FOTO EXCLUSIV*: Noi imagini-spion cu viitorul BMW Seria 1

Publicat joi, 20.01.2011 10:25 de Mircea Meșter

Noul BMW Seria 1 va fi lansat de BMW în cursul acestui an pe pieţele lumii. Deocamdată, compacta germană se "încălzeşte" camuflată în zăpezile din nordul Europei.

Noul BMW Seria 1 este testat în continuare asiduu de inginerii mărcii bavareze în zona Cercului Polar de Nord, acolo unde compacta premium a germanilor este supusă chinurilor rulării la temperaturi extrem de scăzute. Deşi prototipurile modelului german sunt camuflate, colaboratorii noştri suedezi de la CarPix nu au ratat ocazia de a fotografia unul dintre acestea, cel mai puţin "ascuns" sub camuflaje dintre cele pozate până acum de specialişti.

Vorbim de un exemplar cu cinci uşi care realiza teste de urcare în pantă împreună cu un exemplar Seria 3. Ambele modele erau echipate cu lanţuri, pentru ca testele să se realizeze în condiţii cât mai normale.

Imaginile nu ne spun nimic clar despre detaliile noului model, singurul element care iese în evidenţă fiind stopurile LED cu o formă care se anunţă interesantă. Vom reveni cu mai multe detalii pe măsură de inginerii BMW vor "desface" câte puţin din hainele de camuflaj ale modelului german.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.

  • Dan, joi, 20.01.2011 10:52
    ...

    Vad lanturile montate la rotile posterioare, deci vor oferi in continuare propulsie, nu tractiune.Eu intelesesem ca versiunile hatch back vor avea puntea motoare pe fata, iar coupe-ul pe puntea spate, vom vedea...

  • Vlad08, joi, 20.01.2011 11:40
    facelift

    Din ce se vede in fotografii si camuflajul sumar,reiese ca va fi doar un facelift al actualei generatii si nu un model cu totul nou.Era si culmea sa scoata un model nou dupa ce nu demult au lansat Seria 1 M

  • @Vlad08, joi, 20.01.2011 11:47

    Ce treaba are 1 M cu noua serie? ala e un model exclusivist, si asta e o generatie noua, actuala generatie de hatchback a aparut in 2004 daca nu ma insel, deci nu e voar de face-lift

  • Vlad08, joi, 20.01.2011 14:16

    Pai cum sa nu aiba treaba? Ar fi ca si cum M5 cel din 2006-2007 ar ramane in productie si noul seria 5 F10 nu ar mai scoate un model M. Deci varianta M a fiecarui model trebuie sa reprezinte varful modelului aflat in productie si de obicei prima data se scoate un model nou si apoi la cateva luni sau un an diferenta dezvolta varianta M. Corect?

  • gelu, joi, 20.01.2011 14:35
    lamuriri

    poate ne spune si noua cineva ce e modelul ala din fata lui X1? e WV, ceva?

  • Dan, joi, 20.01.2011 14:38
    @Vlad08

    Modelul M de la seria 1 a fost scos pe piata f tarziu ,la sf generatiei, acum e timpul pt o noua generatie.Un face-lift au primit versiunile coupe si cabrio, pt ca au iesit la cativa ani dupa hatcback, dar acesta din urma a ajuns la sf ciclului de viata, deci va fi un model complet nou

  • serd, joi, 20.01.2011 15:28
    facelift

    E clar un facelift pt aducerea la nivel optic cu noua linie de design ,mai pe la anul o alta generatie

  • @serd, joi, 20.01.2011 15:38

    Asa este, un face-lift acum si la anul o noua generatie, ya right:)

  • serd, vineri, 21.01.2011 20:43
    interesant

    te tine un pariu?