Fisker: "Un vehicul electric ar putea atinge performanţele lui Veyron"

Publicat joi, 21.07.2011 17:17 de Bogdan Mirică

Henry Fisker, fondatorul companiei americane cu acelaşi nume, susţine că o transmisie cu mai multe trepte de viteză ar putea face dintr-un model electric un potenţial rival pentru Veyron.

În vreme ce marii constructori îşi investesc toate resursele în obţinerea unor vehicule electrice cu o autonomie cât mai mare, temerarii se concentrează asupra performanţelor. După ce a impresionat cu hibridul Karma, grupul Fisker susţine că poate oferi publicului un vehicul hibrid electric, capabil să egaleze performanţele unui Bugatti Veyron.

Afirmaţia îndrăzneaţă îi aparţine chiar fondatorului companiei americane, Henry Fisker, care susţine că o transmisie revoluţionară cu mai multe rapoarte ar putea oferi performanţe impresionante pentru un model electric. Fisker susţine că o astfel de cutie automată, suficient de fiabilă pentru a asista un motor electric, ar putea revoluţiona segmentul maşinilor sport.

Tesla a încercat deja introducerea unei cutii cu două rapoarte pe electricul Roadster, însă a dat greş şi a revenit la configuraţia transmisiei cu o singură treaptă de viteză. Rivalii americani s-au confruntat atunci cu probleme de fiabilitate serioase.

Henry Fisker este însă de părere că a găsit soluţia salvatoare: "Cu o creştere a cuplului motor disponibil la fiecare roată, prin intermediul unei transmisii, performanţele de acceleraţie ale lui Veyron pot fi egalate şi de un hibrid electric." 

via | autocar

  • andrey11, joi, 21.07.2011 17:30
    E-cars

    Daca viitorul formulei 1 va fi bazat pe masini electrice, atunci cu siguranta ca si viitoarele supercaruri vor fi tot electrice, fie ca ne place sau nu.

  • GT-R, joi, 21.07.2011 17:32
    Pe hartie...

    Bun, teoretic asa e, dar hai sa vedem daca iese si practic! :)

  • lol, joi, 21.07.2011 19:04

    Pana acum am auzit muuulte promisiuni de la Fisker dar nu am vazut nimic concret :)

  • LR, luni, 25.07.2011 21:44
    Pt. Bogdan Mirica:

    Stimabile, l-ai rebotezat pe Fisker. Prenumele corect este HENRIK, nu HENRY!!! Of, englezismele astea, care ne omoara!