Greu de ucis: Lancia Ypsilon primeşte în această toamnă un nou facelift

Publicat joi, 10.09.2015 18:40 de Mircea Meșter

Marca Lancia abia mai respiră în Europa, însă modelul Ypsilon, cel mai vândut din gamă, primeşte un update tehnologic care-l trece la motoare Euro 6 şi îi aduce o faţă modificată subtil.

Lancia moare, dar nu se predă. După ce marca italiană a fost câmp de bătălii după asocierea dintre Fiat şi Chrysler, gama Lancia europeană găzduind adopţiile unor modele complet atipice pentru caracterul său, precum Chrysler 300C (transformat în Lancia Thema), Chrysler 200 Cabrio (Lancia Fulvia) şi Chrysler Voyager (Lancia Voyager), experimentele au eşuat, iar brandul din Peninsulă s-a concentrat pe vânzările din Italia, acolo unde marca mai găseşte clienţi.

Ei bine, în acest peisaj deloc clar pentru viitorul unui brand cu o istorie pe cât de glorioasă, pe atât de zbuciumată, Lancia anunţă în această toamnă un facelift pentru Ypsilon, modelul de segment mic pe care italienii îl oferă în continuare pe unele pieţe europene.

Modificările adună atât elemente estetice, cât şi zona tehnică a modelului italian, acolo unde toate motoarele trec la standardele Euro 6, mai degrabă obligate de Uniunea Europeană decât din dorinţa de investiţie a concernului Fiat-Chrysler. La nivelul designului, noul Ypsilon oferă o parte frontală modificată parţial. Dacă blocurile optice sunt aceleaşi, grila se schimbă cu una de dimensiuni mai mici, iar spoilerul frontal vine şi el cu o formă diferită. Cei care caută farmecul detaliilor vor observa şi că apar în gamă două noi nuanţe exterioare, Avorio Chic (exemplificat în imaginea de prezentare de mai sus, singura disponibilă deocamdată cu noul model) şi Blu di Blu.

Vechiul Ypsilon (sus) versus noul Ypsilon (jos).

Modificări subtile şi la interior, mai ales la nivel de culori, nuanţe şi detalii cromatice. Cea mai importantă adăugire este însă cea a pachetului UConnect, pe care-l regăsim pe Fiat-urile de generaţie nouă. Acesta vine cu un display central de 7 inch care comandă toate sistemele disponibile la bord, de la navigaţie la conexiunea Bluetooth.

Aşa cum am spus şi mai sus, motoarele disponibile pe Ypsilon trec la standardele Euro 6. Clienţii au la dispoziţie două unităţi pe benzină (1.2 aspirat de 69 CP şi 0.9 TwinAir Turbo cu doi cilindri de 85 CP) şi unul diesel: 1.3 Multijet de 95 CP. În Italia, Lancia propune şi două motorizări specifice pieţei: GPL-benzină (1.2 de 69 CP) şi Metan-benzină (0.9 Twinair de 80 CP).

  • robert, joi, 10.09.2015 19:52

    nu inteleg.cel nou jos?

  • someone, joi, 10.09.2015 22:07

    daca asta inseamna lancia ......... :(

  • eu, vineri, 11.09.2015 15:18

    @Robert...au spus facelift subtil,nu ne putem da seama:))

  • eu, vineri, 11.09.2015 15:18

    @Robert...au spus facelift subtil,nu ne putem da seama:))

  • lorinczi.thomas, vineri, 11.09.2015 22:36

    eu prefer bara anterioara

  • hazard, sâmbătă, 12.09.2015 09:37

    e si normal ca e greu de ucis, a atat de urata ca fuge lumea de ea...

  • inexorabil, duminică, 13.09.2015 14:49

    Lancia a rămas doar în Ypsilon. Dacă tot vorbim despre litere greceşti, mai bine toată firma (FCA) s-ar numi Psi (de la "factorul psi"). Este lesne de înţeles de ce...

  • '', marţi, 15.09.2015 08:01

    Au stricat-o. Grila anterioara avea mai multa personalitate.