Ford vrea cinci modele electrice până în 2012
Constructorul american Ford doreşte ca până la finele lui 2012 să introducă pe piaţă cinci modele electrice.
În cadrul prezentării noului Focus electric, Sherif Markby, directorul care se ocupă de dezvoltarea tehnologiei "verzi" din cadrul Ford, a prezentat o parte din planurile de viitor ale constructorului american. Acesta a declarat că până la finele lui 2012, Ford doreşte să introducă pe piaţă cinci modele electrice.
În ceea ce priveşte planurile pe termen lung, acelaşi Sherif Markby a declarat că producătorul american doreşte ca până în 2015 flota de vehicule electrice să ajungă la 10-15 procente din totalul de automobile produse. În prezent, procentul maşinilor electrice este de doar 1%.
În ceea ce priveşte modelele convenţionale, oficialul americanilor a declarat că tehnologia EcoBoost a fost special dezvoltată pentru a reduce consumul de carburant al acestora cu peste 30%, iar emisiile de dioxid de carbon scad şi ele cu aproximativ 15 procente.
Via | Ford
una e sa vrei si alta e sa poti.