Ford a luat o decizie radicală: va vinde doar mașini electrice în Europa după 2030

Publicat miercuri, 17.02.2021 13:38 de Paul Cosma

Ford a anunțat o transformare radicală privind operațiunile din Europa. Începând din 2030, americanii vor vinde doar mașini electrice pe Bătrânul Continent.

Ford Europa a dezvăluit miercuri o serie de detalii despre planurile pe care le are pe termen mediu și lung.

Cea mai importantă decizie luată de producător este ca, din 2030, să vândă exclusiv modele 100% electrice. Într-o etapă intermediară, începând din 2026, vânzările Ford vor fi reprezentate doar de electrice sau hibrizi plug-in.

 

Pentru ca transformarea să prindă contur, Ford anunță o investiție de un miliard de dolari în cadrul fabricii sale de la Koln, cea mai importantă uzină pe care compania o deține în Europa. 

Primul autoturism Ford de volum, complet electric, construit în Germania și destinat clienților europeni va ieși de pe liniile de producție ale fabricii din Koln începând cu 2023.

“Am restructurat cu succes Ford Europa și am revenit la profitabilitate în al patrulea trimestru din 2020. Acum suntem pregătiți să accelerăm spre un viitor complet electric în Europa cu vehicule noi, semnificative și o experiență conectată pentru clienții noștri,” a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa. 

Producătorul pregătește și transformarea gamei de vehicule utilitare din Europa: doar electrice și hibrizi plug-in până în 2024. Ford estimează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale vor fi reprezentate de modele electrice sau plug-in hybrid până în 2030. 

Via Ford

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 17.02.2021 13:56

    Are Ford ceva planuri de masini electrice ieftine gen 10-15-20k euro, cam cat sunt masinile termice acum? Intreb asta pentru cei cel putin 80% din cumparatorii de masini noi care in general nu sar de 20k euro.

  • Euglen Ionesco, miercuri, 17.02.2021 13:56

    Mare chestie,am luat si eu o decizie la fel de radicala,din 2030 nu-mi mai cumpar masina daca nu e manuala si pe benzina sau motorina. La cati bani am ingropat in fiare pe patru roti pana acum,stres cu roboteii lenti la volan in fiecare zi,revizii si itp-uri,n-o sa ma afecteze cu absolut nimic,din contra.Astept cu bucurie sa falimenteze toate industriile europene,sa vedem ce-o sa bage stangistii in gura cand o sa le ghiortaie mațele!Hai,baieti,va leg de pe acum dinam la rotita cum are hamsterul in cusca si va pun sa produceti curent veede sa nu va plictisiti.

  • dCi, miercuri, 17.02.2021 17:51

    Nicidecum de dragul electricelor ci din cauza legislației de mediu din Europa

  • someone23, miercuri, 17.02.2021 17:52

    aceasta schimbare va afecta si fabrica de la craiova; insa cum si de cand? this is the question

  • zarnesteanu, miercuri, 17.02.2021 20:49

    Asta inseamna ca de pe acum, ei nu mai baga bani in dezvoltarea generatiilor urmatoare de modele pe benzina/motorina. Eu tot zic demult ca lumea e in schimbare, dar multi inca nu vor s-o accepte in ruptul capului. Deocamdata contra-argumentele masinilor electrice sunt cat de cat valide. In clipa in care insa se va produce o tehnologie care sa rezolve macar una din marile probleme, totul va fi istorie. Chiar si fara asta, cu ce avem la ora actuala, balanta incepe sa se incline ireversibil spre electricitate. Beneficiile sunt prea multe pentru a mai fi bagate sub pres de marile companii petroliere. Si mie imi pare rau dupa AMG-urile de 6.0L si 6.2L. Chiar foarte rau. Dar astea sunt vremurile si nu mai sunt multe de facut.

  • CiprianBi, joi, 18.02.2021 08:32

    2030... Pana in 2030 se pot schimba atat de multe...

  • Fantana lui Botorog, joi, 18.02.2021 10:51

    care sunt beneficiile alea prea multe! Zi-ne si noua zarnestene, ca lumea nu le vede.

  • pipo, joi, 18.02.2021 10:56

    @Ciprian : in cazul industriei auto 10 ani inseamna "maine".

  • CiprianBi, joi, 18.02.2021 15:34

    @pipo Inteleg ce zici si ai dreptate, dar ma gandesc ca in contextul actual lucrurile se misca mult mai repede. Si pana in 2030, poate interzic electricele :))

  • alex_cu_a_mic, joi, 18.02.2021 16:11

    @ zarnesteanu Mie mai rau imi pare dupa masinile de 8-10-12k euro care daca electrificarea se impune definitiv, vor fi istorie.

  • Fantana lui Botorog, joi, 18.02.2021 17:54

    raspuns iorgu... Sa inteleg ca numeroasele beneficii s-au pierdut pe drum pana la statia de incarcare care era ocupata.

  • Edikkk, joi, 18.02.2021 22:50

    BRAVO FORD !!

  • zarnesteanu, vineri, 19.02.2021 06:35

    @Fantana lui Botorog, daca n-aveai nick-ul asta, nu raspundeam :) Hai, in ciuda tonului acru, sa repet a 50j-de-mia oara: 1. Lipsa poluarii concentrate in marile orase 2. Lipsa totala a schimbului de uleiuri de tot felul (motor, cutii de viteze, convertoare, etc) 3. Lipsa bujii si intretineri costisitoare a motoarelor 4. Momentan, mult mai ieftin de exploatat, cel putin in tarile cu apa calda 5. Silentiozitate (cu doua taisuri, daca iti placea sunetul anumitor motoare) 6. Performante net superioare m.a.i. 7. Fiabilitate net superioara, mai ales pe termen lung. Or mai fi si altele, dar nu mai stau sa gandesc ca e oricum tarziu la mine in sat. To be fair, au si dezavantaje (tot majore) si nu putine. Vi le las voua sa le enumerati ca le stiti mai bine :) @alex, masinile cu m.a.i. oricum sunt pe trend de scumpire. Putini inteleg ca din cauza asta nici electricele nu pot deveni mai ieftine. E tot mai multa informatica in computerele masinilor, iar programatorii nu sunt ieftini nicaieri in lume, nici macar in Romania. :) Dezavantaje sunt

  • Ion Tufis, vineri, 19.02.2021 10:44

    @Zarnasteanu.Toate beneficiile enumerate de Dumneavoastra sunt anulate din prisma pretului cu care se vinde o electrica si a autonomiei mici pe care o are atunci cand se merge alert cu ea,parerea personala,bineinteles. Dar,lipsa Bujii?Am la masini bujii japoneze cu iridium ,costa patru 200 lei,nici 50$. Sunt garantate 200 000km,scrie si pe cutie,eu le schimb totusi pe la 120 000km,le schimb singur cu dinamometrica,24nm,cost 0 cu manopera :)

  • Botorog himself, vineri, 19.02.2021 13:49

    Le luam pe puncte pentru a milioana oara: 1. Poluarea aia n-a omorat inca pe nimeni si e putin sesizabila. Cel putin la actualele norme Euro6 ea nici nu se simte. In general masinile actuale emit mai mult de 99% CO2 care nu este un poluant. 2. Da, schimbul de ulei si consumabile ma costa 150euro pe an sau la 20.000km. Nu-l fac eu, doar il platesc. Deci scapam de aceasta cheltuiala. Asta e avantaj insa dupa cati ani elimin diferenta de pret? Multi, multi, multi. Nu merita. 3. Nu stiu ce junghiuri de masini aveti dvs., dar eu nici nu stiu cum arata o bujie (si asta nu pt. ca am Diesel ca si ala are niste bujii). Ce alte intretineri costisitoare mai sunt ca eu n-am dat de nici una. 4. Mai ieftin de exploatat!!! Nu cred. Inca de la achizitie platesti mult mai mult din prima la o electrica. Cat costa un Zoe? Cat? Dublu. Din start ti-a distrus toate economiile pe care le vei face in viitor. 5. Silentiozitate!!! Iarasi nu stiu ce junghiuri conduceti dvs. pentru ca masina mea e asa de tacuta ca nu stiu daca merge motorul cateodata. 6. Performate superioare??? care? Timpul de incarcare la mine e 2 minute si autonomia dubla fata de oricare elctrica. Acceleratia e mai buna decat la majoritatea electricelor si nu-mi trebuie 3 secunde sa ating suta. 7. Fiabilitate. Iarasi cred ca ati avut numai seconduri proaste. Masinile mele luate de noi si tinute pana dupa 200.000km nu au avut nicio problema de fiabilitate. Apoi le-am vandut, nu mai stiu si nu ma mai intereseaza. In concluzie masina electrica nu are pentru mine niciun avantaj. Si la fel e cred pentru toata lumea. Iar cei cu bani putini si care cumpara sh, n-o sa aiba niciodata bani de masina electrica. iar electrica sh. Ha ha ha ha ha ha. Sa vad eu fraierul ala.

  • zarnesteanu, sâmbătă, 20.02.2021 04:51

    @Ion Tufis & @Botorog, va agatati ca inecatii de paie :):):) Bai frate, la punctul 3, voi doar atat ati retinut? Bujiile? Ha-ha-ha ... Ia ganditi-va putin ce mai intra intr-un motor? Ceva injectoare? Curea/lant de distributie? Semering-uri? Pompe de inalte? Turbo/Superchargers? Etc etc. How about the whole engine? Adica sa elimini cu totul motorul ala? Oricat de performant ar fi, e o tehnologie veche care si-a trait traiul si si-a mancat malaiul. Cam cati bani costa toate "schimbabilele" astea? Cam cat te costa niste prostii de proiectare in valoare de $0.50 dar manoopera de mii de dolari? Vreti sa va dau exemple? Cam cata poluare produc zeci de mii de tone de ulei ars care se schimba anual pentru functionarea corecta a motoarelor? Dar a transmisiilor? Cat de toxice sunt, aveti idee? Va dau dreptate cu preturile. Pentru omul de rand, masina electrica nu este rezonabila in majoritatea cazurilor. Dar daca stai la oras, ai casa si faci naveta pe distante scurte, indiferent de zona geografica, masina electrica merita din plin. Situatia asta se potriveste manusa pentru America de Nord si Europa de Vest. Restul lumii deocamdata nu conteaza. Vor veni in valul al doilea cand tehnologiile vor evolua suficient. Repet, la ora actuala au destule minusuri, dar sunt situatii in care minusurile sunt absolut neglijabile. Deocamdata cererea de masine electrice depaseste cu mult capacitatea oricarui producator. Deci ... Noi astia mai rupti in c/r (ma includ si pe mine) ne limitam la second hands si comentarii pe internet. Dar cine are sa scoata banul, nu mai dactilografiaza pe Automarket.ro si lauda dieselul. Pleaca acasa cu electrica si-si vede de viata. Week end placut. PS. Am descoperit recent pe internet cantece la chitara din tinerete. Si pa romanski si pa ghermanski. Pur si simplu iti dau lacrimile. Fantana lui Botorog face parte din pachetul de amintiri si n-am chef de aciditati la ora asta. Hai pa si iarna usoara, cat a mai ramas din ea.

  • adevaratul zarnestean, sâmbătă, 20.02.2021 19:24

    zarnestene, o dai in bara rau de tot spre stupoarea zarnestenilor autentici care in procent de 80% detin Diesel. De ce? Simplu. De la Zarnesti la Eforie sunt vreo 450 de km, distanta imposibil de facut dintr-un shot si noua chiar nu ne place sa pierdem vremea pe drum. ce sa mai zic cand plecam sau venim de la munca din Italia sau Germania. Crezi ca e posibil cu o electrica? Nu pentru ca am face o saptamana. Dar ma departez de subiect. La punctul 3 nu stiu ce incerci sa spui. Iarasi, nu extrapola la altii experientele tale negative, bazate probabil pe achizitia unor sh cu multi km la bord. O masina bine intretinuta nu are probleme la motor, decat dace e o firma mai obscura si poate acum nici acolo. Ce semeringuri, lanturi si curele visezi prietene?!?! Daca ai distributie pe curea, aia se schimba o singura data la peste 200.000km, dar ti-am spus, eu nu tin o masina atata. Vorbesti iarasi de poluare! Pai eu schimb cativa litri de ulei pe an sa zicem, dar tu iti dai seama cati litri de rahat si alte mizerii poluezi planeta asta zi de zi? Chestii mult mai nocive si in cantitati mult mai mari. Te-ai gandit la asta? Ia-ti un Diesel ca este mai economic si in plus asta emite mai putin CO2, combati astfel incalzirea globala prin emisia mai redusa de gaze de sera. Se topeste zapada si te invit sa dam o tura cu SUV-ul meu pana la Curmatura sa facem un foc de tabara. Lasa prostiile pe care ti le-a bagat in cap mainstream media stangista, uneori am impresia ca esti Edikkk. Ceea ce nu e de lauda.

  • zarnesteanu, duminică, 21.02.2021 08:07

    Vorbesti mult, fara sa fi inteles nimic. Pe langa faptul ca esti paralel cu ce am scris mai sus, realitatea e independenta de tine si de mine. Masinile electrice se vand si se vor vinde, indiferent cate spume la gura face x si y. Nimeni nu dicteaza oamenilor ce sa cumpere pe banii lor. Cu atat mai putin dactilografii cu ochelari de cal din sectiunea de comentarii pe Automarket.ro.