Ford schimbă șeful calității, după un an plin de rechemări în service

Publicat vineri, 20.12.2024 10:54 de Alexandru Monenciu

Constructorul american de automobile schimbă șeful calității. În 2024, Ford a operat 62 de rechemări în service, iar costurile de garanție au crescut cu 800 de milioane de dolari.

2024 nu a fost un an prea bun pentru americanii de la Ford. În ultimele 12 luni, constructorul din Dearborn a operat nu mai puțin de 62 de rechemări în service (în SUA). De două ori, Ford a anunțat 4 recall-uri într-o singură zi.

Mai mult, la mijlocul lunii noiembrie, a primit o amendă de 165 milioane de dolari din partea autorităților americane.

Ford nu a avut probleme numai cu rechemările în service. În al doilea trimestru din 2024, costurile de garanție au crescut cu 800 de milioane de dolari, comparativ cu același interval din 2023. Acest lucru s-a întâmplat, în mare parte, datorită mașinilor lansate în 2021 sau mai devreme.

Acum, constructorul american a luat decizia de a-l înlocui pe directorul calității. Nu se știe, încă, cine va prelua acest departament, dar va avea ca obiective reducerea numărului de rechemări în service, dar și reducerea costurilor de garanție.

Cel mai probabil, noul șef al calității își va prelua mandatul la începutul anului 2025.

via Carscoops

  • ford e gunoi, vineri, 20.12.2024 12:06

    se reconfirma, a cata oara, ce spuneam: bataie de joc si japca pe spinarea clientilor. nu-mi fac iluzii ca dupa aceste permutari se sefi se va schimba ceva. clar nu, politica de tras tepe la fraieri va continua, asta e linia dupa care se ghideaza ford, ca doar n-o sa devina peste noapte vreo honda sau toyota. cata vreme vor exista fraieri pe pamantul asta, de ce sa nu le dam teapa? cel mai mizerabii si detestabil producator de autogunoaie

  • Sorin Prelipceanu, vineri, 20.12.2024 18:11

    Dacă-l schimbi pe ăla, nu rezolvi nimic.

  • Clique, vineri, 20.12.2024 18:29

    Zic să schimbe tot, începând cu motoarele și cutiile

  • Mihai, vineri, 20.12.2024 23:06

    Desi au probleme destul de mari, fac vanzari foarte bune. Ori lumea e destul de fraiera, ori le place sa isi petreaca timpul pe la service.

  • Dutz, vineri, 20.12.2024 23:52

    Exact, fac vânzări pentru ca prețul de achiziție este competitiv, piesele de schimb sunt disponibile și nu la prețuri exorbitante. Ca și posesor de FORD, vorbesc în cunoștință de cauză, auto folosit aproape 400.000 km. Chiar dacă nu am avut situații grave (să rămân în drum, platformă etc.) în unele situații este frustrant să schimbi aceeași piesă de 2-3 ori. O mașină este un compromis și sunt diferențe intre modele chiar și la același producător. Nu în ultimul rând, nu am văzut nici un service gol la nici un producător. La toți ai nevoie de programare și în multe cazuri se așteaptă pentru componente. Ford este prea mare, prea diversificat pentru a miza că schimbare unei persoane poate schimba ceva semnificativ, este doar un om “sacrificat” în contextul actual. Uni au crezut ca da bine sa facă acest lucru.