a continuat să ofere consultanţă pentru executivii japonezi.

Eiji are meritul de a fi promotorul procesului eficient de producţie Toyota Way, care a redus deşeurile şi a instruit angajaţii. Anii petrecuţi la cârma companiei au rămas ca unii extrem de importanţi în istoria brandului nipon.

Eiji a condus dezvoltarea modelului Toyota Corolla, cel mai bine vândut produs al companiei. Tot Eiji a introdus şi ideea unor vehicule Toyota de lux, ideea care a dus la înfiinţarea brandului Lexus.

via kgw

  • dan_grc, marţi, 17.09.2013 19:08

    Cel mai mare producator auto din lume este in doliu si este plin de fani Toyota si Lexus pe aici, ca de obicei, ei sunt pe la stirile cu marcile germane. RIP Eijy Toyoda, a lasat ceva in urma si s-a dus la o varsta aproape imposibil de atins, merita felicitari si pt asta.

  • AndreiRN, marţi, 17.09.2013 19:15

    Un om de calitate care a lasat in urma lui Calitate. R.I.P.

  • Dacia Plant, marţi, 17.09.2013 20:27

    Sa inteleg ca o familie a inceput afacerea cu Toyota. Deci e un exemplu demn de urmat. Toata stima si tot respectu fata de omul aceasta. Apreciez acesti oameni care au facut ceva in viata lor. Condoleante.

  • lorinczi.thomas, marţi, 17.09.2013 20:35

    Odihneasca-se in pace! Sa ii fie tarana usoara! Condoleante

  • Valentin Ghionea, marţi, 17.09.2013 21:26

    Pacat, acest om si-a dedicat intreaga viata pt a oferii cumparatorilor ceva de incredere si de calitate. D-ZEU SA IL ODIHNEASCA !

  • Marian, marţi, 17.09.2013 23:00

    Respect pentru un om care a scris istorie ! Dumnezeu sa-l odihneasca si sper sa aiba urmasi care sa duca "arta" mai departe.

  • ACE, miercuri, 18.09.2013 13:23

    De asemenea oameni EXCEPTIONALI am avea nevoie si noi romanii....Din pacate suntem inca ( prea ) departe de lumea civilizata !

  • inexorabil, miercuri, 18.09.2013 14:30

    Nimeni n-ar atinge borna centenarului dacă nu i-ar îngădui Stăpânul vieţii şi al morţii. Şi musai trebuie să fie un om deosebit (nu mă refer doar la calităţi socio-profesionale). Indiferent că suntem fani de "germane", "japoneze" sau "americane", cu profundă pioşenie glăsuim: nu te vom uita niciodată, Domnule Toyota (cu "t") !

  • gelu, miercuri, 18.09.2013 14:55

    s-a nascut pe vremea cand Japonia nu cunostea automobilul a murit cand visul sau este cel mai vandut din lume

  • @gelu, miercuri, 18.09.2013 22:31

    Poate vroiai sa zici '' pe vremea cand TOYOTA nu cunostea automobilul '', nu Japonia. Mitsubishi a fost fondat in 1870. Iar Suzuki in 1909 deci nu are nici o legatura cu ce spui tu.

  • @@gelu, joi, 19.09.2013 07:27

    te-ai prins tu de poanta....dar bravo...ai dat replica. Sa-mi dai adresa sa-ti trimit premiul.