GM vrea vehicul electric in 2010

Publicat vineri, 09.03.2007 13:04 de Bogdan Mirică

Presedintele General Motors a anuntat la Geneva ca doreste ca productia de vehicule electrice sa inceapa in 2010.

Bob Lutz, presedintele GM, a anuntat cu ocazia Salonului de la Geneva, ca grupul pe care il conduce intentioneaza sa produca in 2010 un vehicul electric. Este foarte probabil ca acel vehicul sa fie o versiune de productie a conceptului Chevy Volt, care a fost foarte bine primit la Salonul de la Detroit.

GM a declarat insa ca cel mai mare obstacol in indeplinirea acestui obiectiv este tehnologia bateriei. Bateriile lithiu-ion din prezent nu au durabilitatea si autonomia necesara pentru a satisface nevoile GM. Singura solutie este imbunatatirea performantelor acestora sau producerea unora noi.

Desi data limita pentru inceperea productiei viitorului Volt a fost fixata, GM nu este in totalitate sigur ca va putea sa o respecte. Lutz a declarat ca exista chiar o sansa de 10% ca proiectul sa esueze. "Suntem in impas in ceea ce priveste timpul si tehnologia. Este foarte probabil ca designul conceptului sa nu fie acelasi cu al versiunii de productie" a declarat presedintele GM. Mai exact, puntea fata va fi modificata deoarece este amplasata mult prea departe de cea spate pentru a putea fi construita.

In prezent, General Motors este cel mai mare producator auto care a oferit un program Electric Vehicle pentru public.

  • AndreiRN, vineri, 09.03.2007 19:06
    Volt

    Am studiat un pic prototipul Volt si are ceva avantaje fata de Pirus prin faptul ca poate fi incarcat si acasa la priza. In acest scenariu motorul cu benzina mu prea porneste in zilele cand mergi doar putin prin oras ci doar la drumurile mai lungi de 30 - 40 km. Constructia este turnata din materiale sintetice mai usoare decat metalul si are cateva sisteme de siguranta avansate.