Ford C-Max s-a vândut ca pâinea caldă în 2011 în Europa

Publicat joi, 22.12.2011 16:22 de Bogdan Mirică

Ford a reuşit să vândă 135.000 de unităţi C-Max şi Grand C-Max în Europa în aproape un an de la lansarea oficială. Monovolumul americanilor şi-a dublat şi cota de piaţă.

La sfârşitul lui 2010, atunci când lansa pe piaţa europeană noua generaţie C-Max şi derivatul său cu 7 locuri Grand C-Max, Ford nu se gândea că va da lovitura în 2011. Constructorul american a luat potul cel mare anul acesta în segmentul monovolumelor medii, reuşind să îşi dubleze practic cota de piaţă.

În aproximativ un an, Ovalul Albastru a reuşit să vândă 135.000 de unităţi C-Max şi Grand C-Max, dublu faţă de cât reuşise să vândă predecesorul său în 2010. Veştile bune nu se opresc însă aici. Ford a reuşit să îşi dubleze şi cota de piaţă în segmentul monovolumelor, procentul său crescând de la 6.7 până la 12.7%, graţie introducerii variantei cu şapte locuri, care totalizează o treime din vânzările totale.

Divizia europeană Ford se poate mândri şi cu faptul că 60% dintre cumpărătorii lui C-Max şi Grand C-Max sunt clienţi noi pentru constructorul american.

Roelant de Waard, vice-preşedintele diviziei de marketing şi vânzări Ford Europa, a declarat: "C-Max dovedeşte că într-o piaţă extrem de competitivă şi într-o perioadă tulbure din punct de vedere economic, publicul reacţionează la produse bune. Singura modalitatea de dubla vânzările şi cota de piaţă este câştigarea de noi clienţi, ceea ce modelul nostru continuă să facă."

via | carscoop

  • C-max, joi, 22.12.2011 20:00

    Bravo,Ford!