Ford lansează o versiune Focus 1.0 Ecoboost cu un consum de 4.1 litri/100 km

Publicat marţi, 13.08.2013 11:24 de Bogdan Mirică

Ford introduce în Europa o versiune cu emisii reduse a actualului Focus. Modelul compact beneficiază de motorul 1.0 Ecoboost şi de mai multe modificări aerodinamice şi mecanice.

Ford a anunţat că va introduce pe piaţa din Europa o versiune extrem de economică şi cu emisii record a actualului Focus. Este vorba despre intenţia americanilor de a oferi „primul model de familie alimentat cu benzină, capabil să ofere emisii de 99 g/km”, după cum se arată chiar în comunicatul oficial.

Pentru a atinge acest prag, Ford mizează pe serviciile celui mai premiat motor al său în ultimii doi ani, unitatea Ecoboost de un litru, oferită într-o configuraţie de 100 de cai putere.

Pe lângă eficienţa unităţii premiate cu distincţia „International Engine of the Year”, Ford a apelat şi la câteva trucuri clasice: o grilă frontală activă, ce se poate închide la viteze mari, o podea plată, pneuri cu rezistenţă redusă la rulare, un sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem Start-Stop şi o transmisie reconfigurată.

Mulţumită acestor modificări, modelul compact poate oferi un consum mediu de numai 4.1 litri/100 de kilometri.

Bob Samardzich, vice-preşedintele dezvoltării produselor europene Ford, a declarat: „În urmă cu câţiva ani nu ne-am fi putut gândi că o maşină de dimensiuni compacte va putea oferi emisii mai mici de 100 g/km. Cu toate acestea, motorul Ford Ecoboost are meritul de a răsturna aşteptările publicului şi a le duce mai departe.”

Noua versiune de 99 g/-km a actualului Focus va ajunge pe străzile Europei la începutul anului viitor. Tot atunci vom afla şi preţul cu care va fi comercializat modelul.

  • so, marţi, 13.08.2013 12:25

    minciuni gogonate, 4% pe benzina nici extraurban nu scoti, dar mixt... minciuni de marketing sa vanda bine...

  • Scrooge, marţi, 13.08.2013 13:27

    @ so......corect zici Scoate 99 g, dar de dioxidul de carbon eliminat in plus de persoana care impinge suplimentar masina nu se precizeaza nimic in articol.

  • flo, marţi, 13.08.2013 13:43

    @so / @Scrooge : Voi chiar nu va puteti abtine ? Consumul e scos in contitile de testare a consumului care e standard la toti producatorii.

  • Marius, marţi, 13.08.2013 14:37

    Testarea consumului e standard, dar ele polueaza dublu iar dupa cantitatea de emisii de face plata taxelor!

  • _steli, marţi, 13.08.2013 14:58

    Pacat ca monteaza grila fata activa ... mare pacat !

  • so, marţi, 13.08.2013 15:41

    @flo de ce sa ma abtin daca asta e punctu meu de vedere realistic? nu-i libertate de exprimare in ROMANIA??? daca nu e, ne mutam si noi in SUA!!!

  • @so, marţi, 13.08.2013 15:50

    de ce sa te muti in SUA, ti-e dor de comunism?

  • so, marţi, 13.08.2013 18:11

    sa ma duc la mama Ford in SUA, sa le zic sa nu mai minta lumea...ai inteles?

  • @so, miercuri, 14.08.2013 11:12

    prietene eu tineam cu tine si de faptul ca vorbeai de libertatea de exprimare si faceam in acelasi timp o ironie la faptul ca desi se da tara libera SUA e supravegeata "din spate" poate chiar mai mult decat o tara comunista. Dar se pare ca nu intelegi aceste lucruri.

  • Koss, miercuri, 14.08.2013 13:13

    O masina cu motor de drujba :). Ce ma intereseaza pe mine ca polueaza 99 grame de co2 pe km.. oricum eu nu merg mai mult de 10.000 de km cu masina pe an deci pot sa-mi iau una care polueaza triplu gen 200 grame co2 ca polez la fel ca cel care merge 30.000 de km pe an cu motoru de drujba sub capota :)

  • Razvan, miercuri, 14.08.2013 13:30

    Koss, esti foarte destept! Esti uimitor de destept! Ai o logica imbatabila! Ar trebui sa sa fii presedinte sau asa ceva!

  • Syl, marţi, 20.08.2013 12:20

    mergi macar cu motorul 1.0 ecoboost, o sa fii foarte surprins de performantele motorului, in ciuda cilindreei mici. are performante clar peste un 1.8 aspirat (vorbesc de varianta in 6 trepte, de 125 cai: am facut un drive-test cu ea de curiozitate si am ramas placut surprins). Deci nu vorbi in necunostinta de cauza ca e motor de drujba. De restul logicii tale in ce priveste poluarea, nu spun nimic ca oricum nu ai intelege.