Ferrari anticipează că va avea un motor mai puternic în sezonul 2021: "Cifrele din teste sunt foarte promițătoare"

Publicat joi, 05.11.2020 15:56 de Daniel Popescu

Ferrari susține că datele obținute în teste cu motorul dezvoltat pentru sezonul 2021 al Formulei 1 sunt "foarte promițătoare", astfel că echipa este încrezătoare că va înregistra progrese.

Ferrari are parte de un sezon modest în care a obținut doar 103 puncte în primele 13 curse ale sezonului, cu care ocupă doar locul 6 în clasamentul constructorilor.

Inginerii Scuderiei lucrează însă la dezvoltarea noului motor pentru sezonul 2021, bazat pe reguli foarte apropiate de regulamentul actual, iar șeful Mattia Binotto a anunțat că datele obținute în cadrul testelor desfășurate pe dinamometru sunt promițătoare.

"Nu avem cel mai bun motor, iar anul viitor vom avea un motor nou, atât cât ne permite regulamentul. Am investit pentru dezvoltarea motorului pentru 2021. În prezent, motorul rulează pe dinamometru și feedback-ul este foarte promițător în privința performantelor și fiabilității", a explicat șeful Ferrari pentru sezonul oficial al Formulei 1.

Pe de altă parte, una dintre provocări este că regulamentul limitează deja durată de utilizare a dinamometrului pentru sezonul următor.

"Avem limitări pentru 2021. Depinde de noi să efectuăm toate testele în mod eficient și să fim creativi. Chiar dacă există limitări, credem că există loc pentru îmbunatățiri și sunt mulțumit de rezultate", a adăugat Binotto.

Via Formula1

  • una, joi, 05.11.2020 15:57

    Cine mai crede asemenea petarzi? Ferrari in F1 a ajuns sa fie o mare gluma

  • mavrick, joi, 05.11.2020 19:21

    Eu unul nu sar de cur în sus de fericire și încredere, le doresc doar succes! A nu se înțelege că mi-am pierdut de tot încrederea!

  • Leopold, joi, 05.11.2020 20:28

    Felicitări lui Binotto fiindcă a decis să nu capituleze sub nicio formă în urma atacurilor concertate a celor de la Mercedes. Felicitări lui Binotto că găseşte încă energia suficientă pentru a oferi o ripostă pe măsură în 2021 alături de doi piloţi cu adevărat excepţionali, Carlos Sainz şi Leclerc. Felicitări lui Binotto fiindcă posedă o dorinţa uriaşă de revanşă care o să-l călăuzească spre ceea ce se aşteaptă de la cultul auto unic numit Ferrari. Felicitări Binotto. Felicitări.

  • The Dot, joi, 05.11.2020 21:55

    Off topic Se pare ca la anul vom avea o cursa in Arabia Saudita, pentru ca bani...

  • Radu, vineri, 06.11.2020 08:44

    As fi interesat - mai degraba - cate curse vor mai avea loc anul asta, decat ce va fi.

  • VaideEL, vineri, 06.11.2020 09:16

    Cel mai probabil ca in 2021, motorul va ajunge la performanta din 2018!:)) Intre timp EL lucreaza la strategie, respectiv cum sa-i depaseasca pe adversari la numarul de opriri la boxe. Iar mecanicii trebuie sa repete alimentarea in cursa( poate se introduce din nou

  • mavrick, vineri, 06.11.2020 12:18

    Oare ce-l nemulțumește pe așa zisul ăsta de @Automarket care parcă delirează repetand publicarea acelui mesaj adresat acestui site. De la ce o fi plecat acest scandal.

  • daniel.popescu, vineri, 06.11.2020 13:01

    @mavrick: Userul in cauza este inexorabil, iar nemultumirea lui este ca am sters in mod repetat comentariile sale care nu au legatura cu subiectul stirilor. Ne cerem scuze pentru deranj si incercam, pe cat posibil, sa tinem pasul cu el: el posteaza, noi stergem :) Multumim.

  • fgt, vineri, 06.11.2020 16:45

    Realy????