Fotospion: Audi TT-RS surprins la Nurburgring
Un exemplar Audi TT-RS a fost surprins de fotografii spion in timpul unor teste pe celebrul circuit de la Nurburgring.
Audi TT-RS este un model mult asteptat de fanii brand-ului si nu numai, fiind creat pentru a concura cu modele precum Porsche Cayman si BMW Z4 M Coupe. Fotografii spion de la Carpix, au obtinut, ca de obicei primele poze cu acesta.
Varful gamei TT va fi disponibil in cursul anului 2009 si va avea sub capota, cel mai probabil, noul motor V6 de 3.0 litri. Daca va fi supraalimentat, motorul va dezvolta in jur de 340-350 cai putere.
Audi TT-RS se prezinta la Nurburgring cu un aspect agresiv, cu fante de aerisire masive si un spoiler fata nou. Suspensia este si ea modificata, avand in vedere garda la sol micsorata. Evacuarile ovale, ce fac parte din semnatura modelelor “RS” ale Aud,i sunt si ele prezente pe acest model.
Printre spitele jantelor mai mari, montate pe acest exemplar, putem observa discuri de frana si etriere marite. Dupa aspectul lor, discurile de frana sunt din compozite ceramice.
Via | WorldCarFans