Ferrari Purosangue primește o ediție specială: doar 10 exemplare vor fi produse
Marca italiană a construit o versiune în serie limitată a modelului Purosangue exclusiv pentru piața din Statele Unite. Denumită Purosangue American Grand Tour Atelier Collection, ediția specială este inspirată de peisajele spectaculoase ale Americii și de tradiția călătoriilor lungi pe șoselele acestei țări.
Colecția cuprinde doar 10 exemplare, fiecare inspirat fie de un anumit peisaj, fie de un tip de drum specific, iar din fiecare configurație va fi produs un singur automobil.
Colecția debutează cu versiunea „The Coast”, finisată în nuanța Albastru Cangiante, cu accente Dark Amber și interior îmbrăcat în piele Terra Antica, inspirată de întâlnirea dintre ocean și stâncile sculptate de vreme.

Urmează „The Mountains”, vopsită în Verde Menthe, cu interior Bej Honolulu, „The Great Plains”, în nuanța Bronzo Montecarlo, cu tapițerie din piele Testa di Moro Java, și „The Forests”, care combină exteriorul Verde Zeltweg cu un interior îmbrăcat în piele Verde Venaraia.
Ultimul model inspirat de peisaje este „The Sand”, finisat în culoarea Albastru Genziana Storico, cu interior din piele Sabbia.
Ferrari a creat și o serie de modele inspirate de drumurile emblematice din Statele Unite. Prima variantă, „Switchback”, este vopsită în Blu America, cu grafică Roșu Corsa și interior din piele Bianco, decorat cu motive în culorile steagului american.

Celelalte versiuni sunt „Overlook”, finisată în Roșu California, cu accente Albastru America și interior Bianco, „Straight Away”, în nuanța Bianco Mille Miglia, cu grafică NART albastră și interior Roșu Guidecca, respectiv „Byway”, vopsită în Albastru NART, cu accente Bianco King și același interior Roșu Guidecca.
Colecția este completată de „Mountain Pass”, finisată în culoarea Roșu Racing 2025, cu interior din piele Albastru Sterling.
Ferrari nu a anunțat încă prețurile acestor versiuni speciale din gama Purosangue American Grand Tour Atelier Collection.
via Ferrari




