Franţa: Dacia oferă Duster 4x2 alimentat cu bioetanol şi o versiune diesel de 90 CP

Publicat joi, 08.07.2010 14:54 de Sebastian Toma

Versiunea 4x2 a lui Dacia Duster este oferită în Franţa atât cu o motorizare 1.6 16v care poate funcţiona şi cu bioetanol E85, cât şi cu o motorizare dCi de 90 CP cu filtru de particule, ambele respectând normele Euro 5.

Clienţii Dacia din Franţa vor putea comanda versiunea 4x2 a lui Duster alături de două noi motorizări Euro 5. Cele două motoare sunt 1.6 16v de 105 CP şi 1.5 dCi de 90 CP. Unitatea otto poate fi alimentată atât cu benzină cu cifra octanică mai mare sau egală cu 95, cât şi cu bioetanol E85. Motorul diesel de 90 CP este echipat cu un filtru de particule şi înlocuieşte versiunea de 85 CP a lui Duster.

Versiunea 1.5 dCi de 90 CP a lui Duster emite doar 130 grame de CO2 per kilometru şi are un consum mediu de 5 litri la sută. Filtrul de particule al acestui motor se regenerează automat, fără să fie nevoie de intervenţia utilizatorului sau a unui mecanic. Versiunea de echipare Ambiance a lui Duster 4x2 dCi 90 CP pleacă de la 14.700 de euro în Franţa, în timp ce vârful gamei echipat cu acest motor – versiunea de echipare Prestige – pleacă de la 16.700 de euro.

În versiunea 1.6 16V E85, Duster emite doar 160 grame de CO2 per kilometru cu bioetanol E85 şi 165 grame CO2 per kilometru cu benzină. Unitatea este flexibilă şi poate să funcţioneze fie cu etanol E85, fie cu benzină, fară nicio diferenţa în funcţionarea motorului. Utilizarea combustibilului E85 este extrem de atractivă în Franţa, deoarece un litru de E85 costă, în medie, 0.86 euro.

Via | Dacia

  • george, joi, 08.07.2010 17:21
    filtru?

    Filtrul de particule al acestui motor se regenerează automat Adica lucreaza fara aditiv suplimentar?

  • sebaa, joi, 08.07.2010 17:33
    @george

    Corect

  • edi80, joi, 08.07.2010 18:49
    :)

    stati putin! e unica kestia asta asta cu regenerarea?mai sunt masini care au asa?

  • sebaa, joi, 08.07.2010 18:55
    @edi80

    Nu e unică. S-a introdus pe numeroase modele diesel începând cu 2004, dacă nu mă înşel.

  • despre filtru de particule, joi, 08.07.2010 19:15

    Regenerarea filtrului de particule exista la aproape toate modelele dotate cu FAP/DPF etc. Filtrul de particule a aparut in anul 2000 pe 607 2.2 HDI, care de asemenea dispunea de regenerarea filtrului de particule. In ce consta? Cand masina cade in mana unui roman care conduce tacticos schimband la 1500 rpm "ca e motorina si merge" iar filtrul de particule se imbacseste, masina pierde din putere, atunci intervine aceasta regenerare a filtrului de particule care curata filtrul de particule de acea "imbacseala". Procesul in sine nu are o perioada determinata, adica poate dura cateva zile sau poate mai putin, ideea e sa mergi putin mai turat cu ea (a nu se intelege cox, liniute, arfe, cocalarisme etc.). Dupa ce filtrul se regenereaza masina revine din nou la puterea initiala, dat fiind ca pe perioada procesului de regenerare puterea masinii scade cu nush cat la suta (difera de la marca la marca). Acest proces se poate initia si din ECU la un service autorizat din cate am inteles dar la majoritatea marcilor se declanseaza singur fara a vi nevoie interventia unui mecanic nea´ gheorghe care le are doar cu tdi-urile alea cu tehnologie pd antica si se uita ca la masini straine la o masina cu filtru de particule. In concluzie, nu e ceva nou, doar ca voi ati tradus articolul cum l-ati gasit pe net atata tot.

  • ion, joi, 08.07.2010 19:57

    Automarket nu a spus ca filtrul de paricule cu regenerare e ceva nou; a subliniat doar proprietatile sale pe Duster pt ca oamenii sa-si dea seama ca e filtru de ultima generatie (inainte de 2005 se schimbau la un interval prestabilit)

  • adrian popa, vineri, 09.07.2010 10:59
    http://adrian-popa.blogspot.com

    Stie careva cat costa bioetanolul? Cat consuma masina astfel?

  • ionica, vineri, 06.08.2010 20:11
    euro5

    Mai degraba se autocurata decat regenereaza (prin arderea particulelor grele acumulate in filtru)