GM ironizează dragostea norvegienilor pentru electrice. Audi și Ford răspund cu video-uri acide

Publicat joi, 11.02.2021 14:29 de Florin Ardeleanu

Pentru reclama de anul acesta de la Super Bowl, General Motors l-a cooptat pe celebrul actor Will Ferrell și a ironizat dragostea norvegienilor pentru mașinile electrice. Audi și Ford nu aveau cum să lase o asemenea "îndrăzneală" nepedepsită.

Super Bowl este înfruntarea celor mai bune două echipe din Liga Națională de Fotbal American (NFL). Meciul, împreună cu festivitățile aferente, formează așa numitul "Super Bowl Sunday", un eveniment care se bucură de o popularitate formidabilă.

Ochii nu sunt ațintiți doar la jucători, ci și la reclamele care se difuzează în pauză. Producătorii de automobile sunt printre cei mai inventivi atunci când vine vorba de astfel de clipuri promoționale.

Anul acesta, General Motors l-a cooptat pe celebrul actor Will Ferrell, care a declarat ironic „război” Norvegiei. Motivul? Țara nordică vinde mai multe mașini electrice pe cap de locuitor decât Statele Unite ale Americii. În 2020, 54.3% dintre mașinile comercializate pe această piață au fost cu zero emisii, un adevărat record mondial, despre care am scris și noi.

Cu reclama de la Super Bowl, intitulată "No Way, Norway", GM a promovat (într-un moment de maximă audiență) planul său de a lansa 30 de vehicule electrice până în 2025. Pe de o parte a reușit să-și facă mesajul auzit, dar în același timp a și stârnit câteva controverse din cauza ofenselor aduse norvegienilor.

Ca răspuns, Audi și Ford au publicat propriile reclame cu trimiteri, mai mult sau mai puțin subtile, la clipul americanilor.

Spre exemplu, actorul din reclama constructorului din Ingolstadt susține că Norvegia este cea mai bună țară din univers și întreabă retoric "Cum poți urî asta?". Bineînțeles, în timp ce conduce un Audi e-tron printr-un peisaj de basm.

De cealaltă parte, Ford face referire la una dintre glumele nesărate pe care le-a făcut Will Ferrell într-unul dintre teasere și livrează pizza cu ajutorul lui Mustang Mach-e.

Lăsând reclamele la o parte, marea câștigătoare a ediției Super Bowl din 2021 este echipa Tampa Bay Buccaneers. 

  • Edikkk, joi, 11.02.2021 15:43

    Reclame, glume, simpatice

  • LUCCI LUCIANO, joi, 11.02.2021 23:56

    Daca nu bagau un negru in reclama, nu le aproba CNA-ul lor , reclama. Si o chinezoaica...Cam asta e de fapt mesajul care trebuie transmis....diversitate,,,BLM....bla-bla. La noi se zice PLM....tot aia e. Si personajulalb , sigur, trebuie sa fie popnar. Cam asta ni se servestepe tv.Zilnic! La noi a aparut Lg 2/2021. Cititi-o.....

  • verde, vineri, 12.02.2021 11:40

    Norvegienii isi permit masini electrice si infrastructura pentru ca vand foarte mult petrol. Adica exporta poluare. Bineinteles ca prost e cine le cumpara petrolul.