Ford Capri renaște: crossover electric cu autonomie de 627 km
Ford a dezvăluit oficial noul Capri, un crossover exclusiv electric. Noul model este disponibil în versiuni cu două propulsoare, cu puteri până la 340 de cai putere, iar autonomia maximă depășește 620 de kilometri.
După o pauză de 38 de ani, numele Capri revine în gama Ford. De această dată, nu mai vorbim despre un coupe de performanță, ci despre un nou crossover exclusiv electric. După o campanie de promovare relativ scurtă, a venit momentul să facem cunoștință cu noul Ford Capri reîncarnat și să aflăm primele detalii despre acesta.
DESIGN CU O NOTĂ SPORTIVĂ
Primul lucru care iese în evidență este noul limbaj de design al lui Capri. Partea din față este desenată destul de simplu, cu o formă care aduce puțin aminte de vechiul Capri pe care îl cunoaștem cu toții. Vârful părții frontale este ușor curbat, iar grila acoperită este foarte mică și completată de sigla mărcii americane.
Aici avem, bineînțeles, și faruri LED cu o semnătură luminoasă nouă, precum și o bară foarte ușor sculptată și în care sunt modelate două prize de aer mici în margini. Partea inferioară a barei este vopsită în negru, iar aici avem și priza de aer principală, plus o cameră video pentru sistemele de asistență.
Caroseria noului Capri este lipsită de prea multe forme care ies în evidență și are mai degrabă un design relativ conservator. Printre detaliile pe care le putem observa, amintim de protecțiile mici ale aripilor laterale vopsite în negru lucios, montanții A vopsiți în negru și capacele oglinzilor vopsite tot în aceeași culoare. Pragurile sunt, de asemenea, în contrast cu restul caroseriei.
Cu noul Capri, Ford a păstrat o mică parte din identitatea vechiului model prin alegerea unei caroserii de tipul SUV Coupe. Partea din spate este caracterizată de un design foarte simplu, cu stopuri LED noi despărțite de o bandă groasă neagră care include și noua inscripție a modelului. În standard, noul Ford Capri primește jante de 19 inch, însă sunt disponibile și jante mai mari, de 20 sau de 21 de inch.
INTERIOR CU DESIGN FUTURIST
Habitaclul noului Ford Capri adoptă un design futurist și destul de minimalist. Primul lucru care iese în evidență este volanul pătrat care include o spiță din metal care aduce aminte de vechile mașini sport de odinioară.
Așa cum era de așteptat, lista de dotări este una generoasă. Cu noul Capri primești scaune față încălzite și volan încălzit, iar scaunul șoferului are și funcție de masaj. Pe lângă acestea, mai primești climatizare pe două zone, acces și pornire fără cheie și un difuzor de tip bară montat deasupra planșei de bord.
Toate acestea le vei primi în echiparea de bază Capri. Mai există și echiparea Premium, care aduce iluminare ambientală cu 10 culori, sistem audio Bang & Olufsen cu 10 incinte și un hayon acționat electric și fără mâini.
Bineînțeles, nu lipsește de aici nici sistemul multimedia SYNC Move, afișat pe un ecran central tactil cu diagonală de 14.6 inch. Tot aici mai avem și un instrumentar digital, precum și un sistem de comandă vocală și compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto.
COMPARTIMENT ASCUNS ÎN SPATELE ECRANULUI
Imediat sub ecranul central este prezent un compartiment care poate fi ascuns chiar în spatele ecranului central. Asta pentru că ecranul poate fi reglat manual, iar în compartiment vei putea ascunde mai multe obiecte valoroase. Bineînțeles, mai jos este și o tavă de încărcare wireless pentru telefon.
În consola centrală mai avem încă un spațiu de depozitare de 17 litri, care este destul de încăpător pentru un laptop de 15 inch sau pentru mai multe sticle de 1.5 litri. În total, compartimentele de depozitare din interior oferă până la 590 de litri.
Și pentru că tot vorbeam de spațiu, portbagajul are o capacitate de 572 de litri cu bancheta din spate în poziție normală.
PLATFORMĂ ȘI MOTOARE VOLKSWAGEN
Noul Ford Capri va fi oferit, pentru început, în două versiuni diferite ca putere. Prima versiune aduce un motor electric de 286 de cai putere care livrează puterea către roțile din spate. Cu acest motor, noul model accelerează de la 0 la 100 de km/h în 6.4 secunde, iar autonomia este de 627 de kilometri în regim WLTP. Această versiune este alimentată de o baterie de 77 de kWh, iar aceasta va putea fi încărcată de la 10% la 80% în 28 de minute, la un curent de 135 kW.
De cealaltă parte, versiunea mai puternică primește două motoare electrice și tracțiune integrală. Cele două motoare dezvoltă 340 de cai putere, iar repriza de accelerație 0-100 km/h durează 5.3 secunde. Autonomia este mai mică, de 592 de kilometri în regim WLTP, chiar dacă bateria este puțin mai mare, de 79 de kWh. În schimb, acumulatorul mai mare se încarcă mai rapid, deoarece repriza de la 10% la 80% durează 26 de minute la un curent de 185 kW.
Ambele versiuni primesc motoare dezvoltate de Volkswagen și prezente la familia de modele ID. De altfel, noul Ford Capri este bazat pe aceeași platformă cu modelele electrice ale mărcii de la Wolfsburg. Mai mult, în funcție de baterie, noul Capri cântărește 2098 de kilograme cu bateria mai mică, respectiv 2174 de kilograme cu bateria mai mare.
SISTEME DE ASISTENȚĂ AVANSATE ÎN STANDARD
Noul Ford Capri primește o listă generoasă de sisteme de asistență în echiparea de bază. Astfel, lista cuprinde următoarele: avertizare unghi mort, avertizare ieșire liberă în trafic, avertizare trafic încrucișat cu frânare activă, alertă oboseală șofer, asistent pentru manevre de evitare a coliziunilor, senzori de parcare față și spate, cruise control adaptiv cu funcție Stop & Go, avertizare părăsire bandă și de păstrare a acesteia, asistent de pre-coliziune, cameră de marșarier, asistent la mersul cu spatele, recunoașterea semnelor de circulație și avertizare pentru mersul în direcția greșită.
Cei care aleg echiparea Premium vor primi faruri LED Matrix dinamice. De asemenea, pachetul opțional Driver Assist Pack aduce: asistent activ la parcare, centrare a benzii, schimbare asistată a benzii, cameră cu vedere de 360 de grade și un HUD în stilul unui avion de luptă.
Deocamdată, Ford nu a anunțat prețurile noului Capri.
via Ford
Perfecta. Design interior/exterior + performante. @Diana Sosoaca, nu te uita, treci repede peste si totul e in regula. :)