Geely este gata sa pecetluiasca afacerea cu Volvo

Publicat sâmbătă, 20.03.2010 13:20 de Cornel Șocariciu

Constructorul chinez Geely este nerabdator sa achizitioneze Volvo, insa semnarea contractului mai are de asteptat datorita unor neintelegeri cu Ford.

Constructorul chinez Geely se asteapta ca pana la sfarsitul lunii martie sa definitiveze intelegerea cu Ford, prin care Volvo va intra in custodia sa. Informatiile vin sa contrazica pozitia directorului Geely care crede ca afacerea va mai avea de asteptat.

Li Shufu, directorul executiv Geely, a declarat ca

“afacerea era gata sa se incheie”, insa din cauza celor de la Ford, data finala va fi amanata. De asemenea, Li Shufu a confirmat faptul ca negocierile cu americanii erau intr-un stadiu foarte avansat, ele evoluand de la o intalnire la alta. In cazul in care afacerea va pica directorul Geely este convins ca problemele aparute nu au fost cauzate de compania pe care o conduce.

In ciuda celor declarate de Li Shufu, un purtator de cuvant Gelly a spus ca negocierile cu Ford sunt pe drumul cel bun, iar afacerea va continua, urmand ca pana in luna iunie contractul sa se semneze.

Via | autocar

  • :(, sâmbătă, 20.03.2010 13:50

    R.I.P. Volvo

  • icon, sâmbătă, 20.03.2010 14:43
    pe naiba

    sa mori cu americanul de gat sau sa traiesti pe spinarea chinezului? Geely are bani cat sa inece zece companii americane asa ca volvo sper sa aiba un viitor asigurat

  • LauCalin, sâmbătă, 20.03.2010 14:55

    Cred ca gelly si-o va lua in freza asa cum si-a luat-o Magna de la GM, atunci cand au fost pe punctul de a cumpara Opel. Oricum Ford nu mai are tragere de inima sa vanda Volvo pentru ca vanzarile incep sa-si revina. Plus ca Volvo nu prea ar mai avea marci pe care sa se bazeze la vanzari, nu trebuiai sa vanda Land Rover si nici Jaguar. Daca vor da si Volvo vor pierde mult. Dar na, manageamentul american gafeaza din nou.

  • icon, sâmbătă, 20.03.2010 15:05

    europenii mai intodeauna au fost niste momai in fata americanilor. Chinezii mici cum sunt in momentul de fata par niste uriasi pe langa rednecksi. Ca si cazul GM-Magna si acum tot economia la nivel mondial va limpezi lucrurile. Doar ca acum SUA e in buda iar chinezii tocmai isi dau nadragii jos.

  • Claudiu, sâmbătă, 20.03.2010 15:27
    Ford nu va vinde Volvo Cars chinezilor .

    Eu sunt convins ca Geely nu va cumpara Volvo . Iar despre bani se vede de la o posta ca Geely nu are bani,fiind un paravan pentru statul chinez care doreste sa cumpere un brand recunoscut in toata lumea la un pret de chilipir . Toti banii cu care Geely spera sa cumpere Volvo provin 100 % de la banci de stat . Pe langa aceasta suma, Geely trebuie sa stranga bani pentru a tine in miscare Volvo, Bloomberg facand o analiza amanuntita si a ajuns la concluzia ca in primii 2 ani, Geely trebuie sa investeasca in Volvo Cars minim 3 miliarde $ doar ca sa tina in functiune constructorul suedez si sa deruleze in continuare proiectele aflate in curs de dezvoltare . O alta problema pentru Geely, este faptul ca in urmatorii 5 ani Volvo in urma ajutoarelor de stat ( peste 1 miliard euro ) primite de la guvernele din Suedia si Belgia ( locatiile unde se produc automobilele Volvo in Europa ), nu poate inchide aceste locatii, deci Geely nu poate muta productia imediat in China . Iar pretul vehiculat de 1.5-1.8 miliarde de euro mi se pare ridicol de mic tinand cont ca dezvoltarea noii serii S60/V60 a costat 2 miliarde $ . In plus, situatia actuala a lui Ford este diametral opusa fata de acum 2 ani cand a pus la vanzare constructorul suedez , valoarea la bursa a concernului american fiind in prezent de 46 miliarde $ fata de 5 miliarde $ cat valora Ford in 2008 . Stiind ca afacerea va pica, chinezii au iesit primii cu declaratii spunand ca vina apartine in totalitate lui Ford . Pe 31 martie ar trebui sa fie semnat contractul, dupa ce initial trebuia semnat la inceputul lui februarie 2010 . Eu sunt convins ca pe 31 martie vom citi stirea ca Geely s-a retras din cursa pentru Volvo Cars .

  • icon, sâmbătă, 20.03.2010 16:33

    cine e atat de dezinformat (sa nu zic altfel) incat sa creada in inchiderea locatiilor Volvo din Eu si mutarea (tuturor) in China?

  • krajla, duminică, 21.03.2010 00:18
    @ icon

    La un moment dat char a aparut stirea ca geely vrea sa conduca separat pe volvo ca sa nu strice reputatia (deci sa nu inchida fabrici). Clar!! ei vor sa aiba acces la technologia volvo la un pret ridicol. Si soarta marcii fiind pe locul 2. Nu cred in succesul tranzactiei. Indienii poate ca au reusit (si nu stiu sa fie folostia technologia Jaguar / Land Rover pe masinile lor), dar china pare a fi un xerox de masini.

  • Blue, duminică, 21.03.2010 14:40
    @icon

    Ia zi ma de unde are Geely bani cat 10 companii americane? Nu au nici macar 1/10 din ce are Ford. Geely nu e nici macar intre primii 3 producatori chinezi. Nu e nicio rusine sa fi in necunostinta de cauza, dar sa mai incepi sa faci si pe desteptu e grav.

  • Victor, duminică, 21.03.2010 14:54
    Geely nu are forta financiara sa gestioneze Volvo Cars

    Geely este al zecelea producator de automobile chinez la general, fiind cel mai mare in randul producatorilor privati de automobile din China . Daca SAIC, cel mai mare producator chinez de automobile ( are joint-ventures in China cu VW si GM, detine brandul britanic MG, in plus detine marcile auto proprii, cea mai cunoscuta fiind Roewe ) nu a putut gestiona constructorul sud-coreean SsangYong ( a dat faliment, fiind salvat ulterior de guvernul sud-coreean ), un producator mai mic decat Volvo, cum poate pretinde Geely ca poate gestiona si dezvolta in viitor Volvo Cars ? Mai avem de asteptat 10 zile, insa si eu cred ca Geely se va retrage din cursa pentru Volvo dupa multiplele amanari din ultimile luni .

  • Dan, luni, 22.03.2010 14:12
    La Salonul Auto de la Geneva din acest an, Ferdinand Piech a vizitat standul Volvo

    Sa nu uitam si de vizita in standul Volvo la Salonul Auto de la Geneva din acest an pe care a facut-o Ferdinand Piech, pesedintele VW Group . Acesta a admirat minute bune noul Volvo S60 . Incet, incet, zvonurile din presa germana cum ca VW Group va cumpara Volvo Cars incep sa prinda contur tot mai mult . Iar daca pe 31 martie 2010 ( data cand Geely trebuie sa semneze contractul ) Geely se va retrage din cursa pentru Volvo, nu cred ca va trece o luna de zile pana cand vom afla oficial va VW si Ford poarta negocieri pentru Volvo Cars .