Fiat Idea primeşte un facelift timid la interior şi exterior

Publicat joi, 27.06.2013 10:48 de Bogdan Mirică

Fiat a pregătit o serie de modificări pentru actualul Idea. modelul primeşte o faţă uşor revizuită, însă are parte de un interior modificat pentru un look ceva mai contemporan.

Fiat a dezvăluit astăzi, fără prea mult fast, un facelift discret pentru modelul Idea. Italienii au modificat uşor grila frontală a nivelurilor de echipare Attractive şi Essence, plusând cu o nouă parte inferioară a spoilerului faţă şi cu proiectoare de ceaţă complet redesenate. Tot cu această ocazie, Fiat a instalat şi un set nou de jante din aliaj, cu dimensiunea de 16 inch.

Modificările importante au fost păstrate pentru interior. Aici există o nouă planşă de bord, cu o parte centrală restilizată, ce găzduieşte acum gurile de ventilaţie ale sistemului de climatizare. Butoanele au fost şi ele redesenate, iar sistemul audio repoziţionat.

Pentru cei care aleg varianta Adventure, destinată ieşirilor uşoare în off-road, Fiat oferă şi un nou volan multifuncţional, precum şi instrumente speciale pentru teren accidentat.

Motorizările vor fi menţinute, ceea ce înseamnă că sub capotă se vor regăsi trei motoare pe benzină: unul de 1.4 litri şi 80 de cai, unul de 1.6 litri şi 115 cai şi unul de 1.8 litri şi 130 cai putere. Acesta din urmă va oferi şi cea mai mare valoare a cuplului motor, 180 Nm.

via Fiat

  • H&M, joi, 27.06.2013 10:56

    de ce timid?la vw ar fi considerat o cu totul alta masina.

  • men, joi, 27.06.2013 11:03

    e superba :))

  • LUCCI, joi, 27.06.2013 11:16

    Uaaaaaaaaaau, modelul de teren ,zici ca e Godzila;numai solzi si platose. Parca pleaca on Afganistan!Nu stiu cum arata vechea plansa de bord dar vazand-o pe aceasta ,zic;mai bine o lasau pe cea veche!

  • Misha, joi, 27.06.2013 14:57

    @Lucci Modelul "de teren" este se numeste "adventure'' si este destinat pietelor din America de Sud"'.

  • adryan, joi, 27.06.2013 15:21

    Wow...se mai fabrica Ideea?Cei de la Fiat chiar au nevoie de modele noi.

  • men, joi, 27.06.2013 15:36

    la cum luceste plasticul ala de 2 lei (atat pe bord cat si pe panourile usilor) nu as da mai mult de 6k euro pe masina asta!

  • lorinczi.thomas, joi, 27.06.2013 18:01

    Chiar daca la prima vedere masina pare un cos de gunoi (este plina de detalii), dupa putin timp de obisnuinta este chiar eleganta!

  • LUCCI, joi, 27.06.2013 22:11

    Misha, am vazut pe net ,,papucul,, derivat din Albea,cred, de pe piata brziliana, dar acela este din alta dimensiune comparativ cu acest....Triceraptor.

  • xxx, vineri, 28.06.2013 12:16

    Eu nu inteleg cum Fiat nu stie sa profite de casele de design din Italia. Au modelul 500 si in rest fac niste lazi (nu este vorba aici de brandul Alfa Romeo)

  • razvanis, vineri, 28.06.2013 13:35

    Parca e o masina prezentata de un producator obscur pe la saloanele auto de mana a doua din Asia ... jenant