FOTOSPION: Imagini cu viitorul Audi A7 Avant
Au apărut primele imagini spion cu viitorul Audi A7 Avant. Noul model este, în esență, versiunea cu motoare termice a lui A6 Avant. Cel din urmă model va fi exclusiv electric odată cu lansarea viitoarei generații.
În primăvara acestui an, Audi a anunțat oficial că va schimba numele modelelor sale actuale odată cu lansarea de noi generații ale acestora. Astfel, modelele cu număr impar, cum ar fi A3, A5 și A7 vor fi oferite exclusiv cu motoare termice, în timp ce modelele cu numere pare, adică A4, A6 și A8 vor avea doar motoare electrice.
Acum, au apărut o serie de imagini spion cu viitorul Audi A7 Avant. Noul model este succesorul direct al actualului A6 Avant și, așa cum reiese din numele său, va fi disponibil numai cu motoare termice. Din imaginile oferite, putem observa câteva detalii interesante despre viitorul model, ascuns sub camuflaj.
În partea din față, noul A7 Avant păstrează grila de dimensiuni mari, dar care pare acum mai rotunjită față de actualul A6 Avant. De asemenea, farurile sunt și acestea redesenate. Privit din spate, noul A7 Avant va avea stopuri cu un design complet nou, care par a fi unite printr-o bandă LED. Tot aici mai vedem și o evacuare dublă.
Noul Audi A7 Avant urmează să fie lansat în 2024. Constructorul german nu a confirmat data lansării noului model.
Imaginile cu noul Audi A7 pot fi văzute aici.
via Carscoops
Si unde sunt pozele? Ca eu nu le vad aici