Europa: piata auto scade

Publicat sâmbătă, 15.07.2006 00:00 de Mircea Meșter

Luna iunie a inregistrat o usoara scadere, de 4%, in privinta inmatricularilor de autoturisme noi in Europa. Performerii sunt, inca o data, Fiat.

Piata auto din Europa a scazut in luna iunie cu 4%. In mare parte, aceasta coborare a procentelor este rezultatul faptului ca multe dintre pietele europene au avut cu una sau doua zile libere in plus fata de anul trecut.

In aceste conditii, Fiat este unul dintre putinii constructori al caror bilant ramane pozitiv (+10% la nivelul grupului, +14.4% pentru marca Fiat si +14.9% pentru Alfa Romeo).

Un alt rezultat notabil este cel inregistrat de Toyota (+8.3%), cu o mentiune speciala pentru divizia de lux a japonezilor, Lexus: +68%. In afara de acestea, singurii care au inregistrat rezultate pozitive sunt cei din grupul DaimlerChrysler (+1.2%).

Restul constructorilor nu s-au simtit foarte bine luna trecuta, VW-Audi (-2.1%), Peugeot-Citroen (-6.2%), Ford (-3.7%), GM (-8.3%), renault (-12.5%) si BMW (-2.8%) aflandu-se in coada clasamentului.

 

CLICK AICI pentru a vedea toate clasamentele si rezultatele oficiale pe luna iunie.