Ford Kuga primește un pachet de design nou: jante de 20 de inch și plafon negru

Publicat miercuri, 07.05.2025 12:15 de Alexandru Monenciu

Ford anunță debutul pachetului exterior Black Package pentru modelul Kuga. Acesta aduce, printre altele, un set de jante de 20 de inch, vopsite în negru, și un plafon finisat în aceeași culoare.

Constructorul american de automobile anunță debutul pachetului de design Black Package pentru SUV-ul Kuga. Acest pachet poate fi bifat numai alături de nivelul de echipare ST-Line X și este disponibil indiferent de nuanța exterioară bifată.

Noul pachet de design aduce, înainte de toate, un set de jante Ford Performance de 20 de inch, vopsite în negru, etriere roșii pentru sistemul de frânare, inserții negre pentru partea inferioară a spoiler-ului față, dar și un plafon finisat în negru.

Așa cum spuneam, pachetul Black Package poate fi bifat alături de toate cele 6 nuanțe exterioare disponibile pentru Kuga: Alb Frozen, Negru Agate, Argintiu Solar, Verde Bursting, Albastru Desert Island și Magnetic.

Noul Ford Kuga ST-Line X Black Package poate fi comandat începând cu luna iunie.

via Ford

  • Jian de la Calafat, miercuri, 07.05.2025 14:02

    Respect Ford pentru aceasta initiativa. Cutezanta trebuie asimilata de cele mai multe ori virtutii. Kuga transmite fățiș ca poseda ADN de GTD.

  • Bica, miercuri, 07.05.2025 15:25

    Ptr 36000 euro full fara trapa, e chiar un pret OK ptr un PHEV de 245 cai, masina mai OK la pret nu o sa gasesti pe piata. Se conduce OK , putere are, iar cu eCVT te obisnuiesti