Ford închide fabricile din India, după pierderi de 2 miliarde de dolari în 10 ani
Ford nu va mai produce mașini în India şi va suporta un impact financiar în valoare de circa 2 miliarde de dolari, întrucât nu consideră că poate fi profitabil în această ţară. Producătorul auto american se alătură astfel altor constructori de vehicule care au decis să plece de pe această piaţă cu creştere rapidă, care este dominată de rivalii asiatici.
Ford a intrat pe piaţa indiană în urmă cu 25 de ani, dar deţine o cotă de de numai 2% pe piaţa vehiculelor de pasageri, chiar dacă a încercat ani de zile să îi atragă pe consumatorii indieni şi să obţină profit.
Ford a anunţat joi, într-un comunicat, că a acumulat în India pierderi operaţionale de peste 2 miliarde de dolari în decurs de 10 ani, iar cererea pentru vehiculele sale noi a fost slabă.
“În pofida eforturilor noastre, nu am reuşit să găsim o soluţie pentru profitabilitatea pe termen lung,” a declarat directorul Ford India, Anurag Mehrotra.
Decizia Ford de a-şi reduce pierderile în India, după ce s-a retras şi din Brazilia la începutul acestui an, scoate în evidenţă presiunile existente asupra producătorilor de automobile de a investi în vehicule electrice şi autonome, precum şi în tehnologie destinată vehiculelor conectate.
Via news.ro
GM s-a retras înaintea Ford, cu minciuna că se refac pentru a avea ofensiva pe electrice. Nu ştiu, unii le cântă prohodul producătorilor americani vechi şi cred că este o posibilitate. Pe acelaşi drum cu producătorii de serie din UK şi Australia, care nu mai sunt, sau sunt vânduţi la chinezi (MG), la indieni (Jaguar), la germani (mini cooper)...