Ferrari deschide oficial reprezentanța din România. Noul Amalfi, oaspete de seamă
Constructorul de la Maranello a deschis oficial reprezentanța din România, alături de noul său partener, Holand Automotive Group. Cu această ocazie, noul Amalfi a fost expus, în premieră, la noi în țară.
La începutul anului, Ferrari anunță că Holand Automotive Group este noul partener oficial al mărcii în România, mai exact la București. Grupul se va ocupa de vânzări și de activitatea de service.
Acum, cu ocazia unui eveniment special, la care am participat și noi, constructorul italian de automobile a deschis oficial reprezentanța din România în prezența lui Gad Bitton, președinte Holand Automotive Group, și Reno de Paoli, Head of Ferrari Europe și Africa.
Deschiderea noii reprezentanțe a marcat și debutul, în premieră, a noului Ferrari Amalfi în România. Succesorul lui Roma a purtat o culoare nouă, denumită Verde Costiera, inspirată de celebra Coastă Amalfitană după care a fost denumit.
Noul Amalfi ascunde sub capotă un motor V8 de 3.9 litri, turbo, care oferă 640 de cai putere. Suta de kilometri pe oră este atinsă în 3.3 secunde, iar viteza maximă ajunge la 320 km/h. Noul sistem de frânare brake by wire se asigură că mașina ajunge de la 100 km/h la 0 km/h în doar 30 de metri.
via Ferrari





foarte bine, romania este o tara prospera si se simtea nevoia de a canaliza cumva sumele frumusele care prisosesc unor romani, obtinute evident doar din munca cinstita, precum, dar nu limitat la: dezvoltari imobiliare noi realizate cu deosebita grija si consideratie pentru locatari, continut video online in scopuri educative si recreative pentru cetateni, distributie de energie oferita catre populatie cu modestia si preocuparea de a nu se depasi cumva 700% la ratele de profit, managementul jocurilor cu riscuri dar mai ales sanse unice in viata fiecarui om normal de a se imbogati, implicare in politica sau fotbal, doua activitati despre semeni si in slujba semenilor, care necesita efort, suferinta si sacrificii mari, investitii deschizatoare de orizonturi in criptomonede, etc. de asemenea, sa nu uitam de sumele obtinute in urma muncii asidue (cuvenitele pensii pe care unii asa mai neinformati le numesc speciale, pachete compensatorii pentru diverse combina...scuzati, colaborari in munca, etc) isi vor gasi si ele utila conversie in produsele de lux de la maranello. de astazi totul intra asadar pe fagasul normal, iar merituosii si eminentii de pe fruntile si din palmele carora s-a scurs sudoarea muncii, pot spera acum, ca o minima rasplata sau compensare, la bucuria de a detine un calut cabrat. toata stima si felicitari viitorilor proprietari, ati muncit cu sarg si abnegatie si le meritati!