Ford are dificultăți să găsească încă 1.700 de muncitori pentru uzina de la Craiova: americanii solicită ajutor de la autoritățile locale

Publicat joi, 15.11.2018 11:58 de Daniel Popescu

Ford a solicitat sprijin din partea autorităților locale din județul Dolj pentru a găsi încă 1.700 de muncitori pentru uzina de la Craiova, care va produce un nou model începând din 2019.

În primăvara acestui an, Ford a anunțat că va produce încă un model la uzina pe care o deține la Craiova, pentru care va avea nevoie de aproximativ 1.700 de angajați.

Constructorul american întâmpină însă dificultăți să găsească forța de muncă necesară pentru noul model, astfel că încearcă soluții alternative.

Astfel, Ford a decis să caute muncitori care au domiciul la cel mult 35 de kilometri de Craiova, pentru care este dispusă să deconteze parțial costurile generate de transport, pe lângă facilitățile deja existente precum sporuri în funcție de secția în care vor lucra. În prezent, cele mai multe posturi pentru uzina de la Ford sunt cele de operator de bază și operator calificat.

Pentru a găsi mai ușor angajații, oficialii Ford s-au întâlnit recent cu primari din 30 de localități din județul Dolj, dar și cu reprezentanții Consiliului Județean Dolj, și au solicitat sprijin din partea autorităților locale.

În prezent, la uzina de la Ford lucrează circa 4.400 de angajați. Ford nu a anunțat încă oficial numele celui de-al doilea model produs la Craiova și nici când va începe producția acestuia, însă cel mai probabil acest lucru se va întâmpla spre finalul anului 2019.

În prezent, uzina de la Craiova este singura care produce Ford Ecosport pentru piața europeană, iar modelul este pe locul 6 în topul celor mai vândute SUV-uri subcompacte de pe Bătrânul Continent. În primele nouă luni ale anului, Ecosport a fost comercializat în aproape 85.000 de unități, în creștere cu 66% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Via Digi24

  • kelly, joi, 15.11.2018 12:33

    cam bolovani astia de la ford: se apuca si anunta cu surle si trambite ca mai vor sa produca un model la craiova dar nu s-au intrebat daca au tot ce le trebuie pt asta? a facut cineva de la ei un studiu de fezabilitate a investitiei sa vada daca gasesc resursele necesare, inclusiv cele umane si de logistica? bag seama ca nu, iar acum plang dupa ajutor. parca vad ca maine-poimaine se apuca sa ceara ajutoare de stat cand o sa vada ca nu pot muta masinile produse in lipsa autostrazii spre pitesti si de acolo spre sibiu. ce vreau sa spun e ca e mai ieftin doar dpdv al salariilor sa produca la craiova decat la koln, dar apar alte costuri si probleme care la urma urmei tot bani pierduti inseamna. oltenia nu e cehia sau slovacia, ci e o regiune dintre cele mai prapadite din europa. cu regret si in cunostinta de cauza spun asta, ca unu' de-al locului.

  • Marx, joi, 15.11.2018 13:13

    Nu vă mai milogiți de autoritățile locale ca să vă aducă angajați! Măriți dracului salariile și oamenii vin singuri. ...Capitaliștii lu` pește!

  • ACE - Craiova, joi, 15.11.2018 13:33

    Mai cititi bine INCA O DATA stirea si INTELEGETI.....de ce nu gasesc oamni care sa lucreze pe banuti.....FORD cauta, in special OPERATORI DE BANDA, platiti astfel: "Operatorii de bandă angajaţi de Ford încasează un salariu net de 1.700 de lei pe lună, la care se adaugă bonuri de masă în valoare de 15 lei fiecare." http://www.gds.ro/Local/2018-11-14/ford-cauta-angajati-la-30-de-kilometri-de-craiova/ ACUM ESTE CLAR, de ce nu se inghesuie lumea la asa slijbe MINUNATE (cca. 400 EURO/luna) ?!

  • Eu, joi, 15.11.2018 14:03

    Oare in Germania sau Franta cat primeste un operator de banda?

  • Green_Alex, joi, 15.11.2018 14:07

    Diferenta intre productia intr-o tara civilizata sau in colonii vine din alocarea banilor/resurselor: In tarile civilizate aloci mai multi bani pentru salarii/beneficiile oamenilor pe cand in tarile bananiere platesti oamenii mai putin dar ai costuri crescute cu logistica si riscurile asociate instabilitatii. Fiecare constructor isi face calculele si decide unde sa-si deschida fabrici. De aia zilele trecute aflam ca nus' ce constructor nici nu ia in calcul romania pentru deschiderea unei fabrici noi. @Marx Din motivele de mai sus nu cred ca e cazul sa va enervati pe ford ca da salarii mici, ci pe guvernantii care nu construiesc infrastructura necesara (si aici intra nu doar autostrazi ci si scoli profesionale si transport intra/inter urban) pentru a atrage mai multe firme. IN mod paradoxal judetul dolj impreuna cu vecinele reprezinta un pol al somajului crescut din romania.

  • Naicul, joi, 15.11.2018 15:50

    Corect Green_Alex ai mare dreptate. Din pacate guvernanti vad tocmai invers ceea ceea ce noua ni se pare logic. Nu avem oare la transporturi un ministru vizionar care este convins ca daca vom face autostrazi vor pleca investitorii? La invatamant nu am avut-o si o vom avea din nou (se pare) pe Abramburica...o alta vizionara care a desfiintat scolile profesionale fiind convinsa ca nu avem nevoie de meseriasi. Probabil ca logica noastra ne joaca o festa si nu vedem imaginea de ansamblu ...noroc cu guvernul nostru de super profesionisti care s-au prins din timp si au evitat capcanele capitalismului.

  • Fara alehas, joi, 15.11.2018 20:17

    @Marx Salarii mari fara productivitate + vanzari = inflatie (adica moneda multa fara acoperire cu care nu ai rezolvat nimic in afara ca esti pe minus la sfarsit).

  • Marx, joi, 15.11.2018 20:29

    @Greeen_Alex. Sigur, nu trebuie să ne supărăm pe americani că dau salarii mici, ci ar trebui, poate, să-i lăudăm. Și nici statutul de colonie n-ar trebui să ne supere, ci să ne încânte. Nu ne plac politicienii, dar vrem ca ei să ne dea mură-n gură tot. Firmele private, în special cele mari, vor angajați buni dar școliți pe bani de la buget, iar când au nevoie de oameni, tot statul, prin autoritățile locale, ar trebui să se ocupe de recrutarea acestora. Unii consideră că e în regulă asta. Eu nu. (Oare la ei acasă, în S.U.A., tot așa fac când au nevoie de angajați, se duc la autoritățile locale?!?)

  • Marx, joi, 15.11.2018 20:42

    @Fara alehas În general, ce spui tu e corect. Dar aici e vorba de o chestie particulară, de politica economică a unei firme, nu a unei țări. Tu te-ai duce să muncești la Ford pe 17 milioane? Eu nu.

  • Fara alehas, joi, 15.11.2018 22:20

    @Marx Daca as fi la 19 ani, da. As invata meserie in primul rand la locul de munca (intr-un loc care nu e chiar oricare) + acest salariu ptr. 1-3 ani. Cu timpul daca sunt un bun meserias pot evolua atat profesional si material. Ptr. celelalte varste intr-adevar nu ar ajunge doar acest loc de munca.

  • Rudolf D., joi, 15.11.2018 23:13

    @Fara alehas "Salarii mari fara productivitate"... exact situatia de la Ford. Nu pot da salarii mari ca n-au productivitate. Pai sa plece la naiba si sa vina altii mai bine organizati care pot da salarii mari. Cand eram la 19 ani invatam la Universitate si uite asa am ajuns sa ii conduc pe cei care nu puteau sau nu vroiau sa invete. Asta le zic si eu acum lor. Sa invete meserie bine muncind cat mai mult sa evolueze profesional si candva poate vor avea si ei un salariu decent. Ha ha ha, ce caterinci bag aici, nu-mi vine sa cred. Ce naiba sa inveti la o banda de montaj? Cum se strange surubul? Sunt curios ai muncit vreodata la o banda? Macar de montaj general? Hai libi.