Ferrari: "Am fi câştigat în China în absenţa unui acroşaj între Vettel şi Raikkonen"
Ferrari consideră că ar fi putut câştiga Marele Premiu al Chinei dacă Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen nu s-ar fi acroşat în primul tur al cursei.
Sebastian Vettel a ocupat locul doi în Marele Premiu al Chinei, însă germanul a ratat oportunitatea de a lupta pentru victorie după un acroşaj cu coechipierul său Kimi Raikkonen în primul tur. Cvadruplul campion mondial nu a putut evita contactul cu pilotul finlandez, însă a demonstrat că avea o viteză foarte bună după o cursă spectaculoasă de recuperare din spatele plutonului, la adăpostul unor pneuri super-soft.
În acest context, şeful Maurizio Arrivabene consideră că, în absenţa unui acroşaj între cei doi piloţi ai echipei, Ferrari ar fi avut o şansă reală la victorie, chiar dacă Nico Rosberg şi-a consolidat rapid poziţia de lider şi nu a mai cedat-o până la final.
"În circumstanţe normale am fi fost capabili să avem o şansă foarte bună să câştigăm. Am avut mult ghinion şi este frustrant când se întâmplă astfel de lucruri. Am demonstrat că monopostul a fost puternică şi că strategia a fost perfectă", a declarat el.
În acest context, italianul susţine că este doar o chestiune de timp până când Ferrari va reuşi să obţină o victorie în sezonul 2016. Primele trei curse au fost câştigate fără emoţii de Rosberg, care s-a distanţat deja la 36 de puncte de Lewis Hamilton în clasamentul general.
"Întoarcem pagina şi privim spre viitor. Suntem un pic mai optimişti, dar nu suntem încă acolo. Trebuie să fim acolo. Trebuie să continuăm să persistăm şi, mai devreme sau mai târziu, va veni şi primul loc pe podium, pentru că de fapt monopostul nostru este bun", a adăugat el.
Via Autosport
-
ioi, luni, 18.04.2016 18:17
asa se intampla cand nu mai ai pilot nr 1 protejat de coechipier; sincer mai bine vad asta decat sa-l vad pe Massa cum se fereste de Alonso. Hai ma, mai inteleg, unu are sanse matematice la titlu iar altul ba, dar din prima cursa sa faci asta e gretos
-
Zifi, luni, 18.04.2016 21:23
Ceea ce spune Maurizio Arrivabene este perfect real. Cine a vazut cursa cap, coada nu poate nega asta!
-
Archer, marţi, 19.04.2016 01:47
drim on :)
-
Fer, marţi, 19.04.2016 09:20
Eh...daca ar fi avut Alonso masina asta in 2014.....sau in 2012....sau in 2013.......Eu stiu ca Ferrari au avut castig de cauza in era cu pilot nr.1, iar Irvine, Barichello, Massa erau servanti pentru Schumacher. Nu pot sa contest valoarea actulilor piloti, insa pot sa constat ca au masina si tot nu performeaza.
-
Fer, marţi, 19.04.2016 09:22
Cert e urmatorul fapt. Mercedes sunt peste Ferrari la cap. echipa si piloti. In conditiile astea sunt imbatabili. Cu cel mai bun pachet.
-
VJohann, marţi, 19.04.2016 09:38
chiar daca sunt fan mclaren, ma bucur sa vad ca si alti spera la locul 1, cred ca kimi e in revenire de forma si poate sa-l ameninte pe campionul de carton, tare as vrea sa castige kimi pentru ferrari, oricum el e ultimul campion al tractorului rosu
-
Fer, marţi, 19.04.2016 09:39
scuzatzi recunosc ca sunt un agramat si ca de si am Fer la nick name tzin cu mercedes ptr ca sunt mai buni la cap decat restul echipelor plus ca eu i-am studiat pe totzi servantzi fomulei si ii stiu pe din afara si eu ii contest pe toti mai putin pe rosberg care acum este pe primul loc.................
-
Jiji, marţi, 19.04.2016 09:42
@VJohann Man, parca ai fi Fer ala.................
-
record mondial, marţi, 19.04.2016 09:43
De cand e Ferrari in f1 nu a fost o situatie in care pilotii sa sa reuseasca "dubla" la Gafat. Calificari si cursa. In tandem. E un nou record mondial pentru Ferrari. Jenant.
-
mvi85, marţi, 19.04.2016 09:52
32 sec. diferenta la final intre locul 1 si 2, il cotrazice pe Arivabene. Poate alta data va fi cum viseaza.
-
@mvi85, marţi, 19.04.2016 10:50
Mai baiatule, ce scrii tu acolo? Tu compari locul 1 care se distanteaza si unul care este in pluton, incetinit de toti din fata lui? Nu stiu daca ar fi castigat dar sigur era acolo, la bataie sau pe ici-colo un duel roata la roata. Oricum, atunci se simte amenintat, de Ferrari, Rosberg se enerveaza si mai tare, vezi 2 faze in 2015, Bahrain si mai era o cursa, nu o mai tin minte acum.
-
ZZZ, marţi, 19.04.2016 11:27
De vreo 3 curse avem de la o fraza sablon ,,Am fi castigat '' si 3 motive diferite... De la Mercedes avem aceleasi complimente politicoase la adresa celor de la Ferrari si 3 victorii ....
-
ZZZ, marţi, 19.04.2016 11:28
Avem de la Ferrari*
-
cris, marţi, 19.04.2016 12:32
Nu sunt un fan Ferrari,nu am fost niciodata,dar Arrivabene, ar trebui sa faca performanta nu sa spuna :am fi,daca,parca....!!!!!!!!castiga si apoi vorbesti!!!!!!!!!!!!
-
ioi, marţi, 19.04.2016 14:07
Arrivabene a preluat o echipa de pluton cu o fosta conducere ce dormea pe ea visand la titluri aduse de piloti fabulosi. Arrivabene a facut ce trebuia, a mutat balansul masinii de pe spate pe fata si a incercat si varianta asta cu doi piloti care prefera tipul asta de balans. Treptat se-au apropiat de Mercedes, veti vedea curse castigate de Ferrari anul asta, poate si duble.
-
CRAFT, marţi, 19.04.2016 17:13
VJohann...alt frustrat MCLARENIST...de fapt ,toti sunt asa...toti astia care tin cu hibridul de echipa McLada
-
ZZZ, marţi, 19.04.2016 19:14
@ Craft . V johann a fost si este unul dintre cei mai obiectivi fani Mclaren.. Singurul frustrat de pe aici esti esti tuSi-n plus n-a jignit niciodata pe nimeni..
-
mobius, marţi, 19.04.2016 21:36
In aceeasi perioada la Ferrari, Alonso avea mult mai multe titluri castigate, cu o masina inferioara monopostului Ferrari din acest sezon. Multa lume spune si eu sunt de aceeasi parere, ca actualul Ferrari este la acelasi nivel de performanta cu monopostul Mercedes. In cei patru ani de glorie a-i lui Vettel, Ferrari a fost mult sub RB si totusi Alonso a reusit sa mentina suspansul pana in ultima cursa in doi din cei patru ani. In plus cele doua locuri doi obtinute de Ferrari la constructori au fost obtinute aproape exclusiv prin contributia lui Alonso, pilotul nr. 2 aproape ca nu a contat. Cred ca acum echipa Ferrari si multi dintre fanii echipei, il regreta pe Alonso, chiar daca multi nu recunosc.
-
mobius, marţi, 19.04.2016 21:43
Inca ceva, daca (pentru a fi in ton cu Arrivabene), Alonso nu ar fi fost scos din lupta in doua curse din 2012 (de Grosjean si Raikonen) poate Ferrari avea macar in acel an un titlu la piloti.
-
ioi, miercuri, 20.04.2016 10:02
:)))) aveau candva piloti fabulosi, acum au schimbat balansul pe fata, au masina fabuloasa insa piloti de spate.
-
VJohann, vineri, 22.04.2016 17:25
@Craft, ok, intaleg ca esti fan farrari , dar pe mine nu ma deranjeaza sa castige ferrari, dar vreau sa castige kimi, nu campionul de carton, cat priveste mclada, ok, o sa vedem la sfarsitul anului cine va fi mai aproape de mercedes
Citeste si
-
F1 TOP | luni, 25 noiembrieFormula 1: George Russell, victorie în Las Vegas. Max Verstappen cucerește al 4-lea titlu consecutivGeorge Russell a câștigat Marele Premiu din Las Vegas după o cursă dominată de pilotul britanic. Totodată, Max Verstappen a încheiat pe locul 5 și a devenit campion mondial pentru a 4-a oară consecutiv. Citeste tot
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
pilotii ferrari au vrut sa arate ca o pot mai mult decat in qual. in calificari au gresit in acelasi viraj. In cursa au mers mai departe cu asta, au gresit si in acelasi moment nu doar in acelasi loc.