Fostul designer şef de la ZIL a desenat o limuzină pentru preşedintele Rusiei

Publicat luni, 08.11.2010 16:07 de Sebastian Toma

Glory Saakiyan, fostul designer şef de la ZIL, şi-a imaginat o limuzină presidenţială pentru Dmitry Medvedev. Iată ce a ieşit.

În cinstea preşedintelui Rusiei, Dmitry Medevedev, fostul designer şef al mărcii ZIL a desenat o limuzină blindată. Medevedev a declarat în urmă cu ceva vreme că ar dori să vadă renaşterea mărcii ZIL, iar designer-ul şef al acesteia şi-a amintit repede de gloria anilor ce au trecut şi a realizat o măiestuoasă limuzină prezidenţială. Scopul acesteia este de a transporta în confort şi siguranţă membrii guvernului Rusiei, oficiali străini şi alţi diplomaţi.

Modelul din imagini este rezultatul unui concurs intern, semn că designerii care lucrează în studioul lui Glory Saakiyan sunt pasionaţi de această marcă. Sunt şanse ca mulţi dintre aceştia să provină din cadrul mărcii ZIL şi să-l fi urmat pe Glory la studioul său de design. Proiectul a fost aprobat intern şi ar putea reprezenta baza unui nou model de la ZIL. Scopul modelului, pe lângă rolul său de protecţie, este oferirea unui aspect modern şi integrarea tuturor tehnologiilor noi în domeniu.

Pentru a optimiza siguranţa pasagerilor din spate, modelul nu este echipat cu o lunetă. După filozofia Rolls Royce, modelul prezintă jante care reprezintă 50% din înălţimea vehiculului. Nu există informaţii despre motorizarea sau echipamentele modelului respectiv, singurul fapt anunţat de designer fiind faptul că motorul va fi un V8, iar modelul va fi echipat cu toate elemente disponibile în industrie.

Via | Automedia.bg

  • zarnesteanu, luni, 08.11.2010 17:30
    Un Cadillac rusesc

    NT

  • Victor, luni, 08.11.2010 17:33

    =)))..ce dreacu e nene asta..moama ce mai porcarie=))).bai nene asta este o imitatie de Rolls-Royce amestecata cu o limuzina Cadillac Fleetwood/Buick Electra de prin anii 70..=)))),frate ce mai porcarie,sa imi spuna si mie cine ar prefera asa ceva in detrimentul unui Mercedes S,Audi A8,Bmw 7,Lexus LS,Jaguar XJ sau mai stiu io ce masini de lux vest europene,asiatice sau nord americane..daca exista un om care isi va cumpara asa ceva in locul unei limuzine occidentale inseamna ca astia nu au pierdut timpul degeaba pe photoshop..

  • Alex Radoi, luni, 08.11.2010 17:41
    @Victor

    Urata sau nu, e inspirata din modelele precedente ale marcii, cauta pe net si ai sa vezi ca pana si portbagajul ala alungit excesiv seamana cu ce a fost inainte. Porcarie... ma rog, intotdeauna la exectitiile de design premergatoare unui concept proportiile sunt exagerate, fiind retusate spre final. Uita-te si la conceptul Audi Quattro, printre poze si o sa vezi pe unele plande ca masina arata mult mai exagerat decat conceptul prezentat la Paris.

  • Alex radoi, luni, 08.11.2010 17:42
    Erata:

    "[...] o sa vezi pe unele planse [...]"

  • pacpac, luni, 08.11.2010 18:07
    aaa

    un paralelipiped cu 4 usi si volan si cu motor de tanc probabil

  • ian, luni, 08.11.2010 18:47

    ba fratilor...mie-mi place...sincere faina.la unele aspecte se mai poate lucra dar per ansamblu ...merge...

  • lol, luni, 08.11.2010 18:58

    Aston Martin Lagonda cu jenti de Rolls ....si fata de zid

  • tomita3007, luni, 08.11.2010 19:30

    cine cauta "stirile" (news) astea? frate, stiri inseamna ceva proaaspat nu vechi. la inceputul sapt trecute era pe wcf..macar altii din romania au avut prezenta de spirit sa prezinte stirea imediat a-2 zi, nu in epoca urmatoare ca voi..lasati-o moarta..daca ati pierdut trenul noutatii, altfel vadati cu tifla in nas

  • AdrianosFidi, luni, 08.11.2010 22:19
    Дайте мне водки

    vehiculele rusesti nu sunt foarte atractive ( inclus designul ) , avand alte calitati care le fac respectabile , mai ales ca acum este vorba de o firma care s-a remarcat prin camioane militare . totusi sugerez design mai rotunjit deoarece are nu doar avantaj estetic ( robustete , greutate , siguranta ... ) utilizandu-se mai putin material , crescant aerodinamica , loviturile ( daca ar fi ) si vibratiile fiind distribuite uniform ...

  • dice, marţi, 09.11.2010 00:46
    Дайте мне водки

    nu-mi plac masinile rusesti dar imi place votka;0

  • dice, marţi, 09.11.2010 00:52
    vodka

    scuze

  • tomita3007, marţi, 09.11.2010 09:39

    sigur masina asta daca va fi construita nu va conta stilingul exterior. dupa cum si creatorul ei a zis. va respecta mostenirea de design tipic rusesc si va fi facuta special pt carat presedinte. adica este o bruta inginereasca care va face cel mai bine ce trebuie sa faca. sa transporte presedintele Rusiei in cea mai mare securitate. in portbagajul enorm sigur vor fi tot felul de sisteme moderne de securitate. si fac pariu ca va fi construita sa circule si printr-un "nuclear fallout"...rusii sunt cunoscuti pt minunatiile ingineresti. nu tre sa fie frumoase

  • daniel_kid1, marţi, 09.11.2010 10:57
    OMG

    Asa ceva mai rar....

  • momo, marţi, 09.11.2010 14:29

    nici nu e lata.

  • titiancostea, marţi, 09.11.2010 15:03
    ca si concept nu e urata...

    dar are dreptate cine spune ca sunt copii proaste ale cadillac-ului, de-a lungul timpului...nu contest ca pot fi de o robustete iesita din comun, insa fiabilitatea nu se ridica deloc la nivelul asteptarilor...iar pentru a duce asa un "tanc" va fi nevoie de un motor de camion sau chiar de locomotiva :P

  • Mirel, marţi, 09.11.2010 16:24
    Design

    Stiam ca dintotdeauna rusii au facut lucrurile cam din topor. Dar acum parca toporul nu e ascutit deloc ...... si designerul beat.

  • catalin, marţi, 09.11.2010 19:06
    lol

    zici ca ii dric

  • je, joi, 11.11.2010 22:25
    ...

    urata cu crengi...dar scopul nu este acela de a fi foarte mega hiper luxoasa , ci de a fi o masina f sigura pentru a cara presedintele in conditii de maxima securitate ... (pe unde are omu nevoie)

  • petrica, sâmbătă, 13.11.2010 04:32
    limuzina

    sa vedem in realitate cum o sa arate desenui desen .....