Formula 1: Max Verstappen, o nouă victorie categorică în Japonia. Perez și Sainz, pe podium

Publicat luni, 08.04.2024 14:16 de Tiberiu Safta

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Japoniei, cea de-a 4-a etapă din sezonul 2024 de Formula 1. Cursa s-a încheiat cu o nouă dublă pentru Red Bull, după ce Sergio Perez a terminat pe locul 2. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de Carlos Sainz Jr pentru Ferrari.

Etapa cu numărul 4 a sezonului 2024 de Formula 1 a avut loc în Japonia, pe legendarul circuit Suzuka. Este pentru prima dată în istoria competiției când cursa din țara soarelui răsare are loc în luna aprilie. În mod tradițional, cursa japoneză era programată în toamnă și, de multe ori, aici a fost decis și titlul mondial la piloți.

După ce a început sezonul cu două victorii și cu un abandon în Australia din motive tehnice, Max Verstappen a revenit în formă și a câștigat Marele Premiu al Japoniei. Triplul campion mondial a dominat cursa și a obținut punctajul maxim în acest weekend, datorită faptului că el a stabilit și cel mai rapid tur în cursă. Chiar dacă am asistat la o nouă victorie marca Verstappen, cursa nu a fost lipsită de momente dramatice, ba chiar dimpotrivă.

STEAG ROȘU ÎN PRIMUL TUR

Cursa a început cu Max Verstappen în pole position, în fața coechipierului său, Sergio Perez. Pe linia a doua a grilei se aflau Lando Norris și Carlos Sainz Jr, aceștia fiind singurii care puteau să le pună probleme la start piloților de la Red Bull. Odată cu stingerea luminilor roșii, Verstappen a câștigat startul, iar ordinea din pluton a rămas neschimbată.

Startul curat al piloților din față avea să fie în zadar. Imediat după primul viraj, a avut loc un accident între Daniel Ricciardo și Alex Albon, ambii ieșind în decor. Cursa a trebuit să fie oprită cu steag roșu după ce a fost avariată bariera de cauciucuri. Din fericire, ambii piloți implicați în accident au ieșit nevătămați.

Oprirea a durat peste 30 de minute, timp în care mai mulți piloți au decis să schimbe anvelopele. Unul dintre aceștia a fost și Yuki Tsunoda, care a schimbat de pe medium pe soft. De asemenea, ambii piloți Mercedes, Lewis Hamilton și George Russell, au trecut pe anvelopele de compoziție hard.

AVANTAJ PENTRU VERSTAPPEN LA AL DOILEA START

La al doilea start, Max Verstappen a plecat din nou bine și și-a menținut avantajul după primul viraj. În spatele au venit Perez, Norris, Sainz Jr, Fernando Alonso și Oscar Piastri, care și-au păstrat pozițiile de la start. În spatele lor, Charles Leclerc, plecat de pe locul 8, a reușit să treacă de Lewis Hamilton. Și mutarea lui Yuki Tsunoda a dat roade, deoarece pilotul japonez a reușit să urce două locuri, până pe poziția a 10-a.

În față, Verstappen și-a consolidat avantajul și s-a distanțat de restul plutonului după primul tur. Ordinea a rămas neschimbată până la prima serie de opriri la boxe. Valtteri Bottas și Nico Hulkenberg au fost primii care au intrat la boxe și au trecut pe pneurile cele mai dure. Puțin mai târziu, a intrat la boxe și Tsunoda și a reușit să iasă în fața celor doi piloți.

Abia în turul 12 am asistat la prima oprire a unui pilot fruntaș. Lando Norris a trecut la boxe în acest tur pentru a trece pe anvelopele hard. Oprirea britanicului de la McLaren le-a permis lui Sainz Jr și lui Alonso să-și prelungească stinturile pe anvelopele soft. În turul următor a intrat și Oscar Piastri, cel de-al doilea pilot McLaren. În același timp, Zhou Guanyu, chinezul de la Kick Sauber, a fost silit la abandon din cauza unei probleme la cutia de viteze.

ORDINE DE ECHIPĂ LA MERCEDES

Între timp, Lewis Hamilton, plecat de pe locul 9, a reușit să urce până pe locul 6. Coechipierul său, George Russell, a reușit să se țină foarte aproape de septuplul campion mondial. La un moment dat, Hamilton a întrebat echipa prin radio dacă trebuie să-l lase pe Russell în față.

Răspunsul a venit la scurt timp din partea echipei, care i-a dat ordin lui Hamilton să îl lase pe Russell să treacă în față, datorită ritmului mai bun al acestuia. Fostul campion mondial s-a dat la o parte și i-a cedat poziția coechipierului său fără probleme.

În față, Fernando Alonso a oprit și el pentru un set de anvelope medium, după ce a început cursa pe soft-uri. Aceeași strategie a avut-o și coechipierul său de la Aston Martin, Lance Stroll. În față, Perez și Sainz Jr au oprit și ei pentru un nou set de anvelope medium, în timp ce Verstappen avea să rămână pe circuit până în turul 16.

Olandezul a trecut și el pe un set de anvelope medium, ceea ce i-a permis lui Charles Leclerc să preia conducerea. În același timp, Lando Norris a reușit o depășire senzațională pe exteriorul lui Hamilton în primul viraj. Același Hamilton, ale cărui anvelope erau deja puternic uzate, a fost depășit și de Sainz Jr la intrarea în virajul Spoon.

STRATEGIE CU O SINGURĂ OPRIRE PENTRU LECLERC

În tot acest timp, Leclerc a rămas pe circuit pentru a-și prelungi cu cât mai mult primul său stint. Monegascul de la Ferrari a adoptat o strategie cu doar o singură oprire, în condițiile în care toți ceilalți piloți au avut parte de strategii cu două opriri. Verstappen l-a prins rapid pe Leclerc și l-a depășit pe exteriorul primului viraj.

Pilotul de la Ferrari avea să fie prins din urmă și de cel de-al doilea Red Bull. De această dată, depășirea lui Perez a fost ajutată și de o eroare din partea lui Leclerc, care a ieșit larg în a doua parte a virajului Degner. Cu toate acestea, monegascul a reușit să rămână în fața lui Norris înainte ca cei doi să intre la boxe în același timp pentru un set proaspăt de anvelope hard.

Poziția pe pistă a fost crucială pentru Leclerc odată cu efectuarea opririi. El a reușit să iasă pe pistă în fața lui George Russell, în timp ce Norris a ieșit în spatele britanicului de la Mercedes. Avantajul lui Russell nu a durat mult, deoarece Norris a reușit să-l depășească mai târziu.

În timp ce se dădea această luptă, a existat și un moment senzațional în plutonul din mijloc. Yuki Tsunoda a intrat la boxe în același timp cu alți 4 piloți: Stroll, Kevin Magnussen, Bottas și Logan Sargeant. Oprirea foarte rapidă a echipei RB i-a permis pilotului japonez să iasă în fața celorlalți piloți și să urce, astfel, până pe locul 10.

A urmat și a doua serie de opriri pentru piloții fruntași. Primul la boxe a fost Piastri, urmat de Perez, Alonso, Verstappen și Sainz Jr. Pe circuit, Leclerc a reușit să urce până pe locul 3, fiind urmat de Norris și Sainz Jr. Ambii l-au depășit pe Hamilton, care efectuase mai devreme a doua oprire.

SAINZ ÎN DRUM SPRE UN NOU PODIUM

Spre finalul cursei, Carlos Sainz Jr a fost cel mai rapid pilot dintre cei care se luptau pentru ultimul loc pe podium. Aflat pe locul 5, spaniolul de la Ferrari a trecut de Norris după ce acesta a blocat o roată pe frânare. Apoi, Sainz Jr l-a prins din urmă pe Leclerc și a reușit să-l depășească ușor datorită anvelopelor sale mult mai aderente.

În spatele lor exista o luptă între Oscar Piastri și George Russell pentru locul 7. Piastri a reușit să treacă de Russell și a menținut această poziție până în ultimele tururi, atunci când Russell a recâștigat poziția.

VERSTAPPEN, DE NEOPRIT ÎN JAPONIA

După 53 de tururi și o cursă nelipsită de incidente, Max Verstappen a câștigat cu un avans de 12.5 secunde față de Sergio Perez. Este a treia dublă Red Bull din acest sezon, după cele din Bahrain și Arabia Saudită. Pe locul 3 a terminat Carlos Sainz Jr, la o diferență de 20 de secunde față de Verstappen. Triplul campion mondial a stabilit și cel mai bun timp pe tur, ceea ce înseamnă un punct bonus și, implict, punctajul maxim de 26 de puncte în acest weekend.

Charles Leclerc a terminat pe locul 4 după o cursă tactică pentru el. Locul 5 a fost ocupat de Lando Norris. Restul clasamentului primilor 10 piloți arată astfel: Fernando Alonso (6), Russell (7), Piastri (8), Hamilton (9) și Tsunoda (10). În afara punctelor au fost: Nico Hulkenberg (11), Lance Stroll (12), Kevin Magnussen (13), Valtteri Bottas (14), Esteban Ocon (15), Pierre Gasly (16) și Logan Sargeant (17).

AVANTAJ DE 13 PUNCTE PENTRU VERSTAPPEN

După noua victorie a lui Max Verstappen, a 57-a din carieră și a treia la rând în Japonia, pilotul olandez are acum 77 de puncte, un avantaj de 13 puncte față de Sergio Perez pe locul 2 în clasamentul piloților. Charles Leclerc cade pe locul 3, la 18 puncte distanță, în timp ce Sainz Jr ocupă locul 4, la o distanță de 22 de puncte.

În clasamentul constructorilor, Red Bull a ajuns la 141 de puncte, în timp ce Ferrari pe locul 2 are 120 de puncte după primele 4 curse. Locul 3 este ocupat de McLaren, cu 69 de puncte, la mare distanță de Mercedes pe locul 4, cu 34 de puncte. La mică distanță de săgețile argintii sunt cei de la Aston Martin, cu 33 de puncte. Pe locul 6 este RB, cu 7 puncte adunate, iar Haas ocupă locul 7, cu 4 puncte. Până acum, Williams, Kick Sauber și Alpine nu au reușit să obțină niciun punct.

Următoarea etapă va fi Marele Premiu al Chinei, care va reveni după o absență de 5 ani. Aceasta va fi și prima etapă Sprint a sezonului. Etapa din China se va desfășura în perioada 19 – 21 aprilie.

via Formula 1

  • John Elkann, luni, 08.04.2024 15:08

    Ferrari a certificat ieri, daca mai era nevoie, ca nu posedă doar prezent -Charles Leclerc Driver of the Day Suzuka 2024- ci deține deja acel element fundamental pentru statornicia si perenitatea performantei, asigurarea viitorului. Fantastica recuperare a lui Charles, demarat de pe locul 8 si sosit pe un loc fruntaș, consfinteste inca o data faptul ca board-ul Ferrari se identifica cu competenţa. Sunt foarte mandru pentru ca am validat si la Suzuka faptul ca nu precupetim niciun efort pentru a face ca alegerea noastra -Sainz fuori- sa se poată suprapune facil cu nobila noţiune de optim.

  • DAV, luni, 08.04.2024 15:53

    Nu mi-a plăcut niciodată Hamilton, nu-mi place nici acum, sunt profund nemulțumit că-l înlocuiește pe Sainz, nu cred că merită să fie la Ferrari, dar mă oripilează felul în care își bate joc Mercedes de el ! Toto, tipul ăsta ți-a adus 6 (șase) campionate din șapte, (și) datorită lui ai ajuns un șef de succes ! Nu cred că Hamilton va aduce vreun câștig sportiv pentru Ferrari, cel mult unul financiar, și acela pe termen scurt. Cât despre 2024 și 2025, cred că nimeni nu se mai îndoiește cine va fi WDC.

  • Lapo Elkann, luni, 08.04.2024 16:31

    Fratele meu se supraestimeaza. I-am mai spus-o, dar in particular: Realizezi lucruri bune, dar nicidecum perfecte. Ireproșabil era daca-l aduceam pe Arthur Leclerc langa Charles. Arthur este mult mai andurant decat fratele sau, asta fiindca-i mai tanar decat Charles, cel putin la fel de performant, doar face parte din Academia Ferrari, un izvor nesecat de talente, aveam astfel toate premisele pentru succes garantat. Dupa fratii Rodriguez, va dati oare seama ce-ar reprezenta fratii Leclerc pentru zenitul automobilismului ? Si ambii piloti ai Scuderia simultan? ...Nimic altceva decat un deliciu. John, fratello, trezeste-te! .....Recomandarea mea este veridicul boom.

  • John Elkann, luni, 08.04.2024 18:41

    Da ?! Chiar astfel se prezinta lucrurile aici? Voi pe lume traiti?!?....Se observa ca sunteti dintr-o alta parte a lumii.... Validarea spuselor mele: Reporter catre Hamilton: „Ești gelos pe Ferrari?” Hamilton, cu răspuns tăios: „Nu ai întrebări mai bune?” Reporterul ce a adresat întrebarea și-a prezentat scuzele, însă Hamilton a părăsit imediat conferința de presă de la Suzuka, fără a mai răspunde altor întrebări. Care-i pilda? Am ales perfect, am optat ireprosabil. Daca ar depinde exclusiv de mine, l-as inregimenta inca de azi pe Lewis, iar incepand cu Shanghai as miza pe un duo imbatabil, Charles-Lewis. Hamilton imi certifica de la o ora la alta ca-i mai dornic ca oricand sa rastoarne suprematia RBR, iar tonul declaratiei sale + parasirea conferintei de presa imi demonsreaza ca-i mai flămând ca niciodata sa-si reconfirme apogeul pentru a opta oara, evident, alaturi de Ferrari.

  • Toto Wolff, marţi, 09.04.2024 12:44

    "Nimeni nu îl va prinde pe Max în acest sezon. Pilotul și mașina Red Bull sunt pur și simplu spectaculoși. Pentru noi, acest sezon este cel mai bun dintre toate celelalte...sperăm să ajungem din urmă McLaren-ul și apoi Ferrari-ul și să ne luptăm pentru P2 la general. Asta este situația anul acesta". Nu suport acuzatiile gratuite, chiar vreau sa mi se prezinte dovezi indubitabile cu privire la asa-zisul comportament ireverentios pe care l-am oferit lui Lewis.

  • Charles Leclerc, marţi, 09.04.2024 15:38

    "N-am cum sa fiu fericit, deoarece sunt posac. Dacă sunt mulțumit cu locul 4 la Suzuka, aș putea la fel de bine să stau acasă. Nu-i uit pe tifosi, chiar vreau sa le promit ceva: Vom putea contesta cu adevarat RedBull numai când sosesc actualizările la SF-24 prevazute pentru Imola. Și cine știe, poate vom avea pentru unicii tifosi o surpriză foarte plăcută la sfârșitul anului.” (Sky Italia)

  • Trilulilu, marţi, 09.04.2024 15:42

    Iar a apărut nebunul de ferarist!

  • Statisticianu', marţi, 09.04.2024 18:43

    Schumacher si Verstappen sunt singurii piloti din lume care au castigat de trei ori consecutiv in Formula Unu la Suzuka.

  • Comunidad Mexicana, marţi, 09.04.2024 18:54

    Viva Checo ! Sergio Perez este singurul pilot care nu a fost depasit in acest sezon. De asemenea, Perez a realizat cele mai multe depasiri in acest sezon, 14.

  • Christian Horner, marţi, 09.04.2024 19:00

    La cum a depasit Checo in 130R nu părea să lase impresia că are trei copii acasă. Suntem multumiti de cum a inceput acest an, dar nu o sa primeasca sub nicio forma o prelungire pe doi ani, ci posibil exclusiv pentru sezonul 2025.

  • RacingLife, miercuri, 10.04.2024 13:03

    Câțiva factori-cheie ce au decis soarta GP-ului Japoniei 2024 Dincolo de excelența binomului Max Verstappen-Red Bull RB20, întrecerea de la Suzuka a revelat un evantai de abordări ce au condus la dispute destul de intense pentru locurile din spatele campionului en-titre. Să analizăm mai jos cei mai importanți factori ce au jalonat acest GP desfăşurat pe una dintre cele mai exigente piste din lume. Fundamentul unei victorii aşteptate De câte ori Verstappen a încheiat o cursă în 2024 a fost pe prima treaptă a podimului. Inițial multă lume se aştepta la o performanță dominantă din partea sa aici, dar desfăşurarea calificărilor a demonstrat că socoteala de acasă nu s-a potrivit perfect cu cea din târg. Pentru că şi el şi Red Bull au trebuit să se plieze caracteristicilor aparte ale circuitului ce influențează drastic pneurile Pirelli pe care mai toți piloții nu le agrează datorită conceptului ce se învârte în jurul degradării termale. Temelia victoriei de a doua zi a fost pole-ul obținut la mustață după o sesiune de calificări în care nu viteza pură a fost elementul decisiv, ci jonglarea cu sensibilele Pirelli. RB20-exploatând un concept ce a debutat în 2022 poate exploata mai eficient pneurile, atât în privința aducerii în fereastra de operare, crucială în condițiile din ziua de sâmbătă (26 grade la nivelul asfaltului), cât şi a menținerii lor în acea fereastră pentru cât mai mult timp posibil. Pentru a doua oară în 2024 monopostul austriac nu a avut cel mai ridicat nivel de downforce (indice: 0.726), fiind depăşit la acest capitol de Ferrari (indice: 0.729) şi McLaren (indice : 0.736). Dar a excelat din nou la capitolul eficiență aero şi a DRS-ului, în timp ce pe partea de tracțiune nu a avut rival la accelerarea din şicană sau din acul de păr. Tracțiunea este un capitol la care inginerii lui Newey au lucrat mult, în trecut acesta fiind un atu al Ferrari. Asta în timp ce Honda a arătat un mic plus în privința părții electrice (nu e clar cât s-a câştigat prin permisunea de a lucra pe motive de fiabilitate şi cât grație rulării unei mapări mai agresive, având în vedere că olandezul a primit în Australia o unitate nouă cu care nu a făcut mulți km). Decisiv a fost feeling-ul lui Max pentru anvelope în combinație cu modul în care RB20 poate controla pneurile, cu toate că în primul sector a călcat-o nemilos, în sectorul secund pneurile mai aveau suficient suflu, abia după 130R căzând în performanță. Primul kit de upgrade-uri adus de echipa campioană (capotă motor fără branhii de răcire, exploatarea admisiei de sub sidepods, până acum acoperită şi podea modificată la partea din spate) şi munca de rafinare a set-up-ului au mărit fereastra de exploatare a maşinii, ce s-a dovedit mai docilă în Japonia. Asta s-a văzut în revirimentul lui Perez ce a ratat pole-ul pentru doar 0.066 (o eroare în virajul 1 a fost decisivă). Al doilea element, ce a uşurat succesul lui Max: startul (sau starturile). Faptul că i-a luat fața coechipierului i-a permis să îşi construiască stintul în condițiile cele mai bune, rulând în aer curat şi permițând anvelopelor să “respire” în voie. Condițiile din ziua de duminică au fost radical diferite de cele din ziua calificărilor. Cu 40 grade Celsius la nivelul asfaltului şi 30 grade Celsius în aer au fost aruncate în aer toate previziunile meteo. Asta a făcut ca față de sâmbătă să crească presiunea pe trenul față, instaurându-se aproape un echilibru în privința impactului degradării termale a pneurilor de pe cele două punți. Asta a crescut importanța rulării în aer curat. Sergio Perez a încercat să stea cât mai aproape de lider în primele tururi, iar asta a lovit în plin strategia planificată pentru el. Dincolo de faptul că Verstappen nu a tras foarte tare primele tururi, ci doar a rulat după un anumit grafic prestabilit. Pe o pistă ucigătoare pentru pneuri, aproximativ la nivelul celei din Bahrain, doar că aici cauzele sunt în parte diferite. Doar că temperaturile au oscilat , luând-o în jos după primele vreo 10 tururi. Impactul asupra diferitelor compoziții s-a schimbat astfel. Este interesant că Red Bull a avut deplină încredere de la început în compoziția medie, C2. Astfel că a păstrat 2 seturi din această compoziție, plus unn set de Hard. Ca şi Ferrari de altfel. Celelalte echipe fruntaşe au avut o abordare mai precaută, insistând pe Hard, cu excepția Aston Martin-Alonso ce au mers pe diversitate, pornind în cursă pe C3. Un aspect ce a scăpat aproape neobservat: în pauza forțată de apariția steagului roşu, mecanicii Red Bull au operat ajustări la unghiul de atac al aripii fața. Ceva absolute logic ținând cont de temperatura la nivelul afaltului cu aproape 14 grade Celsius mai ridicată ca în ziua precedentă. S-a ales un unghi mai puțin agresiv ce nu a fost pe placul pilotului la început el criticând în conversația radio modificarea, pentru ca apoi să recunoască că inginerul de cursă, Gianpiero Lambiase a vut dreptate. Comportamentul inițial, prea subvirator pentru gustul campionului, a devenit ulterior neutru şi apoi puțin supravirator, permițându-i exploatarea atuului său în privința grăbirii rotației la intrarea în viraje. Acum intervine un alt element ce a făcut diferența: abilitatea dezvoltată de Max Verstappen după 2021 de a “citi” pneurile, reuşind să le conserve în acea secvență corectă mult mai bine ca Perez sau aproape orice alt pilot de pe grilă. Melanjul dintre stilul său şi caracterul RB20 contează şi el. E ceva din Jim Clark aici. Scoțianul reuşea să fie de departe cel mai rapid, dar asta în timp ce cerea cel mai puțin de la cauciucuri. Are cuvântul Toto Wolff: “Nimeni nu-l va putea prinde pe Max anul acesta. Pilotajul său cât şi monopostul arată spectaculos, iar modul în care poate controla pneurile…Acest sezon va fi doar despre cine va reuşi să încheie în spatele său…”. Ar fi putut Ferrari să strice petrecerea Red Bull? Max Verrstappen a fost inatacabil, dar cu Sergio Perez povestea putea fi diferită. Câțiva factori au înclinat balanța în favoarea mexicanului, dar Ferrari a avut ritmul necesar pentru a-i pune probleme. Cel mai important aspect ce a condus la rezultatul cunoscut: performanța sub aşteptări a Ferrari în calificări. Dificultatea conceptului SF-24 de a genera căldură în pneuri în outlap a fost decisivă, ambii piloți ai Scuderiei parcurgând prima parte a turului (până în virajul 3) cu anvelopele undeva în zona limitei inferioare a ferstrei de operare a C3 (105 grade Celsius). Lui Carlos Sainz i-a ieşit mai bine ca lui Leclerc şi pentru că monegascul a avut la dipoziție numai un set de C3 în Q3 (din vina sa, fiind nevoit să folosească 2 seturi în Q1). Interesant este că în momentul în care pneurile de pe monopostul roşu au atins temperatura corectă, Sainz a fost cel mai rapid dintre toți în zona S-urilor, iar Leclerc pe aproape tot sectorul median. Pe partea de tracțiune în schimb Ferrari-ul a arătat mediocru. La fel de important, performanța excelentă a lui Lando Norris din calificări a creat tamponul necesar în spatele lui Perez a doua zi. Britanicul a profitat de calitatea maşinii portocalii de a aduce rapid anvelopele în fereastra corectă, a reuşit să jongleze cu ele menținându-le pentru mai mult timp ca Piastri acolo. În plus aderența Soft-urilor noi a mascat inferioritatea cronică a monopostului în virajele lente, în timp ce existența unei singure zone DRS a anulat parțial ineficiența sistemului McLaren. A doua zi însă, Ferrari se va dovedi clar a doua forță, ritmul lui Sainz şi Leclerc în situații comparabile demonstrând că Checo datorează mult performanței sale din calificări şi blocajului realizat de Norris în spatele său până în turul 11. Din momentul în care McLaren-ul cu nr.4 a intrat la standuri, Sainz a tăiat 0.3s din ecartul până la mexican, pe următoarea buclă ambii rulând în aceeaşi sutime. per ansamblul primului stint, Perez a fost în medie cu 0.261s/tur mai iute ca spaniolul ce a petrecut 11 tururi în siajul unui Norris grevat de o performanță inferioară în raport cu Ferrari în virajele lente şi medii şi de un control mai slab al pneurilor C2. Pe stintul secund în care atât Checo cât şi Sainz au efectuat mai multe depăşiri, ritmul lor a fost absolut identic (sau dacă vreți cifrele, pilotul Red Bull a avut un avantaj de 0.003s/tur). Când atât Verstappen cât şi fostul său coechipier de la Toro Rosso au rulat în aer curat, olandezul a avut un ritm cu 0.3s/tur mai bun, dar pneurile Ferrari erau mai afectate datorită rulării în pluton (Max a efectuat doar o depăşire-asupra lui Leclerc). Pe stintul final, când ambii au încălțat Hard, media spaniolului a fost cu 0.194s mai buna. Max a mers în aceeaşi miime cu Sainz, dar sursele din cadrul Scuderiei indică un avantaj al campionului de 0.25-0.3s/tur asupra Ferrari pe parcursul a două treimi din întrecere, avantaj ce se reduce pe anvelopa C1 şi când monoposturile au sub 40kg în rezervor. O dovadă mai clară asupra marelui pas înainte făcut de Scuderia în privința managementului pneurilor ne-o oferă cursa lui Charles Leclerc. Aflat în poziția a 7-a la scurt timp după restart, monegascul a fost grevat în evoluția sa de rularea în trafic. Cu toate acestea a reuşit un stint mamut de 25 de bucle pe compoziția C2. Interesant este faptul că în cele câteva tururi în care pitsop-ul lui Alonso i-a oferit posibiltatea de merge în aer curat, ritmul său s-a îmbunătățit cu câteva zecimi, pierzând între 0.3-0.6s/tur în raport cu monopostul Red Bull de la conducerea cursei. Până atunci pierduse 1.1s/tur. Câteva cifre acum. Durata de viață maximă a pneului C2 era conform Pirelli 25 de tururi, exact câte a acoperit Leclerc ce a pornit cu 105kg de combustibil. Diferența de performanță dintre C3 şi C2: 0.65s/tur în calificări şi 0.5s/tur în racetrim. Între C2 şi C1: 0.5s în calificări şi 0.4s în cursă. Rata de pierdere în performanță a C2 față de C1 a fost cu aproape 50% mai mare. Pierderea de performanță a C2-ului a fost de 0.12-0.15s/tur pentru monoposturile din spatele lui Max Verstappen. În cele 3 tururi în care Ferrari-urile au rulat pe 3 şi 4 pe primul stint, media a fost aproape identică, cu Sainz câştigând 9 sutimi în bucla 14, iar Leclerc recuperând cam la fel în următoarea până când coechipierul său a intrat la boxe. Ferrari, observând ritmul peste aşteptări al lui Charles a schimbat strategia din mers, ba chiar prelungind acest prim stint pe Medium şi mai mult, de teama că pe Hard monegascul nu va rula atât de convingător datorită scăderii temperaturii pistei la 32 grade Celsius.Şi în cazul lui Sainz acesta a fost unul dintre motivele întârzierii chemării spaniolului la standuri. Ar fi putut face mai mult Leclerc pe stintul final? Nu prea. Rata de pierdere în performanță a Hard-ului a fost de 0.1s/tur. Pentru a reuşi depăşirea unui adversar la Suzuka trebuie să ai în mână un plus de circa 0.7s. Perez l-a sărit pe omul de la Ferrari, beneficiind de pneuri cu 7 tururi mai proaspete şi un avantaj de 0.1s la accelerarea dintre şicană şi linia de sosire. Când celălalt pilot Ferrari l-a copiat pe Perez, avea anvelope cu 10 tururi mai noi ca Leclerc. Deci ar fi fost o iluzie pentru monegasc să creadă căa r fi putut rezista. Asta în condițiile în care daca abuza pneurile şi sărea calul în special între virajele 3-7, ar fi fost obligat să mai efectueze un pitstop. Pentru că aici o dată trecute de limita superioară a ferestrei, cauciucurile devin nefolositoare. “Restul lumii” McLaren? Lando Norris a realizat probabil cel mai bun tur de calificare dintre toți, dar în racetrim, reacționând la posibile tentative de undercut şi lipsit de aderența unor pneuri noi în virajele lente, nu putea face față Ferrari-urilor. Locul 5 a fost maximum posibil. Alonso, ce are multe similitudini cu Tazio Nuvolari, a arătat aici că poate prelua elemente şi de la Achille Varzi, Niki Lauda sau Alain Prost. Arta pilotajului defensiv, a maximizării oportunităților prin folosirea tuturor trucurilor din arsenal îşi are în el supremul exponent. Aston-ul a fost clar mai lent ca Mclaren la Suzuka, pierzând serios în virajele rapide, totuşi a reuşit să-l țină la respect pe tânărul Oscatr Piastri ce încă învață caracterul acestor Pirelli. Mercedes s-a simțit bine în ziua de sâmbătă, dar o dată cu creşterea temperaturilor în ziua cursei, sensibilitatea W15 în privința acestui aspect a ieşit din nou la iveală, instabilitatea spatelui în zonele de mare viteză făcând dificil controlul pneurilor. Faptul că pista nu permite rularea cu gărzi la sol foarte mici a mascat problema bouncing-ului. Râmâne în continuare de rezolvat lipsa cronică de corelare dintre simulator şi circuit. Conform simulatorului, Hamilton şi Russell ar fi trebuit să fie cu 0.5s până la 0.7s mai rapizi. Se repetă situația de la începutul lui 2022 cu W13? Una peste alta, pentru ca Mercedes să revină în vârf mai e foarte mult de muncă. Mai devreme de 2026 asta sigur nu se va petrece în mod normal. Poate chiar cu Max Verstappen la volan. Până atunci pare că Alberto Ascari s-a reîcarnat în actualul star Red Bull, reîntorcându-se pe piste pentru a le arătat celorlalți drumul corect într-o manieră ce nu permite niciun fel de împotrivire. Valentin Raducan

  • @RacingLife, miercuri, 10.04.2024 16:35

    Valentin Raducan este un habarnist ferrarist şi analiza sa este falsă cap-coadă.

  • LucaCa ragiale, joi, 11.04.2024 22:44

    @Racing life strikes again! Ar fi trebui sa ma opresc inca de la a 2a fraza, aia cu binomul si evantaiul revelat ( nu-i totuna cu relevat), dar as fi pierdut niste formulari de cascadorii rasului! Doar cateva exemple, alese cu greu pentru ca nu-i paragraf in care sa nu tortureze limba romana: "nu le agrează datorită conceptului ce se învârte în jurul degradării termale". Conceptul titirez se trateaza cu antitermice, nu cu termale la Baile Felix; "temperaturile au oscilat , luând-o în jos ".

  • LucaCa ragiale 2, joi, 11.04.2024 22:48

    *trebuit..... "temperaturile au oscilat , luând-o în jos ".

  • John Elkann, vineri, 12.04.2024 15:40

    Încă o dovadă că Ferrari răsplăteşte meritocraţia pilotajului. F1 DRIVER SALARIES 2024 DRIVER TEAM SALARY +/- IN $ MILLION Max Verstappen Red Bull Racing 55 Lewis Hamilton Mercedes 45 ------------------------------------------- Charles Leclerc Ferrari 34 ------------------------------------------- Lando Norris McLaren 20 George Russell Mercedes 18 Fernando Alonso Aston Martin 18 Checo Perez Red Bull Racing 14 ------------------------------------- Carlos Sainz Ferrari 12 ------------------------------------- Ferrari, esența lucrului bine făcut.