Euro NCAP lansează o aplicație mobilă pentru serviciile de urgență: medicii vor avea acces rapid la informații utile în cazul accidentelor
Euro NCAP a lansat aplicația mobilă Euro Rescue pentru serviciile de urgență, care permite medicilor să aibă acces rapid la informații utile despre modul în care pot interveni în cazul accidentelor în funcție de mașinile implicate.
Fiecare constructor auto oferă un document oficial numit Rescue Sheet cu informații cruciale pentru serviciile de urgență, pentru ca medicii care intervin în cazul accidentelor să aibă informații cu privire la construcția mașinilor implicate, instrucțiuni pentru descarcerare sau localizarea airbag-urilor și a cablurilor de înaltă tensiune.
Pentru a simplifica accesul serviciilor de urgență la aceste documente, Euro NCAP, organizația care se ocupă de testele de siguranță pentru mașinile disponibile în Europa, a anunțat miercuri lansarea unei aplicații mobile care integrează documentele Rescue Sheet pentru toatele modelele pe care le testează începând din 2020.
Aplicația a primit numele Euro Rescue, este disponibilă pe platformele Android și iOS și poate fi utilizată inclusiv offline, atunci când o conexiune mobilă la internet nu este disponibilă.
Pentru început, aplicația este disponibilă în limbile engleză, franceză, germană și spaniolă, însă Euro NCAP promite că aplicația va fi disponibilă în toate limbile europene, inclusiv în limba română, începând din 2023.
Ideea aplicației a venit ca urmare a faptului că, începând din acest an, Euro NCAP va puncta și ușurința descarcerării persoanelor blocate în mașină după accident sau modul în care funcționează sistemul eCall.
"Euro NCAP a adăugat siguranța post-accident în ratingul pentru 2020. Aplicația Euro Rescue este primul rezultat vizibil al progresului care poate fi realizat în privința siguranței post-accident, dar vor urma și altele", a declarat Pierre Castaing, președintele Euro NCAP.
Pe lângă siguranța post-accident, Euro NCAP a introdus în acest an și un test pentru simularea unui impact frontal între mașini care circulă cu 50 km/h.
Via Euro NCAP