F1: Lando Norris, cel mai rapid în prima zi de teste din Bahrain

Publicat joi, 12.02.2026 10:36 de Tiberiu Safta

Lando Norris a fost cel mai rapid pilot în prima zi de testele din pre-sezon care se desfășoară în Bahrain. Campionul mondial a fost urmat de Max Verstappen și de Charles Leclerc.

În mai puțin de o lună va începe noul sezon de Formula 1. Sezonul 2026 aduce cu sine cea mai mare schimbare de regulament tehnic din istoria campionatului. Noile monoposturi sunt acum mai mici și mai ușoare, motoarele pun și mai mult accent pe partea electrică, iar aerodinamica activă își face apariția. Totodată, avem parte de două echipe noi pe grilă: Audi și Cadillac.

Săptămâna aceasta are loc prima sesiune oficială de teste din pre-sezon, sesiune care are loc pe circuitul din Bahrain. La finalul primei zile de teste, Lando Norris a fost cel mai rapid pilot. Campionul mondial de la McLaren a parcurs 58 de tururi pe tot parcursul zilei, iar cel mai bun timp al său a fost de 1 minut și 34.669 secunde.

Max Verstappen a urmat pe locul 2, la 0.129 secunde în spatele lui Norris. Fostul campion mondial a parcurs cele mai multe tururi dintre toți piloții în prima zi. Mai exact, olandezul a bifat 136 de tururi pe circuitul din Bahrain.

Urmează Charles Leclerc, al cărui cel mai bun timp a fost cu o jumătate de secundă mai lent față de cel stabilit de Norris. Pilotul Ferrari a parcurs 79 de tururi în prima zi de teste. Pe locul 4 a fost Esteban Ocon, cu 9 zecimi de secundă mai lent decât Norris și cu 115 tururi completate. Oscar Piastri, coechipierul lui Norris, a avut al 5-lea timp și a parcurs 54 de tururi.

George Russell s-a clasat pe locul 6 în prima zi de teste, la peste 1.4 secunde în spatele lui Norris și cu 56 de tururi parcurse. Britanicul de la Mercedes a fost urmat de Lewis Hamilton, care a fost la 1.7 secunde în spatele lui Norris și care a mers 52 de tururi. Septuplul campion mondial a fost urmat de Pierre Gasly, cu 49 de tururi parcurse.

Nico Hulkenberg a fost cu 2.1 secunde mai lent decât Norris la volanul primului monopost Audi de Formula 1. Germanul a parcurs 73 de tururi în prima zi. După ce a ratat shakedown-ul din Barcelona, Williams și-a făcut debutul pe circuit cu noul său monopost. Alex Albon a avut al 10-lea timp și a mers 68 de tururi.

Restul clasamentului a fost completat de: Kimi Antonelli (30 de tururi), Arvid Lindblad (75 de tururi), Carlos Sainz Jr (77 de tururi), Sergio Perez (58 de tururi), Gabriel Bortoleto (49 de tururi), Valtteri Bottas (49 de tururi), Lance Stroll (36 de tururi) și Franco Colapinto (28 de tururi). Doar 4 piloți nu au parcurs niciun tur în prima zi de teste. Aceștia au fost: Isack Hadjar, Fernando Alonso, Liam Lawson și Oliver Bearman.

via Formula 1

  • Bixente, joi, 12.02.2026 11:05

    Nu-mi place ce se intamplă. Sunt mult prea lente. Agasant de puturoase. Ce v-am spus de Aston ?! E-n grafic. L-au bagat dedesubt atat Cadillac cat si Audi. Ciocoflenderilor, Aston Martin este un team sabordat. Eu, prin generozitatea si competenta pe care le-am oferit neconditionat de-a lungul timpului, mi-am facut datoria si v-am anuntat cu mult inainte ca voi sa identificati acest detaliu.

  • MarS, joi, 12.02.2026 11:11

    Parieaza c... si esti milionar apoi, ce pierzi vremea cu noi aici :))

  • update, joi, 12.02.2026 11:25

    F1 Bahrain testing - day 2 - After two hours 1. Gasly - Alpine — 38 laps 2. Leclerc - Ferrari — 34 laps 3. Norris - McLaren — 32 laps 4. Bearman - Haas) — 30 laps 5. Albon – Williams — 28 laps 6. Alonso – Aston Martin — 20 laps 7. Hulkenberg - Audi — 17 laps 8. Lawson – Racing Bulls — 11 laps 9. Perez – Cadillac — 8 laps 10. Antonelli - Mercedes — 3 laps 11. Hadjar – Red Bull – 0 laps

  • Lewis Hamilton, joi, 12.02.2026 12:07

    Lewis Hamilton își exprimă îngrijorarea față de noile mașini de F1. „Mașina este mai scurtă, mai ușoară și, de fapt, mai ușor de prins”, a adăugat el, după ce a mai făcut și o piruetă în timpul petrecut în SF-26. „E destul de distractiv, e ca și cum ai face raliuri des. Da, cred că suntem mai lenți decât în ​​GP2 [F2], acum, nu? Adică, chiar se simte așa.” (BBC Sport)

  • Ted Kravitz, joi, 12.02.2026 12:19

    " A fost o dimineață liniștită la Aston Martin - Alonso a înregistrat 35 de tururi, cu un timp de 1m39.435s, plasându-se pe locul opt - dar, având în vedere că echipa a ratat practic peste jumătate din timpul permis de shakedown de la Barcelona, ​​se concentrează pe verificarea tuturor sistemelor și colectarea de date în Bahrain. S-au spus multe despre Aston-ul proiectat de Newey, cu motor Honda, dar orice concluzii certe ar fi premature în acest moment." (via Skype)

  • Lando Norris Onboard '26, joi, 12.02.2026 12:30

    https://youtu.be/VOY23cTNxJc?si=BhNtcig8f-bRXoF9

  • Breaking news !, joi, 12.02.2026 14:04

    Bahrain Test Day 2 Morning Times - full 4 hours 1 Charles Leclerc Ferrari 1:34.273 – 62 laps 2 Lando Norris McLaren 1:34.784 – 64 laps 3 Pierre Gasly Alpine 1:36.723 – 61 laps 4 Oliver Bearman Haas 1:37.025 – 55 laps 5 Alex Albon Williams 1:37.229 – 62 laps 6 Nico Hulkenberg Audi 1:37.266 – 47 laps 7 Liam Lawson Racing Bulls 1:38.017 – 50 laps 8 Sergio Perez Cadillac 1:38.653 – 42 laps 9 Fernando Alonso Aston Martin 1:38.960 – 55 laps 10 Kimi Antonelli Mercedes no time – 3 laps 11 Isack Hadjar Red Bull no time – 1 laps

  • Breaking news !, joi, 12.02.2026 18:16

    2026 Bahrain F1 Testing | Day 2 full results 1-Leclerc 1:34.273 (139 laps) 2-Norris 1:34.784 (149) 3-Bearman 1:35.394 (130) 4-Russell 1:35.466 (54) 5-Hadjar 1:36.561 (87) 6-Bortoleto 1:36.670 (67) 7-Gasly 1:36.723 (97) 8-Bottas 1:36.824 (67) 9-Albon 1:37.229 (62) 10-Hülkenberg 1:37.266 (47) 11-Lindblad 1:37.470 (83) 12-Sainz 1:37.592 (69) 13-Lawson 1:38.017 (50) 14-Alonso 1:38.248 (98) 15-Pérez 1:38.653 (42) 16-Antonelli No time (3)

  • Lance Stroll, joi, 12.02.2026 18:22

    "Suntem cu 4 secunde în urmă. Aston Martin trebuie să găsească patru secunde de performanță în zilele rămase de teste din presezon dacă vrea să egaleze echipele din frunte la prima cursă a sezonului, în Australia. Când ești în urma concurenței, trebuie să te gândești la modalități de a extrage mai mult din pachetul pe care îl ai și, în același timp, să te și îmbunătățești. Nimeni nu stă pe loc în această industrie, toată lumea încearcă să găsească performanță în orice mod și în fiecare weekend, tot timpul. Facem asta, încercăm să găsim și să extragem mai multă performanță în fiecare zi de la mașină și cred că, pe termen lung, vom aduce îmbunătățiri și la nivelul unității de putere, la nivelul șasiului și vom vedea în Australia unde ne vom alinia și apoi vom vedea pe parcursul sezonului cum progresăm. Dar, adică, ne străduim cât de mult putem și, știți, asta e tot ce putem face acum. Aston Martin și-a propus să câștige campionate în următorii ani, iar sosirea lui Newey, împreună cu încheierea unui acord exclusiv de producție a unităților de putere cu Honda, au fost văzute ca pași cheie către acest obiectiv.” (ESPN)

  • Max Verstappen, joi, 12.02.2026 20:25

    „Ca piloți, acum suntem ocupați doar cu economisirea energiei și gestionarea mașinilor. Nu are niciun sens. În anumite viraje trebuie să mergi extrem de încet pentru a recupera energie . Asta nu-și are locul în Formula 1. Se simte mai mult ca Formula E pe steroizi, dar regulile sunt la fel pentru toată lumea, trebuie să te obișnuiești. Eu sunt total în regulă cu șanse egale pentru toată lumea, dar ca pilot, îmi place să merg cu pedala la pământ, iar în acest moment, nu poți conduce așa. Din punct de vedere al pilotajului nu este DELOC amuzant." (sportnieuws.nl)