Fotospion: el e modelul care va fi produs la Craiova

Publicat vineri, 06.02.2009 15:09 de Mircea Meșter

Noul Ford Transit Connect a inceput deja sa fie prezentat la intalnirile interne Ford. Acesta e primul model pe care Ford il va face la Craiova.

Dupa ce Ford a anuntat, in momentul preluarii fabricii din Craiova, ca primul model care va fi produs in uzina olteneasca va fi Transit Connect, iubitorii masinilor din Romania s-au aratat nemultumiti de faptul ca divizia europeana a producatorului american nu a ales Romania pentru a-si dezvolta unul dintre autoturismele de segment mic sau mediu. Spiritele s-au mai calmat atunci cand Ford a anuntat ca al doilea model produs se va incadra in segmentul mic, urmand sa fie vorba - cel mai probabil - de noua generatie a lui Fusion.

Ei bine, desi Ford nu a anuntat inca nimic oficial, Transit-ul Connect este aproape gata de productie. Site-ul american Carscoop a prezentat astazi doua fotografii-spion preluate probabil cu un telefon mobil si care il infatiseaza pe noul Transit Connect in timpul unei prezentari. Din imagini putem admira partea frontala noua, creata de biroul european de design al celor de la Ford, care isi asuma cateva tuse proprii filosofiei de design Kinetic. iese in evidenta spoilerul frontal, care seamana pana la identificare cu cel al lui Focus facelift, si blocurile optice angulare, proprii modelelor din linia de utilitare Ford.

Cea mai interesanta parte este insa interiorul, care abunda in solutii regasite in mod normal pe turisme. Consola centrala include un monitor de mici dimensiuni iar gurile de aer devin rotunde. Spitele cromate ale volanului - improprii pentru o utilitara de mici dimensiuni - ne arata faptul ca Ford a ales sa isi prezinte noul model intr-o lumina ceva mai evoluata decat se intampla de obicei in aceste cazuri.

Activitatea de la Craiova va incepe in cursul acestui an, urmand ca vanzarile noului model sa debuteze spre finalul lui 2009.

via | Carscoop

 

  • raduku, sâmbătă, 07.02.2009 10:49
    Micul litraj

    Ideea de a continua sa se fabrice si autoturisme de mic litraj mi se pare destul de buna. Micul litraj inseamna consum mic, confort suficient de bun, taxe si impozite pe masura , vanzari garantate bune peste tot pe glob. Un mare avantaj ar fi si incadrarea in normele EURO 4 si 5.

  • mihai, sâmbătă, 07.02.2009 11:16
    articol varza

    nu mi se par fotspion...!!!=))) Mircea >>>>varza...!!!;););)

  • sunshine64sm, sâmbătă, 07.02.2009 12:32
    maşinuţă de oraş

    Ar fi cazul să avem şi noi o maşinuţă de oraş, micuţă şi elegantă, la care consumul sa fie într-adevar foarte mic, evident cu performanţe pe măsură. Să sperăm că va ieşi o "buburuză" de succes...

  • ursus, duminică, 08.02.2009 04:10

    Poate asa vom vedea o masina buna,la un pret bun,produsa in Romania! Reno ori face Loganul 5000 euro ori se duce la gara!Iata o oferta pt ford: New Transit Connect Van 1.8TDCi 90HP - pret cu discount: 10.490 Euro fara TVA New Transit Connect Tourneo 1.8TDCi 90HP Comfort - pret cu discount: 12.930 Euro fara TVA Dotari optionale incluse in pret: Pachet fumatori,aer conditionat manual, parbriz incalzit , radioCD cu 4 difuzoare, comenzi pe volan

  • zack, luni, 09.02.2009 05:10
    hahaha

    Are navigatie si nu are climatronic =)))) Am vazut-o si pe asta...

  • io, marţi, 10.02.2009 04:12
    poze

    gasiti mai multe poze aici: http://www.motorauthority.com/ford-unveils-global-engineered-transit-connect-van.html