Ford F-150: cea mai vândută mașină din SUA ajunge la a 14-a generație

Publicat vineri, 26.06.2020 17:50 de Mircea Meşter

Gigantul Ford F-150, cea mai vândută mașină în SUA în fiecare din ultimii 38 de ani, ajunge astăzi la o nouă generație. Odată cu aceasta, Ford F-150 primește o versiune hibridă în așteptarea variantei full-electrice.

Ford a prezentat astăzi în Statele Unite cea de-a 14-a generație a pick-up-ului F-150. Considerat unul dintre simbolurile industriei auto americane, Ford F-150 este cel mai vândut model din SUA, indiferent de segment, în ultimii 38 de ani.

La nivel estetic, noua generație Ford F-150 nu-și schimbă radical înfățișarea, noile linii de design reprezentând mai degrabă o evoluție decât o revoluție.

Cea mai clară modificare se regăsește la nivelul blocurilor optice, acolo unde farurile full-LED și luminile de zi dezvăluie o semnătură luminoasă agresivă care scoate în evidență caracteristicile masive ale mașinii. Grila lui F-150 păstrează aceeași linie impozantă, fiind disponibilă în 11 variante diferite. Jantele pot fi comandate în variante de dimensiuni care merg de la 17 la 22 de inch, iar tipurile de caroserie în care poate fi comandată mașina generează o gamă largă de configurații: trei lungimi ale benei, trei tipuri de cabină (Regular, Extended și SuperCrew).

Cea mai serioasă modificare vine însă la interior, acolo unde Ford a profitat de evoluția tehnologică și estetică a celor mai recente modele din gamă și a "transferat" pe F-150 întreaga armată de sisteme disponibilă în restul gamei. Vorbim de ceasuri digitale de bord, de un display central de până la 12 inch, sistem multimedia SYNC 4 cu adaptare wireless pentru Android Auto, Apple CarPlay și SYNC AppLink (care include, printre altele, Waze și Alexa). Bang & Olufsen semnează sistemele audio disponibile opțional (până la 12 incinte acustice). În sfârșit, lista de sisteme de asistență activă include acum frânare automată în cazul detectării unei posibile coliziuni cu alte mașini sau cu pietonii sau păstrarea mașinii pe axa centrală a benzii de rulare.

Cel mai interesant sistem disponibil pe noul F-150 este însă unul prezent în premieră în gama mărcii (și anunțat și pe modelul electric Mustang Mach-E). Acesta se numește Active Drive Assist și permite rularea autonomă, fără obligația menținerii mâinilor pe volan, pe anumite porțiuni de autostradă cartografiate special pentru acest scop de Ford în SUA. Pentru a putea activa acest sistem, posesorii mașinii trebuie să cumpere separat un pachet hardware care conține o cameră de monitorizare a feței șoferului. Sistemul va rămâne activ atât timp cât cel de la volan privește înainte prin parbriz. 

Întreg pachetul software al modelului american poate fi actualizat wireless prin update-uri over-the-air. 

În așteptarea unei versiuni full-electrice care va apărea pe piață în 2022, noul F-150 oferă un sistem de propulsie full-hibrid (fără încărcare la priză) care este format dintr-un motor Ecoboost V6 de 3.5 litri și un motor electric de 47 de cai putere care trimit puterea spre roți printr-un sistem de transmisie cu 10 trepte. Celelalte cinci motoare disponibile anterior pe F-150 rămân în ofertă: V6 aspirat de 3.3 litri, V6 EcoBoost twinturbo de 2.7 litri, V6 EcoBoost twinturbo de 3.5 litri, V6 turbo de 3.0 litri și V8 aspirat de 5.0 litri. Ford nu a oferit cifrele de putere, cuplu sau consum ale acestor motorizări pe noua generație F-150.

via Ford

  • dan_grc, vineri, 26.06.2020 20:26

    Imi place camionul, iar interiorul este un exemplu de organizare, se poate si cu ecrane si butoane, in acelasi timp. Daca eram in SUA, cu afaceri cu ferme, cherestea, etc, cu siguranta o treceam pe lista scurta, cu V8 bineinteles, un model multi functional pentru toate anotimpurile, pe orice forme de relief. Nu este de mirare ca este cel mai vandut pick-up din lume, iar americanii mai au de unde alege, Dodge Ram, Chevrolet Silverado, un segment inventat de ei, ce-i a lor este a lor.

  • PMC, vineri, 26.06.2020 20:45

    N-as fi crezut ca poate sa-mi fie simpatica o masina cu bot de tren si cabina de iaht de lux, dar uite ca cei de la Ford au reusit. Bravo lor! Ma uit tot cu mai mult interes la marca asta de ceva ani incoace, si sunt tot mai buni.

  • McCrysT, vineri, 26.06.2020 23:58

    Este una la mine în oraș, nu știu a cui este, dar Ford Ranger pare o jucărioară pe lângă F150. Ocupă toată lățimea benzii, greu la noi să te poți încadra cu ea, mai ales în oraș.... ಠಿ_ಠಿ Acum 2 ani când am fost in Toronto, mi-a închiriat frate-meu un Hyundai Palisade - mare măgăoaia, dar tot nu ajunge la dimensiunile unui F-150..... Pe autostrăzile lor era super, nu prea am avut emoții nici prin oraș, că au benzile proporționale cu genul ăsta de mașini... Dar când trebuia să cobor vre-o șase etaje in parcarea subterană a blocului, recunosc că era stresul pe mine cât China... ʘ‿ʘ

  • aha, sâmbătă, 27.06.2020 11:51

    Sculă! Ca și confort și dotări bate rău Toyota Hilux, stai in ea ca-n sufragerie

  • Parere, sâmbătă, 27.06.2020 13:58

    Ce legătură este între F150 și Hilux? Sunt 2 clase de mărime diferenta între ele. Și când mergi cu Fix Or Repair Daily in service trebuie să-ți vinzi casa la cât costa o reparație

  • Aug, duminică, 28.06.2020 20:45

    Salutari. Confirm si eu, reparatiile sunt realmente costisitoare la Forduri din cauza organizarii foarte rea si inghesuita a subansamblelor sub capota. Am avut doua modele diferite de Ford si pe langa faptul ca au fost fragile si defectuoase, la fiecare reparatie imi demontau baietii jumatate de masina ca sa ajunga la piesa problema. O distributie facuta in 5 ore si jumatate de lucru, fara pauze. Inaccepabil!! Nu am avut coreene, dar am inteles ca sunt alambicate si ele destul de mult. Am avut insa cat am stat in Romania diverse Dacii, inclusiv Logan am prins. Eu alesesem Ford pentru ca in partea asta de lume unde traiesc eu (US/IL) ca nou venit, este alegerea default: pret de achizitie mic si asigurari mici, un fel de Dacia 1310 in Romania. De asta se si vinde bine F-150, este Dacia lor, eu unul nu sunt tentat de asa ceva, nu-mi serveste interesul, electronist fiind, dar inteleg rationamentul celor care il cumpara. Am trecut apoi la japoneze, cum fac toti oamenii de pe aici care incep sa invete ce ingroapa pisica si va spun cu mana pe inima ca este total altceva, cand urc dimineata in masina urc fara indoiala ca poate azi porneste, poate nu porneste. La Honda am ajuns in prezent, in caz ar intreba cineva, un Accord MY20 si cred ca japs au atins perfectiunea cu masina asta. Nu mi-a venit sa cred cand am auzit ca in Europa nu se mai comercializeaza, tare pacat, este o masina care ofera atat de multe pentru un pret excelent. Cu bine, A.S.

  • Kirotractor, luni, 29.06.2020 08:20

    F.ragil O.ricând, R.ar D.urabil? Nu por să cred (împreună cu @ACE-Craiova) se oltenii fabrică așa ceva. :-) Serios acum, n-am posedat niciun Ford din motive pur subiective, dar proiectarea lor cam... labirintică o pot confirma. E de dată mai recentă însă hiba, fiind o vreme când Focus de ex. (prima generație) conducea în clasamentele fiabilității... ca să nu mai vorbim de preistorie. :-P Ontopic @F-150, are calitățile lui tractorașul-sufragerie, dar mă îndoiesc (cu date) că toate jdemilioanele de cumpărători din ultimii 38 de anișori sunt din categoria meseriașilor sau fermierilor din poze. Și nici măcar din a proprietarilor de yachturi. *Friming-posing* etc. ș.a.m.d. sunt însă psihologii abil induse și apoi exploatate de marketing, într-un peisaj social în care nu doar F-150 e -- pentru destui -- mai mult trend decât necesitate.

  • aha, luni, 29.06.2020 08:38

    @Parere... serios? Conform cărei categorisiri ai ajuns la părerea asta? Amandouă fac parte din clasa pick up, clasă al cărei lider este chiar Toyota.

  • Parere, luni, 29.06.2020 08:55

    Pai nu este vina mea ca nu ai cunoștințe auto. Omologul lui Hilux din curtea Ford este Ranger. Pentru F150 concurentul de la, Toyota este Tundra. Între ele mai este o clasa cu auto gen Tacoma de la Toyota. Și poate nu știai, dar peste F150 mai este o clasa cu Ford Super Duty.

  • Green_Alex, luni, 29.06.2020 10:41

    @aha, Concurentul in state pentru FX50 este Toyota tundra. Acolo au categorisirea cu half ton truck. Hilix (care nici nu cred ca se mai vinde in state) este o clasa mai mic. De fapt acolo se vinde fratele lui numit Tacoma. Hilux insa domina prin middle east si africa unde nu poti arunca o piatra fara sa le lovesti.

  • aha, luni, 29.06.2020 12:47

    @Parere... Acum, pe bune, cine ți-a spus că ai cunostințe auto!? Că le cam confunzi. Vorbeam de clase, iar clasa este una singură; Pickup. A, că există subcategorii, pickup mini, mid-size, full size, full size heavy duty, e altă mîncare de pește... Iar F150 este mai aproape de Hilux decît de Tundra din mai multe puncte de vedere. N-are de unde să fie diferență de două clase, așa cum le zici. De altfel americanii le diferentiază, ca si pe suv-uri si compacte in funcție de volumul habitaclului. Europenii le clasifică in segmente si le diferențiază în funcție de lungime. Ții minte, da? Clasa e clasă, subcategoria e subcategorie.