Fiat-Chrysler a respins alianța cu francezii de la PSA: negocierile ar fi fost încheiate
Grupul PSA a contactat Fiat Chrysler Automobiles în vederea unei alianțe între cei doi producători auto, însă FCA a respins această propunere, potrivit unor surse apropiate de situație și citate de Wall Street Journal.
Francezii de la PSA au la dispoziție 10 miliarde de euro pentru a investi în formarea de parteneriate cu diferiți constructori pentru a-și extinde vânzările în Statele Unite, fiind luată în calcul și posibilitatea unei fuziuni.
PSA a abordat în acest sens pe Fiat-Chrysler, dar FCA a respins propunerea unei alianțe. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, discuțiile și negocierile dintre cele două părți au fost încheiate.
Oficialii FCA nu doresc o alianță cu PSA deoarece astfel ar spori expunerea lor la piața europeană matură, în timp ce familia Agnelli, acționar majoritar, nu este interesată de o tranzacție finanțată cu acțiuni PSA.
Anterior, CEO-ul FCA, Mike Manley a declarat că nu se opune unei tranzacții care ar face compania mai puternică, spunând că este “deschis la această oportunitate”.
Via Automotive News
“Francezii de la PSA au la dispoziție 10 miliarde de euro pentru a investi în”…Jeep, adică să ȋnvețe cum să devină și ei adevărați SUVopați, dar nici ăștia de la FCA nu sunt slabi de ȋnger: s-au prins de figură. Numai faptul că pe pieptul celui mai mediatizat fotbalist al planetei (Cristiano Ronaldo, desigur) este imprimat “Jeep” reprezintă o lovitură de imagine. Nu, nu cred că PSA ar urmări cu adevărat să i se faciliteze pătrunderea considerabilă pe piața americană, unde preferințele sunt maturizate demult…La sedanuri și SUV-uri, asiaticii ȋși trag partea leului (dar ȋși face loc și câte o ghermancă), la camionete rămân localnicii experții, iar ȋn privința “electricelor”...Cu ce-ar putea, deci, să se impună francezii (Renault sau PSA sau și-și, nu contează) ? De regulă, acolo unde jocurile sunt deja făcute, “alternativele” nu prea ȋși au rostul. Nu poți să invoci dreptul sau șansa la diversitate, din moment ce există mărci japoneze, sud-coreene, americane și germane concentrate ȋn același spațiu. Mă rog, nu-i ȋmpiedică nimeni să ȋncerce ȋn continuare…Să bată și la ușa lui “GM”. Că altă pistă nu s-ar ȋntrevedea peste Ocean – doar nu s-ar gândi franțujii la un parteneriat cu asiaticii, cărora le merge destul de bine ȋn formula actuală.