GENEVA 2012 LIVE: Dacia Lodgy este vedeta standului românesc
Automarket a ajuns astăzi la Geneva şi a vizitat standul Dacia. Se fac ultimele pregătiri şi repetiţii pentru debutul mondial al monovolumului românesc Lodgy.
Porţile Salonului Auto de la Geneva s-au deschis astăzi pentru câteva zeci de jurnalişti dornici să ia contact cu ultimele pregătiri. Noi ne-am numărat printre ei pentru că am vrut să vă introducem mai devreme şi în premieră în atmosfera celui mai cochet salon auto al anului.
Prima oprire a fost la standul Dacia. Multe pămătufuri, cârpe şi soluţii de curăţare, precum şi o armată de oameni curăţă exponatele. Lodgy stă ascuns sub o prelată de ochii ppublicului curios. Nu trece mult şi sunetiştii fac primele probe, iar în centrul standului îşi face apariţia omul care va introduce mâine în scenă monovolumul românesc.
Se fac planuri şi începe repetiţia. Prelatele de pe toate exemplarele Lodgy cad şi monovolumul românesc apare în centrul standului. Până şi noi suntem surprinşi de această dezvăluire neaşteptată. Realizăm că suntem fix în mijlocul ultimelor pregătiri.
Numărul artistic pregătit de Dacia este amuzant şi deopotrivă incitant, menit să evidenţieze cât mai bine versatilitatea şi spaţiul lui Lodgy. Nu o să vă oferim informaţii despre spectacolul pe care l-au pus în scenă organizatorii pentru că ar însemna să le stricăm surpriza. Putem spune doar că va atrage cu siguranţă atenţia tuturor.
Alături de Lodgy, vedeta standului românesc cu aproape jumătate de suprafaţă ocupată, Dacia va expune şi maşina cu care a câştigat anul acesta Trophee Andros, precum şi Duster şi Sandero.
-
Lamborghini, luni, 05.03.2012 17:40
Ce masina idioata, ce urata e ! :| Big car, small wheels...
-
@Lamborghini, luni, 05.03.2012 17:45penibil
21 de ani si minte de 13... probabil ca nici acum nu ti-ai dat jos de pe pereti posterele cu Murcielago :)
-
ivh, luni, 05.03.2012 18:29@Lamborghini
probabil nu stii carei categorii de soferi ii este adresata aceasta masina daca faci asemenea afirmatii. nu toata lumea isi permite un lamborghini
-
Eo, luni, 05.03.2012 18:54
Vad ca are ceva modele Dacia la Geneva :D e bine ca treptat treptat incepem sa iesim si noi in lume. Mie unu imi place lodgy , chair daca eu in aceasta clasa din care faca parte lodgy am un alt preferat , si anume chevrolet orlando. Oricum dacia incepe sa conteze si asta imi place
-
AM, luni, 05.03.2012 19:03@Eo
Desi occidentalii sunt mari consumatori de monovolume, nu-ti prea inghit preferatul... cifrele de vanzari sunt extrem de anemice pt orlando (Franta, Germania, etc). E de asteptat ca Lodgy sa se vanda de 10 ori mai mult ca orlando. Automarket a facut niste estimari acum ceva timp.
-
dasia, luni, 05.03.2012 19:05
bah, masina asta seamana cu un CASALOT
-
Mario0406, luni, 05.03.2012 20:56
In occident o sa fie un hit. Are o "fata" tare simpatica masinuta.
-
cristy09, luni, 05.03.2012 21:39
Texte, texte....sa vedem motorizarile, comportamentul in trafic si apoi mai comentam Mie mi-au atras atentia cele patru "sosete", puse hoteste pe toate patru rotile sa creada lumea ca e 4x4
-
Lamborghini, luni, 05.03.2012 22:10
Nu am postere cu Lamborghini, nu am minte de 13 ani, am un loc de munca stabil, conduc o Dacie 1310, dar asta chiar e o masina urata...ca si restul Daciilor de sub tutela Renault.
-
JustinV, marţi, 06.03.2012 01:10?
Probabil ca mi se pare mie, poate din cauza rotilor, dar chiar mi se pare foarte mare masina! Mi se pare doar mie?
-
ionutz, marţi, 06.03.2012 03:20detalii
observ din poze ca " dacia " a renunțat la butucul pentru deschiderea ușii pasagerului cu cheia ....sau ma insel ?????... oricum din poze mi se pare o masina ok... sa o vedem in teste si apoi mai vedem/mai comentam ... cat priveste motorizarile si performantele , cu siguranta se vor incadra in politicile deja stabilite de catre Dacia ( low cost )... p.s. sper sa schimbe macar calitatea stregatoarele , ca sunt de proasta calitate ( cel putin cele de pe Logan )
-
grigore ureche, marţi, 06.03.2012 05:48O noua ghicitoare...
...ce reprezinta 2 Dacia Lodgy pe o autostrada?... O pereche de role... La cat par de masive, rotile alea sunt ridicol de mici...
-
LSM, marţi, 06.03.2012 07:54vom vedea
Hai sa asteptam ce spun "criticii" de la salon. Cum este iar criza in Europa la vanzari, Lodgy ar putea fii putea sparge piata ca Sandero in 2009
-
dst, marţi, 06.03.2012 09:20scenariu
"Moama, cat prinde in bord? 200?! Aaa ce trabant! Si ce roti mici! E urata" :)) Sa fim seriosi. Chiar asistam la comentariile unor copii de 13 ani, indiferent cat o contestati voi. Asta-i o masina de familie de segment low-cost, nu un bolid de zeci de mii de euro. Daca aveati experienta conducerii pe toate tipurile de drum in Romania, va gandeati de 2 ori inainte sa lansati aberatia cu -jante mai mari-. Jantele de dimensiuni mai mari implica un talon mai mic. Creste astfel riscul de zgariere / lovire a jantelor din aliaj (deloc ieftine) si scade confortul oferit pasagerilor. Pt userul "Lamborghini" se explica atitudinea. Are de maxim 3 ani permis si conduce o dacie 1310 la care nu i-a facut mai mult de 50.000km cu certitudine. @Lamborghini, taticule cat o sa mai acumulezi si tu experienta o sa-ti schimbi opinia. Pana atunci, ciocul mic si joc de glezne!
-
Lamborghini, marţi, 06.03.2012 22:33@dst
domnu dst am peste 100.000 de km in 3 ani, de 1 an lucrez in distributie, am condus peste 10 masini printre care audi a4, skoda superb, vw passat...(+5000 km fiecare), printre care si un logan... viziunea eu mi-am facut-o si nu o sa mi-o schimb, dacia este un renault mai ieftin si mai prost din punct de vedere calitativ Si sa luam un exemplu...de ce sa dau +15.000 euro pe un lodgy, cand pot sa imi iau la 15.000 un passat 2007-8 fie sedan sau variant cu maxim 50-60.000 km, aproape nou adica daca ti-l iei din germania...sincer te rog sa nu mai comentezi GUSTURILE NU SE DISCUTA sa te ajute Dumnezeu sa ai bani sa iti iei un Lodgy sa vad cat de incantat ai sa fii de el...
-
@Lamborghini, marţi, 06.03.2012 23:40
usor praslea cel voinic... ai 21 de ani... mai cresti
-
Mioveni, miercuri, 07.03.2012 23:48
Romani...nu va puteti depasi conditia. Renault face o coaja, oribila si mai mult in realitate decat in poze, pune niste motoare cat se poate de proaste (50% din DCI-uri au problema comuna "injectoare+pompa de inalta presiune", cost pachet peste 3000 lei de-si face taranu' credit sa le plateasca) si le serveste pe tava fraierilor. Si voi o luati de buna, frumoasa, desteapta si devreme acasa. Dar cand va veni vremea sa se strice, mai devreme sau mai curand (ca, deh, tre' sa scoata si nenea Stroe bani cumva:D) atunci sa va vad. Numai bine si spor la cumparat noul model Lodgy-Dric.
-
@Mioveni, vineri, 09.03.2012 08:57cultura auto zero
spune-mi ce marca sustii ca sa-ti spun cine esti...
Citeste si
-
GENEVA 2012 | duminică, 11 martieInterviu cu Victor Nacif, vicele de design Nissan: "Juke a fost un risc enorm. Dar noi, cei de la Nissan, iubim riscul"Automarket a stat de vorba la Geneva cu Victor Nacif, vicepreședintele biroului de design în cadrul Nissan Europa. Am aflat lucruri interesante despre cum a fost creat Juke, despre gama de crossovere Nissan și despre sursele sale de inspirație. Citeste tot
-
GENEVA 2012 | vineri, 9 martieGENEVA 2012 LIVE: Tuning şi maşini exoticeFie că vorbim de tunerii "tradiţionali", precum Brabus şi MTM sau de constructori noi precum Pagani, toţi expozanţii au venit la Geneva cu noile lor creaţii, fiecare specială în felul său. Citeste tot
-
GENEVA 2012 | joi, 8 martieGENEVA 2012 LIVE: Conceptul Takeri este vedeta standului MazdaConceptul Takeri a atras toate privirile în standul Mazda de la Salonul Auto de la Geneva. Modelul prefigurează viitoarea generație a lui Mazda6. Citeste tot
-
GENEVA 2012 | miercuri, 7 martieGALERIE FOTO: Fete și mașini la Salonul de la GenevaAtracțiile Salonului Auto de la Geneva nu s-au rezumat la interioare inteligente, design-uri superbe și tehnologii de top. Fetele de la standuri au reușit, ca de fiecare dată, să anime atmosfera și să facă munca jurnaliștilor puțin mai ușoară. Citeste tot
-
GENEVA 2012 | miercuri, 7 martieGENEVA 2012 LIVE: Bentley EXP 9F, un nou SUV-concept în Grupul VWPe lângă Mulsanne Mulliner Specification, Bentley a adus la Geneva un exercițiu de design sub forma unui SUV. Acesta se numește EXP 9F și ar putea avea și o versiune de serie. Citeste tot
Adica muzicienii aia au incaput toti in masina cu instrumentele lor?? Bravo Dacia! Excelenta idee :)