F1: Verstappen câștigă în Franța. Leclerc, "out" din cursă în urma unui accident
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Franței, găzduit de circuitul Paul Ricard. Charles Leclerc a plecat din pole position, dar a pierdut spatele monopostului în turul 18 și a ajuns în parapet.
Charles Leclerc a avut un parcurs foarte bun în sesiunile de antrenamente libere și, mai ales, în calificări. Plecat din pole position, toată lumea se aștepta ca pilotul monegasc să câștige în Franța, dar soarta a fost din nou crudă și a avut alte planuri pentru el.
START BUN PENTRU HAMILTON, ALONSO ȘI MAGNUSSEN
La start, majoritatea piloților au optat pentru pneuri medii, cu excepția lui Valtteri Bottas, Pierre Gasly și Carlos Sainz, care au plecat pe hard-uri. Spaniolul de la Ferrari a pornit din spatele grilei, după o penalizare de 10 locuri.
După stingerea semaforului, Charles Leclerc și-a menținut poziția din fruntea grilei. Plecat de pe 4, Lewis Hamilton a avut un start bun și a câștigat rapid o poziție, în detrimentul lui Sergio Perez.
La rândul lui, Fernando Alonso a țâșnit de pe 7 pe 5. Magnussen a avut de departe cel mai bun start, unul care l-a propulsat de pe locul 20 pe 13.
Imediat după start, Esteban Ocon și Yuki Tsunoda au avut un contact în virajul 9. Un incident pentru care Ocon a primit o penalizare de 5 secunde.
În fruntea plutonului, Leclerc și Verstappen erau foarte apropiați. Cu ajutorul sistemului DRS, campionul mondial a încercat de câteva ori să treacă în fața monopostului Ferrari, pilotat de Leclerc, dar fără succes.
CURSĂ DE RECUPERARE PENTRU SAINZ
Din spatele grilei, Sainz a început cursa de recuperare. În turul 5, spaniolul trecuse de cele două monoposturi Alfa Romeo, de Pierre Gasly și de Mick Schumacher, astfel că era deja pe locul 14.
Kevin Magnussen a oprit la boxe în turul 9, iar Schumacher și Zhou Guanyu l-au urmat un tur mai târziu. În turul 13, Carlos Sainz a intrat în top 10, după ce l-a depășit pe Lance Stroll.
Max Verstappen a intrat pentru schimbul de pneuri în turul 17 și a revenit pe circuit pe locul 6, în spatele lui Lando Norris. Nu a stat mult aici, trecând de pilotul britanic în virajul 11.
DEZAMĂGIRE PENTRU LECLERC
Toți ochii erau acum pe liderul cursei, Charles Leclerc. Din păcate, monegascul va dori să uite cât mai rapid weekend-ul francez. În turul cu numărul 18, Leclerc a pierdut spatele monopostului Ferrari în virajul 11 și s-a oprit în parapet.
Safety Car-ul a fost trimis imediat pe circuit, o mișcare de care a profitat inițial Hamilton, Russell și Perez. Încet, toți piloții au intrat la boxe, cu excepția lui Zhou Guanyu.
Sainz a fost unul dintre piloții care au optat pentru pneuri medii, dar echipa nu a fost atentă și i-a dat drumul din boxă chiar când se apropia Alexander Albon. Pilotul thailandez a evitat în ultima clipă monopostul Ferrari, Sainz primind ulterior o penalizare de 5 secunde pentru "unsafe release".
În tot acest timp, Max Verstappen a preluat conducerea cursei. În turul 22, mașina de siguranță a revenit la boxe, iar Verstappen a pus imediat distanță între el și Hamilton.
Ajutat de pneurile medii, Sainz a început, din nou, să își croiască drum prin pluton. În turul 30, spaniolul a ajuns pe 4 după ce a trecut de George Russell. Nouă tururi mai târziu, Sainz a trecut de Perez în urma unei depășiri spectaculoase.
La rândul său, George Russell avea lupta lui cu Sergio Perez. Britanicul a încercat o depășire în turul 42, dar mexicanul nu a cedat ușor. Ba chiar au avut un contact care a scos, pentru câteva secunde, monopostul Red Bull în afara circuitului.
În turul 43, Sainz a fost chemat la boxe unde și-a "plătit" penalizarea, iar monopostul Ferrari a fost încălțat cu pneuri medii noi.
VIRTUAL SAFETY CAR PE FINAL
Cu câteva tururi rămase până la final, chinezul Zhou a parcat monopostul Alfa Romeo în afara circuitului, iar cursa a fost din nou întreruptă, de această dată de un Virtual Safety Car. A fost reluată în turul 51.
Lupta dintre Russell și Perez, pentru ultima treaptă a podiumului, a continuat, iar învingător a fost britanicul de la Mercedes.
Între timp, Max Verstappen era la peste 10 secunde în fața lui Lewis Hamilton. Campionul mondial en-titre și-a trecut o nouă victorie în palmares, fiind urmat pe podium de Lewis Hamilton și George Russell.
Sergio Perez a terminat al patrulea, iar Carlos Sainz pe locul 5. Nu a fost cursa pe care și-a dorit-o, dar chiar și așa, a fost desemnat Pilotul Zilei. Și pe bună dreptate.
Restul topului 10 a arătat cam așa: Fernando Alonso pe 6, Lando Norris pe 7, Esteban Ocon pe 8, Daniel Ricciardo pe 9 și Lance Stroll pe 10.
Campionul de anul acesta se cunoaște și la piloți și la echipe. Rămâne spectacolul!