Extinderea serviciilor: Volkswagen a lansat o platformă online pentru vânzarea mașinilor second-hand din Germania

Publicat joi, 26.10.2017 15:40 de Petre Barac, Foto: Dreamstime

Grupul Volkswagen vrea să își extindă portofoliul de business și a lansat o platformă online pentru vânzarea mașinilor second-hand din Germania.

Piața germană pentru mașinile second-hand este dominată la nivel online de platformele mobile.de și autoscout24.de, care dețin aproximativ 95% din totalul vânzărilor, dar grupul Volkswagen vrea să pătrundă și el pe acest segment.

Divizia Volkswagen Financial Services a lansat HeyCar, o platformă online pentru vânzarea mașinilor second-hand din Germania, prin care nemții vor să își extindă serviciile oferite clienților.

Lansată la începutul lunii octombrie, HeyCar conține 50.000 de anunțuri, iar VW vrea să ajungă la 150.000 de mașini disponibile la vânzare până anul viitor. Obiectivul nemților pe termen lung este să aibă 300.000 de anunțuri pe platforma HeyCar, în condițiile în care 1.2 milioane de mașini se află listate pe site-ul mobile.de.

Volkswagen Financial Services are o contribuție de 14% la profitul operational al grupului VW. Această divizie cuprinde toate brandurile grupului german, cu excepția Porsche și Scania.

Via Reuters

  • vianu, joi, 26.10.2017 15:49

    foarte foarte bine, dar fara versiune in limba romana? Ma simt jignit.

  • leo, joi, 26.10.2017 23:23

    @AM , mai aveti si alte stiri de genul ăsta? Sunt avid de informatie, trebuie sa citesc , e super. Am aflat si care sunt site-urile de masini SH din Germania. Mai vreau, mai vreau.