 
                    Exemplu de dedicare: muncitorii Porsche renunță la măririle salariale pentru a putea să producă primul model electric al mărcii
Muncitorii de la uzina Porsche din Zuffenhausen au fost de acord să muncească cu o oră mai mult pe săptămână și să renunțe la câteva creșteri salariale pentru ca marca să poată angaja 1000 de oameni în plus. Scopul: producția primei mașini 100% electrice din gama Porsche.
Chiar dacă Porsche trece prin cea mai bună perioadă din întreaga sa istorie la nivel de vânzări și de gamă de modele, marca germană privește spre viitor pregătindu-și din timp terenul pentru mașinile care vor urma. Iar unul dintre cele mai importante proiecte care urmează să fie dezvoltate de Porsche este cel al unei mașini 100% electrice derivate din 
Primul pas spre producția noului model a fost reprezentat de negocierile cu muncitorii fabricii din Zuffenhausen, cea mai mare și mai modernă dintre cele în care Porsche produce mașini în Germania. Conform unor informații intrate în atenția jurnaliștilor de la Automotive News, muncitorii Porsche de la uzina din Zuffenhausen au fost de acord cu creșterea numărului de ore lucrate săptămânal de la 34 la 35 și cu eliminarea unora dintre majorările de salarii care fuseseră programate anterior în perioada 2016-2025.
Scopul este însă unul cât se poate de constructiv: în schimbul acestor concesii, Porsche se angajează să investească un miliard de euro în situl de producție și să angajeze 1000 de oameni pentru a găzdui aici producția viitorului model electric derivat din Mission E Concept.
În acest moment, uzina Porsche din Zuffenhausen beneficiază de munca a 13.000 de oameni, această fabrică fiind cea mai scumpă la nivelul costurilor cu forța de muncă dintre toate cele pe care le deține Porsche la nivel mondial.
via Automotive News (înreg.)
- 
                gogu, joi, 24.12.2015 15:59Asa prapadită este compania Porsche de se bucură la banii angajaților?! 
- 
                Sam93, joi, 24.12.2015 16:22Bahahahhahahahah, ce fraieri. 
- 
                S, joi, 24.12.2015 17:45Le e cam frica ca isi pierd painea dupa dieselgate si dupa ce au avut in ultima vreme modele pline de probleme. 
- 
                S, joi, 24.12.2015 17:45Le e cam frica ca isi pierd painea dupa dieselgate si dupa ce au avut in ultima vreme modele pline de probleme. 
- 
                anonimul, joi, 24.12.2015 17:47da si la noi se renunta la mariri de salariu la fraieri pt ca smecherii hotii parlamentari ei ii maresc salariile pt ca depun efort mare ........................................................................................................ Le-as mai zice vreo doua nesimtitilor astora dar se va intoarce roata si vor da ei socoteala pt toate cate au facut. 
- 
                anonim, joi, 24.12.2015 17:55da, daca toti ar avea salariul lor probabil toti ar proceda la fel, credeam ca se intampla in romania unde inca se mai munceste ca sa ai datorii. 
- 
                Mitica Blajinul, joi, 24.12.2015 19:15Asa sunt tarile pline de fraieri. Sarace, corupte, oamenii lenesi, etc....Stiti voimai bine.Tarile unde toti sunt smecheri.......Romanie , plai cu smecheri! 
- 
                dany, joi, 24.12.2015 21:45@ S de acord... mai mult ca sigur ca o parte din profitul Porsche merge spre craterul dieselgate, fara asta nu renuntau ei asa usor la beneficii... 
- 
                one, joi, 24.12.2015 22:58Adica au ramas cu 700 ron/luna?!? =)) 
- 
                Sam93, joi, 24.12.2015 23:56LOL@vianu lui musk 
- 
                Andy, vineri, 25.12.2015 02:36La astia e la fel cum era cu voluntariatul pe vremea comunistilor...Hai sictir! 
- 
                edi, vineri, 25.12.2015 09:55la noi ce mariri de salariu poate taieri 
- 
                alinusu, vineri, 25.12.2015 11:06Foarte emoționant, dar oare și cei din conducere sunt dispuși la aceleași sacrificii? 
- 
                Sam93, vineri, 25.12.2015 11:46Mai bine renuntau aia din management daca voiau sa demonstreze dedicare. Sa conduca prin exemplu. 
- 
                sandu, vineri, 25.12.2015 15:07...am mai auzit si la altii...dar aia aveau problem....oricum astia au salarii destil de mari....pot renunta la 100 euro 
- 
                dt, vineri, 25.12.2015 17:54"creșterea numărului de ore lucrate săptămânal de la 34 la 35" Mda, angajati exemplu. Da' firma oare nu-i de dat exemplu? 
- 
                exal, vineri, 25.12.2015 19:03moamaaa nu au si ei un SAD, nu se pun vara cu curu pe iarba si fac greva ca au salarii mici (cele mai mari din tara), nu sunt suparati ca sunt controlati la poarta ca nu mai pot fura si ei un injector ceva, nu au si ei un lider de sindicat multimiliardar care sa manipuleze o gasca de ciobani de AG, moamaaa 
- 
                Bogdanic, vineri, 25.12.2015 19:38mai voi sunteti intregi? iti dai seama? lucreaza 35 de ore pe saptamana asta da sacrificiu! asta inseamna 5 ore pe zi! ca sa nu transpire prea tare propun sa la cumparam nista aer conditionat din banii nostri! iti dai seama ce sacrificii au facut. fi-var germania sa va fie! vad ca unii ii mai si dau exemplu ca sacrificiu injurandu-i pe romani. pai romanii ar munci 10 ore pe zi pe un salariu cu 500 de eur mai putin decat al oricarui muncitor. asta da economie, nu neamtu ca munceste 1 ora in plus si renunta la 200-300 eur pe luna bonus peste salariile lor! 
- 
                Mitica Blajinul, vineri, 25.12.2015 22:51Nu se spune nimic in articol despre conducere, dar voi deja stiti. 35 de ore lucrate pe saptamana? 5 zileX 7 ore.7 ore de munca pe zi.Really? Daca si eu as lucra 7 ore pe zi, nu as avea pretentii salariale.Banuiesc ca sunt si foarte rapizi. Asa .....ca melcii..... 
- 
                LR, vineri, 25.12.2015 23:22"[...] în schimbul acestor concesii, Porsche se angajează să investească un miliard de euro în situl de producție și să angajeze 1000 de oameni [...]" Unde este voluntariatul din timpul comunismului?! Aici e vorba despre ce dai și ce primești in schimb; e un calcul cât se poate de rațional, de capitalist și de riscant, în același timp. Iar miliardul ăla e pus la bătaie de cei din conducerea Porsche. Cei din management investesc din profitul lor. E un risc asumat. Bine ar fi să vedem și la noi astfel de decizii din partea unor membri ai C.A. Câți sindicaliști fac astfel de pariuri cu boardul unei companii? Îți trebuie ceva "cojones" ca să te angajezi în așa ceva. Să fim serioși, n-avem noi așa ceva! 
- 
                Clantza, sâmbătă, 26.12.2015 09:43Super desi nuncesc 7 ore pe zi si vineri 6 ore, au ales sa munceasca o ora in plus saptamanal...Nu-i asa? Pai sa vina aici, in romulania, sa vada cum se munceste 10-12 ore pe zi si la final o iei pe aia mai lunga din trei...Sa vina sa munceasca aici fara sporuri, fara concedii si fara nici un drept, unde sindicatul a fost desfiintat de mult de catre cozile de topor care au fost cumparate cu mari functii politice. Parca vorbim de alta poveste, una mult mai trista... 
- 
                emun, sâmbătă, 26.12.2015 10:11Da! Dar nu au 700 lei/luna. 
- 
                costy, sâmbătă, 26.12.2015 14:27sigur cei care lucreaza acolo nu se pot plinge de salariu 
- 
                Scorpionul.negru, duminică, 27.12.2015 13:19Daca ar fi lucrat in Romania si ar fi fost compania aici la noi, sigur nu ar fi recurs la acest gest ! Salariul ar fi fost mizer. Si nu si-ar mai fi permis sa faca gesturi de generozitate comaniei. 
- 
                Mitica Blajinul, duminică, 27.12.2015 22:06Scorpion,am observant ca toate companiile care au productie in Romania, platesc foarte prost. Te-ai intrebat de ce? Pestele se impute de la cap la coada, si este putred rau de tot. 
- 
                Calingura, marţi, 29.12.2015 14:56Mitica - sunt platiti prost pentru ca si firma aia trebuie sa castige ceva. Pentru noi e exploatare, pentru ei e maximizarea profitului. Tu in locul lor ce ai face? 
Citeste si
- 
            
                                 INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieVolvo s-a răzgândit: va produce motoare hibride noi și după 2030Volvo va ține în viață motoarele termice și hibride pentru mai multă vreme decât fusese anunțat inițial. Astfel, Volvo va continua să dezvolte și să vândă astfel de motoare și după 2030. Citeste tot INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieVolvo s-a răzgândit: va produce motoare hibride noi și după 2030Volvo va ține în viață motoarele termice și hibride pentru mai multă vreme decât fusese anunțat inițial. Astfel, Volvo va continua să dezvolte și să vândă astfel de motoare și după 2030. Citeste tot
- 
            
                                 INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieFiat Professional Doblo împlinește 25 de aniDe la debutul său din anul 2000, Doblo s-a impus ca un partener de încredere și versatil pentru familii, profesioniști și flote. Acum, vehiculul comercial italian a împlinit 25 de ani. Citeste tot INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieFiat Professional Doblo împlinește 25 de aniDe la debutul său din anul 2000, Doblo s-a impus ca un partener de încredere și versatil pentru familii, profesioniști și flote. Acum, vehiculul comercial italian a împlinit 25 de ani. Citeste tot
- 
            
                                 INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieLexus va vinde clienților în viitor locuințe și ambarcațiuni de luxProducătorul auto japonez explorează noi idei, inclusiv locuințe și chiar catamarane de lux. Citeste tot INDUSTRIE | vineri, 31 octombrieLexus va vinde clienților în viitor locuințe și ambarcațiuni de luxProducătorul auto japonez explorează noi idei, inclusiv locuințe și chiar catamarane de lux. Citeste tot
- 
            
                                 INDUSTRIE | joi, 30 octombrieStellantis începe producția noului Jeep Compass în ItaliaStellantis a început producția noii generații a SUV-ului Jeep Compass la uzina sa din Melfi, în sudul Italiei, parte a unui val de modele noi prin care producătorul auto speră să revigoreze vânzările și să inverseze scăderea producției din țară. Citeste tot INDUSTRIE | joi, 30 octombrieStellantis începe producția noului Jeep Compass în ItaliaStellantis a început producția noii generații a SUV-ului Jeep Compass la uzina sa din Melfi, în sudul Italiei, parte a unui val de modele noi prin care producătorul auto speră să revigoreze vânzările și să inverseze scăderea producției din țară. Citeste tot
- 
            
                                 INDUSTRIE | miercuri, 29 octombrieViitorul lui Audi A8, sub semnul întrebăriiProducția modelului A8 se va încheia la sfârșitul anului 2026. Nu există încă claritate privind momentul sau chiar posibilitatea apariției unui succesor. Citeste tot INDUSTRIE | miercuri, 29 octombrieViitorul lui Audi A8, sub semnul întrebăriiProducția modelului A8 se va încheia la sfârșitul anului 2026. Nu există încă claritate privind momentul sau chiar posibilitatea apariției unui succesor. Citeste tot
...de acord...si bravo lor! dar cand traiesti la limita existentei nu stiu daca mai faci pe eroul ,nu stiu daca renunti la cresteri salariale cand castigi sub 300 euro/luna...oricum nu stiu exact si nu vor stii prea multi ce-i la mijloc insa ce e cert inca o dovada de corectitudine ,sacrificiu ,responsabilitate si demnitate germana marca VAG...luati-o cum doriti(la modul serios sau ironic)...manutele sunt bine venite fie rosii fie verzi(asta in functie de optiunea fiecaruia :serios sau ironic))...SARBATORI FERICITE TUTUROR!!!!!!!!