Ford inoveaza in analiza mediului
Ford a dezvoltat un sistem care masoara o serie de indici legati de mediu care vor putea fi verificati direct de sofer.
Ford a anuntat oficial ca va integra un nou sistem de masurare a datelor legate de mediu in toate modelele sale viitoare. Sistemul se numeste PSI (Product Sustainability Index), va echipa in premiera noul Mondeo, gama S-Max si Galaxy si va aduce o premiera in industria auto mondiala.
Astfel, PSI va fi in masura sa masoare live opt atribute ale masinii pe care o conduceti:
- Participarea masinii la incalzirea globala (masurand emisiile de dioxid de carbon)
- Calitatea aerului (masurand celelalte gaze de emisie)
- Utilizarea materialelor refolosibile (indica materialele reciclabile)
- Managementul materialelor (include certificarea TUV legata de interiorul anti-alergic Ford)
- Impactul zgomotelor (indica nivelul zgomotului la exterior si interior)
- Siguranta (indica nivelul de siguranta pentru pasageri si pietoni)
- Capacitate de mobilitate (capacitatea de incarcare si de gazduire a bagajelor si pasagerilor)
- Costurile de intretinere in ciclul de viata (indica costul total al masinii pentru primii trei ani de rulare)
Ford sustine ca, prin introducerea noului index, reuseste sa dezvolte un sistem foarte complex, care arata ca protectia mediului este legata invariabil si de alte componente ale masinii. Sau, in versiune Ford, "acesti indici arata natura multi-dimensionala a unei masini si abordarea completa Ford".
Puteti accesa intregul raport Ford referitor la PSI prin ACEST LINK (PDF, 507 Kb)