Ford Mustang Mach 1 va fi disponibil și în Europa: versiunea limitată are motor V8 de 5.0 litri și 460 de cai putere
Ford a anunțat că versiunea în ediție limitată Mustang Mach 1 va fi disponibilă în Europa cu un motor V8 de 5.0 litri care generează 460 de cai putere și un cuplu maxim de 529 Nm.
La jumătatea lunii iunie, Ford a publicat primele imagini și informații despre noua versiune limitată Mustang Mach 1 pentru piețele nord-americane. Ediția specială prelua motorul V8 de 5.0 litri și 480 de cai putere de la varianta GT și oferea opțional o cutie de viteze automată cu 10 trepte.
Constructorul american a anunțat acum că noua ediție limitată va fi disponibilă și în Europa, cu mențiunea că unitatea de propulsie oferă "doar" 460 de cai putere, adică cu 20 de cai putere mai puțin decât în cazul variantei pentru Statele Unite.
Puterea maximă este atinsă la 7.500 rpm, în timp ce cuplul maxim este de 529 Nm și este atins la 4.600 rpm. La fel ca în cazul versiunii americane, motorul și o serie de componente sunt similare cu cele de pe Mustang Shelby GT350.
Pe de altă parte, Mach 1 va deveni și primul Mustang pentru Europa echipat cu transmisia manuală cu 6 viteze Tremec, care permite o schimbare mai bună a treptelor. Opțional, clienții pot alege și cutia de viteze automată cu 10 trepte. De asemenea, Ford menționează o serie de îmbunătățiri la suspensii, amortizoare sau barele anti-ruliu, dar și la software-ul pentru direcția asistată electric.
Din punct de vedere al designului, noua versiune limitată preia o serie de elemente de la primul Mustang Mach 1 lansat în 1969, printre care se numără și forma grilei frontale cu badge-ul tradițional Mustang. De asemenea, jantele de 19 inch sunt o interpretare modernă a jantelor clasice.
La interior, scaunele sport din piele au cusături speciale, iar scaunele Ebony oferă un nou indiciu cu privire la moștenirea lui Mach 1, în timp ce ecranul LCD de 12.3 inch include o nouă animație de start.
Clienții vor putea alege între opt combinații de culori pentru caroserie: inclusiv Fighter Jet Grey cu dungi Satin Black/Reflective Orange, Iconic Silver, Shadow Black și Oxford White cu dungi Satin Black/Red sau Velocity Blue, Twister Orange, Race Red și Grabber Yellow cu dungi Satin Black/White.
Via Ford
ford mustang mach 1 sau cum sa inchizi o companie cu stil