Germania vrea să interzică fumatul în mașină. Amenda ar putea ajunge până la 3.000 de euro
Autoritățile germane vor să interzică fumatul în mașină, în prezența minorilor și a femeilor însărcinate. Amenzile ar putea fi cuprinse între 500 și 3.000 de euro.
Fumatul ucide anual aproape jumătate de milion de oameni, la nivel global. Potrivit Centrului German de Cercetare a Cancerului, fumatul pasiv ucide aproximativ 166.000 de copii pe an, în toată lumea. Totodată, concentrația de fum dintr-o mașină este de 5 ori mai mare decât într-un bar.
Mai mult, potrivit aceluiași Centru, 1 milion de minori sunt expuși în acest moment, în Germania, la fumul dintr-o mașină (provenit de la o țigară aprinsă, desigur).
Tocmai de aceea, autoritățile vor să interzică fumatul în mașină. Au mai încercat acest lucru în urmă cu trei ani, dar de această dată speră să reușească.
Potrivit amendamentelor aduse de către autoritățile din landul Renania de Nord-Westfalia, șoferii nu vor avea voie să fumeze în mașină, atâta timp cât sunt în prezența unui minor sau a unei femei însărcinate.
În cazul în care sunt prinși, conducătorii auto riscă o amendă cuprinsă între 500 și 3.000 de euro. Proiectul de lege urmează acum să ajungă în parlamentul german.
Și Marea Britanie a interzis fumatul în mașină, în aceleași circumstanțe, în 2015.
via 24auto.de
trebuia interzis total de la inceput! e mult mai periculos decat viteza si altele.