Experiment solar: Franța a construit primul kilometru de șosea acoperit cu celule fotovoltaice. "E un gadget la suprapreț", afirmă specialiștii
Deși ministrul Mediului din Franța susține că primul kilometru de "șosea solară" poate alimenta parțial comuna în care a fost construit, specialiștii din industrie susțin că eficiența unei astfel de soluții este foarte redusă.
Finalul anului 2016 a adus inaugurarea primului segment de șosea din lume acoperit cu panouri fotovoltaice. Construit pe lungimea unui kilometru în localitatea franceză Tourouvre-au-Perche, drumul botezat "Wattway" are o suprafață totală de 2800 de metri pătrați și a costat cinci milioane de euro, sumă acoperită complet de statul francez în cadrul unui proiect-pilot care vizează identificarea unor surse alternative de generare a energiei electrice.
Conform planului publicat de Ministerul Mediului din Franța, șoseaua inedită ar trebui să fie primul pas în construcția a 1000 de kilometri "solari" la nivelul întregii țări.
Primul kilometru al Wattway a fost construit printr-o tehnică complexă care integrează celule fotovoltaice de 15 pe 15 centimetri în asfaltul deja existent, acestea fiind apoi acoperite cu două straturi de protecție și cu o suparafață superioară aderentă, toate transparente. Șoseaua permite transportul vehiculelor de mare tonaj și ar fi îndeajuns de capabil pentru a furniza energie electrică de care are nevoie imulinatul public, mobilierul urban și chiar clădirile adminsitrative din localitate.
"Un gadget la suprapreț"
Deși pare o soluție inginerească revoluționară, șoseaua Wattway a fost primită cu pesimism de specialiștii în dezvoltarea parcurilor fotovoltaice, care susțin că vorbim mai degrabă de "un gadget la suprapreț" decât despre un concept funcțional care să se poată susțină tehnologic și practic.
Astfel, deși autoritățile din Franța susțin că acest tip de șosea ar putea fi o soluție excelentă pe autostrăzi, în centrele de vacanță sau în zonele izolate care nu sunt racordate la rețeaua electrică, specialiștii susțin că acoperirea unei șosele cu panouri fotovoltaice se află la limita inferioară din punctul de vedere al eficienței.
"Nu știm care este durata de viață a acestui produs și ce cantitate de energie va produce atunci când șoseaua se va murdări, va fi acoperită de zăpadă, de praf sau va fi umbrită pur și simplu de vehiculele care trec pe ea. Însă cel mai mare semn de întrebare este legat de prețul enorm al acestei investiții, bani care puteau acoperit dezvoltarea unui parc votovoltaic net superior ca eficiență și dimensiuni", declară Jean-Louis Bal, președintele Sindicatului Energiei Regenerabile din Franța.
LA MULTI ANI tuturor iubitorilor acestui site fie ei entuziasti sau carcotasi, profani sau atoatestiutori. mai de mult si automobilul era un experiment. speranta este ca intr-un viitor apropiat dupa fiecare iesire cu masina, sa ne intre niste bani in cont.