F1: George Russell, victorie în Canada. Norris abandonează după un acroșaj cu Piastri

Publicat luni, 16.06.2025 12:19 de Tiberiu Safta

George Russell a câștigat Marele Premiu al Canadei după o cursă care s-a terminat în spatele Safety Car-ului. Pe podium au terminat Max Verstappen și Kimi Antonelli, însă momentul cel mai dramatic al cursei a fost un acroșaj între piloții McLaren, care a dus la un abandon pentru Lando Norris.

Marele Premiu al Canadei a fost a 10-a etapă a sezonului 2025 de Formula 1. După o sesiune de calificări extrem de strânsă, în care George Russell a obținut un nou pole position, britanicul de la Mercedes a rezistat presiunii și a bifat prima sa victorie din 2025 pe Circuit Gilles Villeneuve.

Cursa a fost caracterizată de o uzură mare a anvelopelor, precum și de un moment dramatic între piloții McLaren, cu consecințe enorme în campionatul piloților. Totodată, în această cursă am avut și un nou pilot pe podium, în persoana lui Kimi Antonelli.

PIASTRI PIERDE O POZIȚIE LA START

Înaintea startului cursei, majoritatea piloților din top 10 au ales să plece cu anvelopele de compoziție medie. Excepție au fost Lando Norris și Charles Leclerc, care au ales anvelopele cele mai dure din cauza pozițiilor nefavorabile pe grila de start. Britanicul de la McLaren s-a calificat pe locul 7, iar monegascul de la Ferrari a plecat de pe locul 8.

La start, Russell și-a menținut avantajul în fața lui Max Verstappen, care nu a putut schița o manevră de depășire. Cel mai bun start l-a avut Kimi Antonelli, care l-a pus sub presiune pe Oscar Piastri. Italianul de la Mercedes a reușit să treacă de australianul de la McLaren, astfel încât Antonelli urcase pe locul 3.

Ceva mai în spate, Alex Albon, plecat de pe locul 9, s-a aflat într-un duel foarte strâns cu Franco Colapinto. Thailandezul de la Williams a fost forțat să treacă prin iarbă, lucru care l-a făcut pe Albon să cadă până pe locul 12 la finalul primului tur. Între timp, Nico Hulkenberg, plecat de pe locul 11, a câștigat două poziții ca urmare a luptei dintre Albon și Colapinto.

RUSSELL SE DISTANȚEAZĂ DE VERSTAPPEN

În primele tururi, Max Verstappen s-a ținut foarte aproape de George Russell cu ajutorul DRS-ului, însă nu a avut oportunitatea de a schița o depășire. Lupta strânsă dintre cei doi nu a durat foarte mult, după ce Russell a început treptat să se distanțeze față de Verstappen. Cvadruplul campion mondial avea să fie curând pus sub presiune de al doilea Mercedes, pilotat de Antonelli.

Între timp, Lando Norris a urcat o poziție în clasament, după ce l-a depășit pe Fernando Alonso pentru locul 6.

PRIMELE OPRIRI LA BOXE

În cel de-al 13-lea tur, Kimi Antonelli se pregătea să-l depășească pe Verstappen pentru locul 2. Olandezul de la Red Bull a intrat la boxe fix în momentul în care italianul a încercat manevra, astfel că Verstappen a fost primul dintre piloții fruntași care a oprit la boxe pentru un set de anvelope hard.

Mutarea lui Verstappen i-a forțat pe cei de la Mercedes să-l aducă pe Russell la boxe un tur mai târziu. Britanicul a montat și el anvelopele hard și a revenit pe locul 6, în fața lui Verstappen. Între timp, Kimi Antonelli era acum noul lider, dar nu pentru mult timp. Italianul a oprit imediat după Russell și a revenit în spatele lui Verstappen.

Opririle lui Verstappen și ale piloților Mercedes l-au promovat pe Oscar Piastri în poziția de lider, cu Lewis Hamilton pe locul 2 și Norris pe locul 3. Hamilton a fost depășit rapid de Norris înainte ca fostul campion mondial să intre la boxe pentru anvelope noi. Hamilton mergea cu un monopost avariat după ce a lovit o marmotă pe circuit.

Oprirea lui Hamilton a fost succedată rapid de către venirea la boxe a lui Piastri. Astfel, Lando Norris a preluat conducerea cursei, iar Charles Leclerc era acum pe locul 2. Piastri a revenit pe circuit în spatele lui Antonelli, astfel că ordinea din primul tur a rămas neschimbată după prima serie de opriri între primii 4 piloți.

ALBON RĂMÂNE PREA MULT PE CIRCUIT

În timp ce în fața plutonului se desfășurau opririle menționate, Alex Albon a încercat să facă un stint lung cu anvelopele sale medium. Strategia celor de la Williams nu a funcționat deloc, iar Albon a pierdut rapid poziții din cauza anvelopelor uzate. După mai multe discuții între Albon și echipă, thailandezul a oprit într-un final în turul 24 pentru un set nou de anvelope hard. În urma opririi, el a revenit pe ultimul loc în cursă.

DISCUȚII DE STRATEGIE LA FERRARI

Williams nu a fost singura echipă care a dezbătut strategii cu unul din piloții săi. Pe fondul apropierii plutonului condus de Russell, Ferrari i-a transmis lui Charles Leclerc alegerea planului B al strategiei. Monegascul, însă, a replicat că își dorește planul C, ceea ce ar fi însemnat o cursă cu doar o singură oprire.

Până la urmă, Ferrari a decis să-l aducă pe Leclerc la boxe în turul 29 pentru încă un set de anvelope hard. Cu această strategie, pe care Leclerc a criticat-o, monegascul era acum forțat să facă două opriri. Venirea la boxe a lui Leclerc a venit după ce Russell l-a depășit într-un final pe circuit.

La un tur după oprirea lui Leclerc a venit la boxe și liderul cursei, Norris. Față de Leclerc, Norris a montat anvelopele medium. După oprirea britanicului, ordinea la finalul primului tur a fost parțial refăcută, cu Russell lider, urmat de Verstappen, Antonelli, Piastri, Norris, Leclerc și Hamilton. În top 10 mai erau Esteban Ocon și Carlos Sainz Jr, care nu opriseră încă, precum și Fernando Alonso.

VERSTAPPEN INIȚIAZĂ A DOUA RUNDĂ DE OPRIRI

În turul 38, Verstappen a revenit la boxe pentru a doua oprire, după ce olandezul fusese din nou pus sub presiune de Antonelli. Red Bull a ales pentru Verstappen un nou set de anvelope hard, iar campionul mondial en-titre a revenit pe locul 6. Față de prima serie de opriri, Mercedes a optat să-l oprească pe Antonelli primul pentru a contracara mutarea lui Verstappen. Strategia aproape a funcționat, însă italianul nu a putut să rămână în fața lui Verstappen și a fost depășit pe linia de ieșire de la boxe.

Următorul care a trecut pe la boxe a fost Russell, care a revenit în fața lui Verstappen, pe locul 4. Din nou, Piastri era noul lider, cu Norris pe locul 2 și Leclerc pe 3. La scurt timp a oprit și Piastri, care a revenit pe circuit în spatele lui Antonelli. Norris preluase conducerea, însă el a oprit după doar două tururi petrecute în față și a revenit pe circuit în spatele lui Piastri.

În turul în care Norris a oprit la boxe, Alex Albon a fost forțat să abandoneze din cauza unei probleme tehnice cu monopostul său. Între timp, Lance Stroll, care se lupta pentru locul 17 cu Pierre Gasly, a primit o penalizare de 10 secunde pentru că l-a forțat pe francez să iasă pe iarbă. Cei doi piloți au continuat cursa fără avarii la monoposturi.

Leclerc era acum noul lider, însă ritmul său era mult mai lent comparativ cu cei din spatele său. Nu a durat mult până când monegascul a intrat la boxe pentru anvelope medium. Pilotul Ferrari a revenit pe locul 6, departe de primii 5 piloți, conduși din nou de către Russell.

DUEL ÎNTRE PIASTRI ȘI ANTONELLI

Spre finalul cursei, Oscar Piastri a început să pună mare presiune pe Kimi Antonelli în lupta pentru ultimul loc pe podium. Australianul se apropia rapid de italian, însă același lucru îl făcea și Lando Norris, care a venit mai rapid în spatele coechipierului său de la McLaren. Traficul l-a ajutat pe Antonelli să se distanțeze de Piastri. De această situație a beneficiat și Norris, care era acum în raza DRS a coechipierului său.

ACROȘAJ ÎNTRE PILOȚII MCLAREN

Punctul culminant a venit în turul 65 din 70. Norris a reușit să treacă, pentru scurtă vreme, de Piastri în acul de păr al circuitului. Piastri a revenit în fața lui Norris înaintea ultimei șicane, în timp ce Norris se pregătea pentru un nou atac la începutul turului următor. Britanicul a încercat să vină lângă Piastri pe linia de start-sosire, însă l-a lovit pe australian din spate cu o manevră de neînțeles.

Rezultatul a fost un acroșaj între cei doi piloți, cu Norris izbit de zidul de protecție și cu monopostul său distrus. Britanicul a abandonat pe loc, în timp ce Piastri a avut noroc și a scăpat fără avarii vizibile la monopostul său.

A urmat apoi un Safety Car care a încheiat prematur cursa cu doar 4 tururi rămase. Toți piloții rămași au trecut pe linia boxelor pentru a le permite comisarilor de cursă să scoată monopostul distrus al lui Norris de pe circuit.

PRIMUL PODIUM PENTRU ANTONELLI

Cursa s-a încheiat în spatele Safety Car-ului, cu George Russell câștigător și cu Max Verstappen pe locul 2. Performanța zilei a fost cea a lui Kimi Antonelli, care bifează primul său podium din carieră și devine al 3-lea cel mai tânăr pilot din istorie care a obținut un podium în Formula 1, la 18 ani, 9 luni și 21 de zile.

Oscar Piastri a minimizat pagubele cu locul 4, în timp ce piloții Ferrari au trebuit să se mulțumească doar cu locurile 5 și 6, cu Leclerc în fața lui Hamilton. Fernando Alonso a încheiat pe locul 7, în fața lui Nico Hulkenberg (8), Esteban Ocon (9) și Carlos Sainz Jr (10).

În afara punctelor, Oliver Bearman a încheiat pe locul 11, urmat de Yuki Tsunoda (12), Franco Colapinto (13), Gabriel Bortoleto (14), Pierre Gasly (15), Isack Hadjar (16) și Lance Stroll (17). Lando Norris este clasificat pe locul 18, deoarece a parcurs peste 90% din distanța cursei. Singurele abandonuri au fost Alex Albon și Liam Lawson, din motive tehnice pentru amândoi.

PIASTRI SE DISTANȚEAZĂ ÎN CAMPIONAT

După rezultatul din Canada, Oscar Piastri își mărește avantajul în campionatul piloților și are acum 198 de puncte, cu 22 mai multe față de Norris pe locul 2. Max Verstappen rămâne pe locul 3 cu 155 de puncte și este în spatele lui Norris cu 21 de puncte. George Russell rămâne și el pe locul 4, la 19 puncte în spatele lui Verstappen, iar Leclerc este pe locul 5, cu 104 puncte adunate până acum.

În clasamentul constructorilor, McLaren rămâne lider cu 374 de puncte, însă Mercedes urcă acum pe locul 2, cu 199 de puncte. Ferrari cade pe locul 3, cu 183 de puncte, în timp ce Red Bull rămâne pe locul 4, cu 162 de puncte.

Următoarea etapă va readuce piloții și echipele în Europa pentru Marele Premiu al Austriei. Această etapă va avea loc în weekend-ul 27 – 29 iunie.

via Formula 1

  • Bixente, luni, 16.06.2025 12:52

    Niciun cuvant despre depasirea lui Verstappen la Russell sub SC, chiar daca englezul (poate ca) se juca excesiv cu acceleratia si frana la momentul respectiv. Cel aflat in fata dicteaza ritmul, responsabilitatea deplina fiind a acelora care urmeaza liderul cursei. Teoretic. Practica insa, stipuleaza altceva. Aplicare prevederilor egulamentare ale comisarilor are prea multe meandre in cursele desfasurate la Montreal de-a lungul vremii, dar mercantilismul F1 este dovedit si mai sinuos.

  • cristi, luni, 16.06.2025 13:00

    Lando,,,,ce -ai facut bre!!! Ti-ai dat cu stangul in dreptul!!Ps Asteptam verdictul in cazul depasirii neregulamentare a lui Verstapen pe final!!!

  • MarS, luni, 16.06.2025 13:27

    Depasirea neregulamentara a lui Max a fost o josnicie a lui Russell care a franat excesiv si apoi imediat a parat ca un tocilar de clasa a 4a

  • Bixente, luni, 16.06.2025 14:55

    @MarS Explicatia ta este divina. Doar ca, Sebastian Vettel a primit 5 secunde penalizare pentru mult mai putin in urma cu cativa ani la Montreal. Iar la momentul respectiv, Vettel avea acelasi palmares precum Verstappen azi, patru titluri mondiale. Rivalii lor insa, cu totul diferriti: Hamilton cu 5 titluri mondiale la acel moment in 2019, Russell insa, n-are nicimacar 5 victorii agonisite, ci doar 4. De aici si lehamitea care apare odata cu aplicarea preferentiala a regulamentului.

  • forest, luni, 16.06.2025 16:11

    Vad ca lumea e interesata mai mult de depasirea in timpul sc decat iesirea din pit lane pe culoarea rosie a semaforului... idk just saying

  • Nică, luni, 16.06.2025 17:58

    Bixente, Sebastian Vettel a primit 5 secunde pentru că " datorită psihicului de fier" a făcut o eroare de pilotaj ( printre alte multele din carieră), a ieşit cu maşina pe iarbă iar la revenire a fost cât pe ce să-l acroşeze pe Hamilton, fiind evitat de acesta. Marea depăşire a lui Verstappen l-a costat pe Russell locul 2 , terminând pe 1.