Grăbeşte-te încet: Alfa Romeo amână până în 2020 relansarea brandului cu şapte noi modele
Situaţia economică din China forţează Alfa Romeo să amâne cu doi ani planurile pentru lansarea a şapte noi modele care să redefinească brandul italian.
Au trecut aproape doi ani de când Alfa Romeo a anunţat un plan ambiţios pentru relansarea mărcii prin dezvoltarea a opt modele noi până în anul 2018, iar primul dintre ele a apărut sub forma lui Giulia.
Planul pentru celelalte şapte modele a fost însă amânat cu doi ani până în 2020, potrivit unui anunţ făcut de Grupul Fiat-Chrysler (FCA), care deţine marca italiană.
Planul iniţial era ca Alfa Romeo să ajungă la vânzări anuale globale de 400.000 de unităţi până în 2018, însă problemele economice înregistrate de China şi limitarea importanturilor de maşini de către această tară au determinat grupul să-şi revizuiască obiectivele. În plus, Alfa Romeo nu dispune în prezent de o reţea globală de distribuţie eficientă.
Pe de altă parte, Alfa Romeo a explicat şi care vor fi modelele care vor extinde gama de produse. Primul pe listă este un SUV care să rivalizeze cu BMW X3 şi care va fi disponibil în 2016 sau 2017, în timp ce până în 2020 vor apărea un rival pentru BMW Seria 5 şi alte două SUV-uri care să se încadrează peste şi sub BMW X3 ca dimensiuni, pe lângă două modele speciale bazate pe Alfa Romeo 4C.
Nu în ultimul rând, constructorul italian şi-a planificat înlocuirea lui Giulietta cu un nou hatchback, dar şi lansarea unor modele hibride începând din 2016 pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Via Autocar
Intre timp, se negociaza vanzarea marcii catre Audi. Dar asa se spune corporaticeste, ca se amana din motivele x, y, cutzu-mutzu, bla-bla. Nu zic ca e bine sau e rau, dar sunt prea obisnuit cu cliseele astea incat sa nu pot vedea mai in spate.