Fiat prezintă noua generație Doblo, cu propulsor electric: autonomie de peste 280 de kilometri

Publicat marţi, 07.06.2022 14:45 de Tiberiu Safta

Fiat a lansat, oficial, cea de-a treia generație a modelului comercial Doblo. Aceasta primește, în premieră, o versiune electrică, numită E-Doblo, cu un motor electric de 136 de cai putere și o autonomie de 280 de kilometri. Noul Fiat Doblo este disponibil în versiuni pentru pasageri și pentru transport marfă.

După mai bine de 12 ani de când Fiat Doblo a primit o generație nouă, Fiat readuce modelul comercial la lumina reflectoarelor cu ocazia lansării a celei de-a treia generații. Noul model este, din punct de vedere tehnic și estetic, identic cu alte modele din portofoliul Stellantis. Mai exact, noul Fiat Doblo împărtășește platforma cu Citroen Berlingo, Peugeot Rifter, Opel Combo Life și Toyota ProAce City Verso. Cel din urmă model a fost dezvoltat de către marca niponă în colaborare cu Stellantis.

Astfel, la nivel estetic, noul Fiat Doblo arată aproape identic cu modelele menționate, cu excepția unei benzi iluminate care unește farurile LED, alături de inscripția Fiat. O culoare albastră exclusivă și jante de 16 inch sunt disponibile pentru versiunea de pasageri. Noua generație Doblo primește, pentru prima dată, o versiune electrică. Astfel, varianta de transport pasageri, numită E-Doblo, este exclusiv electrică. Același propulsor cu zero emisii poate fi ales și la varianta de transport marfă, alături de două motoare diesel și unul pe benzină.

VERSIUNEA PENTRU PASAGERI, E-DOBLO, EXCLUSIV ELECTRICĂ

Propulsorul electric dezvoltă 136 de cai putere și un cuplu de 260 Nm. Bateria are o capacitate de 50 de kWh și oferă o autonomie de peste 280 de kilometri în regim WLTP. Viteza maximă pentru versiunea electrică este limitată electronic la 130 de km/h, iar bateria poate fi încărcată până la 80% în 30 de minute la o priză de 100 de kW. Asta mulțumită modului de încărcare rapidă Quick Charge Mode.

La fel ca exteriorul, habitaclul noului Doblo este asemănător cu celelalte modele menționate. Noul E-Doblo este generos echipat cu un instrumentar digital, un ecran central de 8 inch pentru sistemul multimedia și oglinda retrovizoare digitală Magic Mirror, cu o diagonală de 5 inch. Aceasta poate reda unghiul mort, precum și imagini redate de camera pentru marșarier. Tot aici avem locuri pentru 5 persoane, iar bancheta poate fi rabatată complet pentru un spațiu de încărcare mai mare.

De asemenea, noul Doblo este echipat cu nu mai puțin de 17 sisteme de asistență, printre care: un sistem pentru recunoașterea semnelor de circulație, frânare de urgență automată, asistent pentru păstrarea benzii de rulare și avertizare oboseală șofer. Opțional, este disponibil și un heads-up display, alături de alte dotări opționale.

Printre acestea, remarcăm Magic Top, un plafon panoramic cu spații de depozitare. Magic View aduce o cameră cu o rază de 180 de grade pentru parcare, iar cei care aleg Magic Window vor putea deschide geamul din spate separat de ușa portbagajului. Nu în ultimul rând, avem și dotarea Magic Plug, care permite alimentarea unui frigider sau a unei unelte de lucru cu ajutorul prizei de încărcare.

MOTOARE TERMICE DIESEL ȘI PE BENZINĂ PENTRU DOBLO VAN

Varianta de transport marfă, numită Doblo Van, este disponibilă cu un ampatament scurt sau lung și în trei versiuni: Van, Crew Cab și Combi. Modelul cu ampatament scurt poate acomoda marfă cu o lungime de până la 3.4 metri, iar cel cu ampatament lung poate primi marfă cu o lungime maximă de 4.4 metri. Pentru modelele cu motoare termice, greutatea maximă de încărcare este de 1000 de kilograme, iar pentru cea electrică, greutatea maximă este de 800 de kilograme.

Fiat Doblo Van poate fi echipat cu același motor electric sau cu o serie de motoare termice. Astfel, avem două propulsoare diesel de 1.5 litri de 100 de cai putere, respectiv 130 de cai putere și un motor pe benzină de 1.2 litri și 110 cai putere. Cel mai puternic dintre acestea poate fi cuplat, opțional, la o cutie de viteze automată cu 8 trepte. Motoarele termice sunt disponibile doar pentru varianta de transport marfă.

Modelul mai beneficiază și de sistemul Grip Control System, care permite o tracțiune mai bună în zonele cu aderență scăzută.

Noul Fiat Doblo va fi produs în Spania, la uzina din Vigo.

via Fiat

  • sandu, marţi, 07.06.2022 15:08

    prinde 160? sau e si asta limitat ca toate electicele

  • sandel, marţi, 07.06.2022 15:38

    La ce iti trebuie " sa prinda" 160? ce, esti copil de gradinita?

  • Liviu, marţi, 07.06.2022 17:01

    @sandel pai nu stiai ca lumea isi ia masini de transport marfa pentru liniute? Normal ca e interesat omu' :)))

  • Seriff, marţi, 07.06.2022 18:26

    Cat prinde nu conteaza, dar sa te lauzi cu autonomie de 280 km, mega penibil, fiind masina de marfa, daca are de facut 700 km intr-o zi ajunge soferul a doua zi acasa. Sa ai colet de la fan curier si sa astepti sa ti-o aduca asa.

  • Dan Voiculescu, marţi, 07.06.2022 18:55

    Sănătatea planetei merită orice minor inconvenient. Bravo FIAT. Aceasta este calea de urmat.

  • ^^^^, marţi, 07.06.2022 22:48

    @Sheriff, e utilitara de oras, ii ajunge autonomia asta. Pentru interurban ramane varianta Diesel. Iar povestea cu sanatatea planetei ma face sa zambesc si sa mai arunc un lemn in semineu.

  • Seriff, miercuri, 08.06.2022 11:10

    Sanatatea planetei conteaza pana cand vin concediile si toata lumea zboara cu avionul, care polueaza cat masina mea in 20 de ani, atunci nu mai da nimeni 2 lei pe sanatatea planetei. Daca e lumea atat de interesata sa salveze planeta sa se duca cu DACIA SPRING in Maldive.

  • sandu, miercuri, 08.06.2022 13:12

    @sandel: pai cum ce ma intereseaza? pe autostrada la noi cu cat se merge?

  • sandel, joi, 09.06.2022 10:21

    asa e, cu 160...viteza legala.