Ford Puma primește două ediții speciale noi: Black Edition și ST Edition
Ford a lansat două ediții speciale noi pentru Puma. Cele două ediții se numesc Black Edition pentru Puma Gen-E, respectiv ST Edition pentru versiunea cu motoare termice.
Constructorul american a anunțat lansarea a două ediții speciale noi pentru Puma. Cele două ediții noi sunt disponibile atât pentru versiunea cu motoare termice, cât și pentru cea electrică Puma Gen-E.
Modelul produs la Craiova poate fi comandat acum în noile ediții Black Edition și ST Edition. Cea dintâi ediție este exclusivă lui Puma Gen-E. Aceasta primește o vopsea albastră Azura și accente negre pentru plafon și capacele oglinzilor. Jantele de 18 inch sunt și acestea vopsite într-o nuanță de negru mat.

În standard, noul Ford Puma Gen-E Black Edition primește faruri LED Dynamic Matrix, care integrează tehnologii avansate, precum fază lungă fără orbire și lumină de viraj dinamică și predictivă.

Noua ediție specială este completată de cusături albastru Candy vizibile pe scaune, panourile portierelor și pe planșa de bord, dar și de un capitonaj negru pentru plafon și ornamente exclusive vizibile în zona pragurilor.
Cea de-a doua ediție se numește ST Edition și este destinată versiunii cu motoare termice a lui Puma. Și aceasta este vopsită în culoarea albastră Azura, aflată în contrast cu un plafon negru. Această ediție beneficiază de o suspensie nouă, setată pentru un condus mai dinamic și dezvoltată de KW Automotive.

Astfel, Ford Puma ST Edition are o gardă la sol mai joasă cu 10 milimetri. În interior, noua ediție specială primește un volan sport și ornamente iluminate pentru praguri.
Deocamdată, Ford nu a anunțat prețurile noilor ediții speciale pentru Puma.
via Ford




