F1: McLaren dezvăluie o grafică specială pentru cursa din Monaco
McLaren a dezvăluit o grafică specială pentru monopostul său de Formula 1, MCL40. Noua grafică a fost creată pentru a marca 1000 de Grand Prix-uri pentru echipa britanică.
În urmă cu 60 de ani, McLaren își făcea debutul în Formula 1, chiar pe străzile din Monaco. De atunci, echipa britanică a cunoscut un succes uriaș, cu 203 victorii, 13 titluri mondiale la piloți și 10 titluri mondiale la constructori.

Marele Premiu din Monaco din 2026 va marca cea de-a 1000-a cursă pentru McLaren în Formula 1. Pentru a sărbători această bornă, echipa britanică a dezvăluit o grafică specială. Noul livery adaugă mai multe elemente negre, precum și câteva sigle de sponsori vopsite în argintiu.
Cel mai important detaliu al noii grafici speciale este numărul 1000 vopsit în părțile laterale ale capotei.

Marele Premiu din Monaco se va desfășura în acest weekend. Pentru această cursă, FIA a anunțat că sistemul de aerodinamică activă nu va putea fi folosit, iar monoposturile vor fi limitate la 300 km/h, o premieră în Formula 1. Cursa va avea loc în 7 iunie.
via McLaren





D-le Safta, aflandu-ne deja foarte aproape de jumatatea sezonului, ma declar in asentimentul domniilor voastre, cuvântul de ordine este atat de previzibilul, resemnare. In lipsa unor dispute corecte pentru titlurile mondiale din motive arhicunoscute, asocierea afectivă total nepotrivită intre FIA si Mercedes, ne rămâne varianta ca atentia sa ne fie captată de ingenizitatea graficienilor si a piturilor disponibile pe monoposturi. Chiar daca, cu chiu cu vai, FIA a început oficial să distribuie notificări producătorilor de unități de putere din Formula 1, detaliind permisele ADUO. Dupa lupte intense duse in slujba onestitatii, mult așteptatul tabel cu permise ADUO a ajuns în sfârșit în căsuțele poștale ale șefilor de echipe de pe grila de start. Doar ca, cu o floare n-ai cum sa faci primavara... Zona gri, cea electrică, rămâne necorijată, asta deoarece un lucru este cert: Mercedes trebuie să sugrume competiția in 2026. În ciuda sprijinului masiv oferit de tabelul ADUO producătorilor, precum Ferrari, RedBull și Honda, sistemul are un punct mort extrem de dezbătut. Din simplul fapt ca evaluarea măsoară exclusiv motorul cu ardere internă (ICE), dar ignoră complet performanța sistemului de recuperare a energiei (ERS). FIA a afirmat că indicele nu este deplin reprezentativ pentru performanța completă a unității de putere, deoarece sistemul electric nu joacă un rol crucial în puterea totală. Anterior, producătorii mai sus amintiti -evident, cu exceptia Mercedes- au pledat pentru extinderea parametrilor de testare, dar FIA a respins în cele din urmă un sistem de clasificare mai complex pentru a menține cadrul de reglementare ușor de gestionat. Având în vedere că tabelele ADUO sunt acum oficial în mâinile inginerilor, producătorii știu exact câtă libertate de reglementare li s-a acordat pentru a reduce decalajul față de Mercedes, pregătind scena pentru o "intensă bătălie de dezvoltare" la mijlocul sezonului.