FOTO EXCLUSIV*: Volkswagen testează Amarok la Nurburgring

Publicat marţi, 06.07.2010 14:35 de Sebastian Toma

Inginerii Volkswagen testează primul pick-up al producătorului din Wolfsburg pe celebrul circuit de la Nurburgring în versiunea cu cabină simplă.

Volkswagen a ales cel mai neobişnuit loc pentru a testa primul său pick-up. După numeroase teste prin deşert şi zăpadă, inginerii VW au scos noul Amarok pe circuitul de la Nurburgring. În imaginile de mai sus, aceştia testează versiunea cu două locuri a lui Amarok. După cum ştiţi, Amarok a fost prezentat iniţial cu cabină dublă şi patru locuri.

Versiunea cu cabină simplă a lui Amarok a fost zărită pentru prima dată în timpul testelor de iarnă din Suedia. De atunci, modelul a eliminat cu totul camuflajul, din moment ce vorbim de un segment unde estetica nu mai este chiar atât de importantă în comparaţie cu funcţiile pe care le oferă modelul. Amarok va intra pe un segment unde jocurile sunt împărţite deja, unde se luptă Toyota Hilux, cu Mitsubishi L200, Nissan Navara şi multe altele.

Din moment ce vorbim de o versiune cu două locuri a lui Amarok, există posibilitatea ca numărul de dotări opţionale să fie ceva mai scăzut. Astfel, nivelul de echipare Highline ar putea să nu existe şi pentru versiunea cu cabină simplă a lui Amarok pentru a reduce pe cât posibil costurile de achiziţie şi pentru a elimina existenţa unor modele care se vor vinde ceva mai greu. Data de lansare a lui Amarok pe continentul european nu a fost încă anunţată.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.

  • 745, marţi, 06.07.2010 15:15

    marketing si nimic mai mult astia gasesc orice mediu pentru a-si promova produsele si a crea valva....in loc sa piarda timpul cu teste inutile mai bine ar invata sa faca niste motoare diesel mai de Doamne Ajuta, macar la nivelul care erau acum 10-15 ani.

  • andrei, marţi, 06.07.2010 15:34
    copy-paste

    dc vad eu un bot de dacia duster la volkswagen?:)) cat de lipsit de inspiratie poti fi?:)))

  • Vasilon, marţi, 06.07.2010 15:58
    @745

    Pai tu de unde stii ce motoare fac astia ai fost la proiectarea lor sau iti dai si tu cu parea ca orice roman; ca ai vazut tu in service sau ti-a zis un var care i-a zis un vecin care are megan si a citit pe un forum de prestigiu ca e proaste motoarele...

  • ian, marţi, 06.07.2010 16:17

    asa e.745 ...oricum luand in considerare ca-i o...utilitara si atat sper ca nu vor veni iar cu preturile lor nesimtite...oricum deja pe piata sunt destule modele consacrate si cu experienta....asa ca cine cumpara o...utilitara nu o ia sa faca parada ca de ex.un ccsau un scciroco...care-s...faine intr-adevar....deci...totusi e....o simpla utilitara la fel ca altele...poate chiar mai bune.de ce o testeaza pe nurburgring si nu pe vreun drum de munte?,e te pomeni supercar....da asa e ....MARKETING

  • edi80, marţi, 06.07.2010 17:43
    :)))

    te miri ca nu au testat-o pe o pista de sare:)))) e o utilitare off-road nu de viteza..dar ma rog vw..

  • ..., marţi, 06.07.2010 20:49
    alt rahat

    la pret exorbitant

  • Bogdan, miercuri, 07.07.2010 00:32
    VW Amarok

    Uzura masinilor ce alearga pe Nurburgring este imensa, 10,000 km alergati pe Nurburgring echivaland cu 120,000 km pe strazi normale . Una din pietele principale ale acestei masini pe langa Argentina si Brazilia va fi Australia, acolo unde pe drumurile din desert camionetele ajung sa ruleze cu viteze de 160 km/h in conditii nu tocmai prielnice . Referitor la pret, exista legea cererii si ofertei, VW neobligand pe nimeni sa cumpere masinile sale .

  • cristi, miercuri, 07.07.2010 00:47
    @edi80

    o astfel de masina trebuie sa fie testata si pe o pista nu numai of f -road, pentru e o masina care poate atinge lejer 180 km/h. dar tu, fan bmw esti batut in cap de soarta si cam asta e gandirea ta...mai mult nu pori. Apropo poti sa te impusti cu arma de la poza ta ca nu se supa nimeni, nici macar maica-ta.

  • cristi, miercuri, 07.07.2010 00:50

    va dau voie sa va luati de greselile mele gramaticale. ;)

  • Valentin, miercuri, 07.07.2010 00:57
    VW a lansat in India modelul Vento, ce se vide pe alte piete sub numele Polo Sedan

    http://es.autoblog.com/2010/07/06/oficial-nuevo-volkswagen-vento-india/

  • Bogdan, miercuri, 07.07.2010 01:09
    Vanzarile pe luna iunie 2010 in Franta . Dacia prezinta cea mai mare crestere (+95,8%)

    Dacia a avut din nou o luna excelenta pe piata din Franta, avand o crestere de 95,8% . In clasamentul general dominat de cei trei producatori francezi, Dacia ocupa un excelent loc 6 . Cea mai vanduta marca de import in Franta ramane in continuare marca VW cu 16.601 unitati vandute . Surprinde neplacut marca Honda cu vanzari foarte mici pe toate pietele europene, in luna iunie Honda vanzand in Franta doar 1.198 masini . Clasamentul general in urmatorul link http://es.autoblog.com/2010/07/06/ventas-junio-2010-francia/

  • edi80, miercuri, 07.07.2010 10:13
    pt cristi

    bai anagramatule nu sutn fan bmw deci nu ai ghicit:))) vezi-ti de treaba ta si fa-te util in alta parte!!!

  • ZZZ, miercuri, 07.07.2010 13:13
    Raspunsuri

    @745 @Ian Masina asta a fost testata destul in raliul Dakar, cand a fost vehicul de interventie asa ca nu mai duceti voi grija astora de la vw ca stiu ei unde sa faca teste. Ce are daca fac si niste teste de sosea? Va afecteaza cu ceva? @edi80 Eu zic ca tu esti agramat. Imi dau si eu ca parerea, ca de cuvantul "anagramat" n-am auzit. Vezi ca te faci de ras tocmai cand te iei de altii. Mai usor cu messul ala si pune mana pe carte, poate asa afli si ce inseamna "anagrama".

  • edi80, miercuri, 07.07.2010 14:06
    loll ZZZ

    era in masina si am scris din fuga...oricum am mai multa scoala decati ani de condus;) la revedere sarbatori fericite..

  • eren, miercuri, 07.07.2010 15:42
    bravo ZZZ

    Vezi ca te faci de ras tocmai cand te iei de altii. Mai usor cu messul ala si pune mana pe carte, poate asa afli si ce inseamna "anagrama". UUUU te-a lovit aspru edi. Nu e jenant cand te dai rotund pe langa altii si dai cu batul in balta? Gandeste de 3 ori si scrie/vorbeste odata. E un sfat sincer asta, tu faci cum vrei.