GENEVA 2012 LIVE: BMW M6 şi Seria 6 Gran Coupe au adus strălucire bavarezilor
BMW a avut o desfăşurare impresionantă de forţe la standul său. Au defilat pe rând BMW M6, Seria 6 Gran Coupe, gama M Performance Automobiles precum şi faceliftul lui X6.
BMW s-a bucurat şi în acest an de un spaţiu expoziţional impresionant, potrivit pentru armata de premiere cu care germanii au decis să vină la salon. Bavarezii au pregătit noua gamă M Performance Automobiles, dar şi modele noi cum ar fi M6 şi Gran Coupe.
BMW M6 a primit un design impozant, la fel ca în cazul oricărui model dezvoltat de divizia Motorsport a constructorului din Munchen.
BMW Seria 6 Gran Coupe, primul coupe cu patru uşi din istoria mărcii din Munchen, a ajuns la Geneva şi va debuta pe piaţa din România la jumătatea acestui an. Toate versiunile lui BMW Seria 6 Gran Coupe se bucură de tehnologiile din gama EfficientDynamics şi sunt echipate cu un mod Eco Pro, care ajută şoferul să reducă consumul de carburant şi emisiile de CO2.
Gama M Performance a venit cu M550d, X6 M50d, X5 M50d şi hot-hatch-ul M135i. Acesta din urmă, deşi nu este un M pur-sânge, va împărtăţi motorul şi cutia de viteze cu mai vechiul Seria 1 M Coupe, beneficiind însă de câteva modificări importante.
Nu în ultimul rând, vizitatorii standului BMW vor face cunoştinţă şi cu faceliftul operat în gama lui X6.
toate bune si frumoase........mai putin X6........ totusi sunt circumspect.......in privinta //M-urilor Diesel