FOTO EXCLUSIV* : Primele imagini cu noul Kia Cee'd

Publicat luni, 24.01.2011 18:48 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, primele imagini spion ale viitorului Kia Cee'd. Modelul de serie va debuta în cea de-a doua parte a anului 2012.

Automarket vă prezintă primele imagini spion ale viitoarei generaţii Kia Cee’d. Modelul sud-coreean este desenat tot în Europa, iar acesta are o strânsă legătură cu Hyundai i30 în ceea ce priveşte partea tehnică. Atât motorizările diesel, cât şi cele otto sunt realizate prin strânsa colaborare a celor de la Hyundai cu inginerii de la Kia, iar compacta de la Kia ar putea primi şi o versiune hibridă echipată cu un motor diesel.

Prima generaţie a lui Cee’d a fost desenată în Frankfurt de o echipă condusă de Miklos Kovacs. În 2010, modelul a primit un facelift realizat de noul şef al echipei de design de la Kia – Peter Schreyer. Actualul Cee’d nu este oferit şi în versiune hibridă, deşi cei de la Kia au prezentat o versiune hibridă a compactei la Salonul Auto de la Paris în 2008 şi testează în continuare o flotă de evaluare în Europa. Până la operarea facelift-ului lui Cee’d, coreenii au echipat modelul cu sistemul ISG, echipament care ajută economisirea carburantului în mediul urban prin oprirea motorului la semafor şi repornirea automată a acestuia la apăsarea ambreiajului.

Viitorul Cee’d pare să aibă un design ceva mai agresiv şi mai fluid. În timp ce compacta de la Kia arăta proaspăt la debutul din 2006, modelul a devenit rapid un automobil cu un aspect obişnuit, iar facelift-ul a reuşit să schimbe aparenţele pentru moment. Debutul noii generaţii ar trebui să aducă un aspect exterior mai proaspăt, care să-şi păstreze "noutatea" o perioadă mai lungă de timp.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.