Ferrari a prezentat noul monopost de Formula 1 pentru sezonul 2020: "Vettel rămâne prima opțiune pentru 2021, Hamilton nu este o prioritate"
Ferrari a publicat primele imagini cu noul monopost cu care va încerca să lupte cu Mercedes pentru titlul mondial în Formula 1 în 2020 și a anunță că Sebastian Vettel este principala opțiune pentru 2021 în detrimentul lui Lewis Hamilton.
Scuderia Ferrari a organizat marți seară un eveniment special pentru prezentarea oficială a noului monopost cu care va concura în sezonul 2020 al Formulei 1.
Noul monopost se numește SF1000 și reprezintă o evoluție a monopostului de anul trecut, în contextul în care 2020 este ultimul sezon desfășurat cu actualul regulament tehnic.
De altfel, Ferrari a păstrat același design pentru aripa față, însă zona plăcilor exterioare ale caroseriei beneficiază de o abordare mai agresivă, în timp ce spatele pare să fie mai îngust.
Întrucât designul propriu-zis al monopostui nu reprezintă neapărat un indicator pentru performanță, principalul subiect de discuție în cadrul evenimentului a fost legat de piloți. Charles Leclerc și-a prelungit recent contractul până în 2024, în timp ce acordul lui Sebastian Vettel urmează să expire la sfârșitul acestui an.
Anterior, reprezentanții Ferrari au confirmat că au avut două întâlniri cu Lewis Hamilton, însă șeful Mattia Binotto afirmă acum că Vettel este principala opțiune a echipei pentru 2021.
"Seb este prima noastră alegere în acest moment. Este ceva ce discutăm cu el și vom continua să discutăm. Cu siguranță este prima opțiune, preferința noastră în acest moment", a declarat Binotto.
Presat să confirme că nu îl mai ia în calcul pe Hamilton pentru un contract pentru anul viitor, Binotto a preferat să fie evaziv în declarații. "Ne concentrăm pe piloții noștri. Nu îl luăm în considerare în acest moment", a adăugat el.
Via Ferrari, The Race
ce-o fost aseara la Teatro Valli mi-o intrecut toate asteptarile , un autentic act de cultura pentru care o meritat fiecare secunda din asteptarea lunga de 2 luni si 10 zile de la ultima cursa iar vedeta incontestabila a serii ,monopostul SF1000 mie-mi genereaza urmatoarea concluzie : perfectiunea ii generatoare intotdeuna de veneratie ! is convins ca la Brackley lucrarea Ganditorul apartinand lui Auguste Rodin si-o gasit astazi multi adepti in frunte cu totto wollff , james allison ,hamilton ,bottas iar kaleniuss ii intr-o cumpana majora daca decizia Benz de a continua programul in F1 o fost cea potrivita si nu una pripita fiindca SF1000 alaturi de vettel aflat la varsta optima pentru performanta si secondat de un leclerc dispus sa renunte la "cutezantele" din 2019 is in posesia tuturor atributelor pentru a genera rivalilor doar un statut minor si insignifiant in sezonul care-i pe cale sa inceapa grazie Camilleri ,grazie Elkann ! grinta Binotto ! forza ferrari !